The Struggle of Alexu – part II

by Watzzy

Așa începea prima parte… “Acest interviu e de fapt o discuție la o cafea între Alexu (as in Alexu and The Voices Inside) și Robert (as in Watzzy)…. Într-o viață paralelă, devenită absurda realitate, toate concertele, inclusiv al lui s-au anulat, iar acum ne ținem de urât prin online și depănăm amintiri din viitor 😜.”

Urmează a doua parte a textului lui Watzzy, cu partener de discuție Alexu.

—————————————————————————————————————————————–

W

Urmează două teme diferite. Tu vei alege una și vom discuta despre ea. În prima temă ne vom întoarce la ideea asta artistică. O să întreb dacă Alexu and the Voices Inside conține sută la sută sentimentele tale? Adică, atunci când ai compus piesele te-ai gândit ca sentimentele pe care le simți tu să le simtă și lumea sau te-ai gândit la ce și cum ai vrea să simtă lumea când ascultă piesa/piesele? A doua temă este întrebarea aia simplă: Tu ai vrea să trăiești numai din Alexu and the Voices Inside?

A

La prima întrebare: Nu m-am gândit la asta

W

(l-am întrerupt ca să fac întrebarea mai specifică)

Mă refer ulterior. Presupunând că ai scris melodia stai și te gândești înainte să o înregistrezi: Bă, oare ar mai trebui să modific ceva, poate, ca să înțeleagă oamenii ce vreau să zic, sau să îi laşi așa?

A

Cumva din momentul în care scriu mă gândesc la asta. Cred că asta e, când scrii evident că te gândești la un mesaj, dar poate poți masca într-un fel încât efectiv ascultătorul să înțeleagă și să perceapă mesajul efectiv cum își dorește. Cred că asta e frumusețea, că fiecare poate să înțeleagă ce vrea. Eu am mai avut storytelling concerts unde le-am zis, uite piesa asta este despre asta dar în principiu cel mai important este ca lumea să trăiască din propriile experiențe. Nu o să scriu o piesă despre dragostea neâmplinită pentru că știu că asta o să prindă.

W

Ce e mai important, să compui ceva explicit sau să le dai oamenilor ceva și ei să înțeleagă cât și ce pot din ea?

A

Nu, nu am scris niciodată cu gândul că piesa asta o să prindă sau asta trebuie.

W

Mă refer la faptul că oamenii trebuie să înțeleagă din prima tot. De exemplu piesa Lost, piesă despre fratele tău. Eu am rezonat cu piesa că și eu am prieteni și rude care au plecat din țară. Dar sunt curios dacă nu explicai la concert că piesa asta este despre acești oameni, mi-ași fi dat seama de mesaj?

A

Dacă iei versurile îți dai seama că piesa e despre un om pierdut/rătăcit într-un oraș mai mare dcât cel în care s-a născut. Așa am simșit eu pe moment. Chiar cred că reprezintă o problemă în momentul ăsta faptul că super mulți oameni pleacă și ce e mai trist e că nu cred că există vreun om care să nu aibe cel puțin o cunoștință/rudă care e plecată și asta e super weird.

W

Toți avem, cred.

A

(mă întrerupe cu ditamai zâmbetul pe față)

Dar pe mine cel mai mult mă bucură că am rezonat cu tine. Despre asta trebuie să fie muzica.

W

Poftim?

A

Cel mai important e că am rezonat cu tine, că te-am făcut să simți ceva. Despre asta ar trebui să fie vorba.

W

Am fost la concertul tău din Rockstadt în ideea să fac o recenzie pentru CriticEyez. La început nu știam la ce să mă aștept, aveam emoții, nu știam la ce va trebui să fiu atent. Oricum în general în viață nu e ok să ai prea multe așteptări. Lecție de viață. Așa! Stăteam acolo la concert și mi-a plăcut extraordinar de mult simplitatea cu care s-a întâmplat totul și oricât de metaforice să fi fost unele versuri, dar erau straight-forward, adică mesajul piesei se putea desluși deja din primele acorduri. Nu mesajul concret, ci mai degrabă tema, adică ceea ce ar vrea să te facă să simți melopdia respectivă. Aici vorbeam de piesele tale, dar a fost și un cover care ți-a venit ca o mănușă, ce-a în limba română.

A

Distanțe de Valeria Stoica.

W

Care e treaba cu melodia asta? Eu am avut impresia că ea a compus versurile și tu ai compus melodia. În condițiile în care eu nu am ascultat melodia originală până atnci.

A

Am ascultat-o pe Valeria pentru că a fost cu o săptămână înainte de mine la Nesemnații la Radio Guerrilla. Eu am intrat pe pagină să văd cum e la emisiune, să văd cam cum o să fie și pentru mine și am văzut-o/auzit-o pe ea și mi-se părea că e ca o zeiță așa, mi s-a părut foarte faină așa.

W

E genul acela de artist la care te uiți și asculți și te prinde din prima?

A

Am rezonat foarte mult că e stilul ăsta liniștit, intim, mi-a plăcut foarte mult. Apoi am căutat-o pe Youtube și am găsit piesa asta, Distanțe și am zis să fac un cover. Am făcut un cover și am înregistrat, pe varianta asta de loop-ing. M-a filmat un prieten că și lui îi plăcea foarte mult. Am pus pe Youtube și a văzut și ea și ne-am cunoscut și e super fain. O apreciez foarte mult, îmi place mult!

W

Cât de mult tupeu trebuie să ai în muzică?

A

Măi, cred că trebuie să ai super mult tupeu.

W

De exemplu să faci așa ceva. Să faci un cover și să și dai tag artistului. Cu riscul de a nu fi luat în seamă sau în cel mai rău caz, cum s-a întâmplat cu unii, să fii luat la șuturi.

A

Eu cred că această chestie e una tipică a românului. Eu cred că frica asta nu are nici un sens. Adică, din exemple simple cum ar fi că ‘îmi place de omul ăsta, hai să îi scriu’ am renunțat la frica asta. “Aoleu oare ce-ar crede el despre mine?” Până la urmă orice ai face în viața asta, ce-ar crede omul ăla despre tine? În cel mai rău caz ar putea să zică ‘bă ce prost e și ăsta.’ Iar dacă tu cumva te aștepți la chestia asta știi că ăsta e cel mai rău lucru ce se poate întâmpla ești liber să faci ce vrei. Efectiv nu trebuie să îți pese atât de mult de chestia asta.

W

Ne întoarcem la ideea asta, tupeu în muzică.

A

Păi da, asta e. Nu mi-a păsat, le-am scris oamenilor și uite, asta s-a întâmplat cu Valeria. De când am fost mic am fost fan Luna Amară. Cred că în liceu am fost la fiecare concert din Brașov. O dată am prins curaj și le-am scris că m-am apucat de treabă, am scos albumul ăsta, aruncă o privire și am deschis un show pentru ei în București, un show acustic în 2018. A fost minunat. Din păcate n-am putut să trec peste emoția aia că o să cânt în deschidere la Luna Amară.

W

Care emoție? Tu în momentul în care ai pășit pe scenă te-ai gândit la Luna Amară, nu te-ai gândit la Alexu.

A

În seara aia da. N-o să te mint. Efectiv n-am putut să trec peste momentul ăla, că o să cânt în deschidere la Luna Amară.

W

Păi când te gândești că înainte de asta cu vreo 3, 4 ani….

A

Eram în primul rând și mă dădeam cu capul de scenă acolo.

W

Atunci nici nu ți-ai imaginat că vei cânta în deschiderea concertului lor.

A

Acum ași face total diferit lucrurile, dar asta e, nu pot să schimb trecutul, ha!

W

Lumea începe să te cunoască, începi să aduni în jurul tău oameni cărora le place muzica ta, nu poți să negi asta pentru că am văzut la Rockstadt persoanele care au venit să te vadă special pe tine, oameni care au stat și au savurat concertul. Unii știau versurile, alții fredonau piesele, erau oameni care puneau insta story-uri despre concert, încurajând lumea să vină. Mi-a plăcut atmosfera și că oamenii au înțeles cum stă treaba cu genul ăsta de concert. De multe ori, în schimb, la genul acesta de concert cu mese (oamenii stau la mese și încearcă să savureze concertul) oamenii tind să stea de vorbă între ei și câteodată te trezești cu ei că urlă și țipă. Ți-s-a întâmplat vreodată asta?

A

Am pățit acum 4 ani de zile. Cântam într-un bar și voiam să mă las în momentul ăla. Nu era deloc enjoyable, însă mă bucur că nu m-am lăsat. Haha!

W

E fain când publicul cântă piesa cu tine, dar când publicul nu e atent?

A

E greu. Eu sunt de părere că e mult mai greu să cânți la mai puțini oameni. Pot spune că scriu piesele pentru mine dar ași vrea să le cânt în fața cât mai multor oameni pentru că schimbul acela de energie cred că e terapie. Nu vreau să sune clișeic, dar așa e.

W

Te-am prins la Deane’s odată. Am prins doar ultima piesă. Pe ideea asta nu am putut să nu compar cele două show-uri (Rockstadt și Deane’s). La Deane’s am prins ultimele patru minute, când te-ai urcat pe masă cu chitara și cântai. Ai intrat printre oameni, în public. Ți-s-a părut că la Rockstadt, fiind o locație mai mare și cu scena mai înaltă să existe graniță între tine și public și să fi pierdut contactul acela sentimental, schimbul de energie pe care să zicem l-ai avut într-o sală mai mică?

A

Păi am făcut asta și la Rockstadt. Am sărit de pe scenă și acolo.

W

Când?

A

La Boulevard of Promises! E piesa la care înregistrez tot pe loop și îi las pe toți să cânte. Am sărit de pe scenă și m-am dus pe sus.

W

Mie mi s-a părut că la Deane’s ai fost mult mai personal cu publicul decât la Rockstadt, unde ai părut puțin distant. Nu mă refer în sensul rău, doar mi-a dat de gândit.

A

Poate e scena mai mare și am fost departe de oameni. Haha! Ași vrea să mai am ocazia să intru în public pe scene cât mai mari. Sper să ajung la un festival să mă urc pe schelă și să văd lumea cum cântă.


În urmatoarea parte, care e si ultima, se vorbește despre noul album, The Struggle of Living Pure at Heart, din care Alexu tocmai a mai scos un single. Check this out and stay tuned for the next part 😉!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s