The struggle of Alexu – part I

by Watzzy

Acest interviu e de fapt o discuție la o cafea între Alexu (as in Alexu and The Voices Inside) și Robert (as in Watzzy). Cei doi brașoveni sunt colegi de underground și de Fine Sounds, iar Watzzy mai dă cu articole pe CriticEyez când îl lasă muzica. Discuția se întâmpla undeva la început de an, când covidu era doar în știrile din China, iar Alexu pregătea cu emoție lansarea albumului The Struggle of Living Pure at Heart cu lansarea în Expirat, duminică, 29 martie. Într-o viață paralelă, devenită absurda realitate, toate concertele, inclusiv al lui s-au anulat, iar acum ne ținem de urât prin online și depănăm amintiri din viitor 😜.

De aici textul aparține lui Watzzy, cu partener de discuție Alexu.

—————————————————————————————————————————————–

Ca idee nu m-am gândit prea mult ca să îl invit pe Alexu la o cafea. A fost o chestie bazată pe instinct, feeling, cum se mai zice. Totuși țin să menționez că acest interviu este încărcat cu mult feeling și niște zâmbete. ‘W’ sunt eu, ‘A’ este Alexu.

W

Ce te-a făcut pe tine să te apuci singur? Ai avut o trupă înainte, Friday Fever, unde ai fost toboșar. Ce te-a făcut să renunți la chestia asta cu toba și să te apuci de chestia asta cu The Voices Inside?

A

Cum ne-am conectat, cum ne-am conectat (primele zâmbete).

Au fost mai mulți factori, mi-e foarte foarte dor să bat la tobe și o mai fac pe la jam-session-uri, pe la Fine Sounds. Dar mereu spun că am avut obsesia asta cu Damien Rice. L-am ascultat o vară întreagă încontinuu și eram sută la sută sigur că vreau să fac ceva în direcția aia. Au fost multe chestii (sentimente) pe care am vrut să le dau afară și prin genul ăsta de muzică mi-a fost mult mai familiar. Am vrut să fie foarte personal.

W

Chitara acustică, muzica ta și versurile tale și independența de a face ce vrei cu ideile tale.

A

Nu voiam sub nici o formă să nu transmit exact ceea ce doream, deși câteodată chiar mi-e dor să cânt cu Bughy de exemplu, sau cu Diana.

W

Și ce te oprește să faci treaba asta, să cânți cu ei?

A

Exact asta e ideea, nu mă oprește nimic, cu Bughy am mai tot cântat, chiar și la proiectul The Voices Inside. Câteodată se simte lipsa trupei, adică gang-ul, să fie toată lumea așa… (zâmbim, defapt râdem ce să mai)

W

Te-ai gândit să faci un show, de exemplu, sau mai multe show-uri sau un album în care să folosești o trupă întreagă, cu tobe, bas, clapă?

A

Uite că am încercat. Vara trecută am cântat cu Anca Diaconu la pian și cu Victor Stoica la tobe și a fost foarte, foarte fain, dar din păcate au plecat amândoi din țară.

W

În același timp

A

Da, în același timp

W

Dubios (e ok, mai râdem, subtil)

A

Astfel, asta a fost un fel de răspuns, că da, ași putea să colaborez cu alți oameni, dar la bază rămâne treaba asta cu looping-ul. Îmi și place foarte mult modul cum poți să adaugi și să faci să crească.

W

La un moment dat omul trebuie să aleagă. Cel mai trist lucru în toată maturizarea asta muzicală este că la un moment dat omul trebuie să aleagă ceva. Am trecut prin asta, multe proiecte, multe stiluri, dar la un moment dat nu mai puteam și a trebuit să aleg. Pracitc momentan stau în două. Un proiect de cover-uri care aduce bani și unul de piese proprii în care bag banii din cover-uri.

A

Trebuie să găsești cumva să iei bani de undeva să-i pui în pasiunea ta.

W

Cum se împacă treaba asta cu job-ul?

A

Nu-i ușor (mai râdem unpic). Adică, la început mi s-a părut ok, însă deja a trecut ceva timp. Fac asta constant de 2 ani și au fost luni întregi de zile în care de la 8 dimineața până la 11, 12 seara totul era stabilit și am obosit foarte tare. Era foarte greu să fac doar eu totul, să mă ocup de tot. Crede-mă, sunt foarte bine pus la punct cu timpul. Este cel mai prețios lucru pe care îl avem toții.

W

Oare se bazează pe priorități?

A

Ce voiam să spun e că, nivelul de pasiune cu care mă avântam către toate lucrurile astea era atât de mare încât nici nu realizam, adică efectiv fiecare concert sau fiecare propunere o acceptam pentru că drive-ul era atât de mare, că efectiv nu-mi păsa și nu știu de ce, într-o formă fiecare eveniment a început să ducă la următorul și lucrurile au început să se lege. Cumva pentru mine părea un pic ciudat, adică mă gândeam – stai, de ce merg acum să cânt la Sofar? De ce merg eu să cânt la Guerrilla? De ce merg să lansez piese la Expirat? A apărut sindromul ăsta. Apoi am început să analizez tot ce simțeam și era chestia asta, sindromul impostorului.

W

Te-a speriat internetul.

A

Ideea e că eu simțeam ca și cum nu meritam lucrurile alea.

W

Și asta e sindromul impostorului?

A

Da. Eram copleșit, mi-se întâmplau lucrurile pe care mi-le-am dorit la 17 ani și dacă cauți pe Google o să vezi că cei care simt asta nu ar trebui sub nici o formă să simtă asta.

W

Cred că faza asta are treabă cu Universul și modul în care funcționeaza el. Adică eu la 19 ani influențat fiind și de alții m-am decis că vreau să trăiesc din muzică. După vreo 6-7 ani de cântat și de încercat să fac bani din muzica mea, am abandonat ideea și am început să îmi caut job. Deja uitasem ce mi-am propus la 19 ani. Fix când eram pe cale să aplic pentru un job, am primit un telefon de la un prieten dintr-o trupă de cover-uri că i-a plecat chitaristul și că are nevoie de unul. Mi-a zis care sunt cântările, care sunt banii și eu am acceptat. A fost primul gig care m-a satisfăcut financiar cum am vrut eu. Singura chestie era că nu era muzica mea. Dar așa măcar am rămas în domeniu și sincer e fain să vezi lumea cum se distrează pe efortul tău și să fii și răsplătit pentru asta. Ce vreau să zic e că dorințele și visele nu se împlinesc neapărat în momentul în care apar sau imediat după. La mine a durat cam 7 ani să mă simt prima oară pe drumul cel bun. Ha, ha.

A

Da cam despre asta e vorba. Ți-am zis au fost mai multe lucruri combinate. Nici nu mi-am creat așteptări mari. Cred că aste e un secret foarte important. Încerc să fiu humble cu tot ce se întâmplă și să iau lucrurile ca atare. Știu sută la sută, adică mi-s-a demonstrat că fiecare gig poate să ducă la următorul și cumva sindromul impostorului a trecut că au trecut 9 luni sau un an și efectiv am ajuns la un breakdown, am obosit când era iulie anul trecut (2019) când am avut 9 concerte, din care 5 au fost pe o perioadă de 7 zile. Atunci am zis că și cu job și cu treaba asta e mult, am realizat că eu trag destul de tare și nu ar trebui să mă simt prost sau ca și cum nu aș merita lucrurile astea (achievments). Al doilea lucru a fost că m-am speriat că nu mai aveam timp să repet, că eu trebuia să trimit mail-uri și să organizez. Adică, ajungeam acasă după 6, stăteam 2 ore pe mail-uri, apoi nu mai făceam mai nimica. În punctul ăsta m-am decis să cer ajutor. Ajutor pe care l-am primit de la Andra. Căruia sunt foarte recunoscător.

W

 Andra fiind?

A

Andra e managerița mea. Acuma ea se ocupă de mail-uri și toate nebuniile (organizatorice).

W

 Oare e bine ca un artist, o trupă să aibe manager? Mie mi-se pare o sabie cu două tăișuri, dar dacă ai un om de încredere lângă tine, cred că e bine. Eu am avut experiențe și cu oameni de încredere și cu oameni care la început păreau de încredere, dar după un timp mi-am dat seama că modul lor de lucru defectuos îmi strica imaginea în fața publicului și al altor colaboratori și atunci am decis să schimb (move on).

A

Nu sunt nici eu neapărat fan-ul acestui cuvânt (manager), dar trebuie să îți culegi oamenii apropiați ție și să îi ții aproape, acolo. Despre asta a fost vorba de la început în The Voices Inside. Apreciez oamenii din jurul meu. De exemplu dacă am nevoie de fotografii evident că o să vorbesc cu Simona Andrieș sau Claudiu Bekk, pe partea de grafică la fel, Ruxi, care a făcut și artwork-ul, care a primit foarte, foarte multe cuvinte de laudă. Cred că orice artist trebuie să aibe oameni apropiați în direcția asta, să te ajute.

W

Îți ușurează munca.

A

Ideea e că nu poți să le faci pe toate. Nu știi să le faci pe toate.

W

La noi este vorba de o trupă de 6 inși.

A

Mi-se pare cel mai mare challenge să suprapui 6 calendare diferite.

W

Ideea e, că dacă este vorba despre bani, lucrurile stau altfel. Practic este un venit, un job și banul este o motivație foarte mare pentru oricine. Mulți prieteni mi-au zis că nu este vorba despre bani în toată treaba asta cu muzica, dar când au intrat în acest domeniu și au văzut discrepanța dintre câți bani sunt pe segmentul de piese proprii și câți bani pe segmentul de cover-uri, evenimente imediat s-au răzgândit. S-au răzgândit pentru că e mult mai fain să ai lunea liberă și să te ocupi de proiectul tău, decât să mergi la un birou și să faci totalmente altceva, ceva ce nu are neapărat legătură cu muzica. Dar asta-i părerea mea.

A

Asta chiar e o sabie și e cu două tăișuri. Faptul că am job îmi dă liniștea asta, că nu trebuie să îmi fac griji nici măcar o secundă că va trebui să fac bani din muzică. Asta îmi dă luxul să scriu exact ceea ce vreau eu.

W

Dar nu crezi că presiunea care s-ar pune pe tine din ideea că te ocupi numai de muzică te-ar împinge să ajungi și mai sus, sau mai departe? Mai sus, mai departe înseamnă, mai multe concerte, mai mult timp pentru compus, mai mult timp de studio.

A

Întrebare super bună, dar nu m-am gândit la asta. Nu m-am gândit la cum ar fi să nu merg la muncă și să mă ocup doar de muzică.

W

Ideea nu e să nu mergi la muncă. Ideea e să te ocupi numai de muzică.

A

Cumva nu am putut să mă gândesc la asta. Nici nu am avut curajul să mă gândesc la cum ar fi să trăiesc numai din muzică. Nici nu vreau să mă gândesc la asta pentru că, nu vreau să îmi fac speranțe. Pentru că știind că sursa de venit e din altă zonă îmi oferă libertatea asta creativă și încet-încet va putea și asta să devină o sursă de venit. Însă, cred că e super important ca la început să fi exact cum vrei tu să te arăți lumii și cumva am avut luxul să fie sută la sută ce am vrut (eu).

—————————————————————————————————————————————–

To be continued…

Dar până atunci vă las  Enouement (Fix it) primul extras pe single de pe album cu tot cu clip:

One thought on “The struggle of Alexu – part I

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s