Piese luate pe declarație 😷…
Eyedropds – Păstrează-mi calmul O piesă Eyedrops care a stat la rând, cuminte, așteptându-și timpul său. Scrisă acum ceva timp pentru “cândva”-ul de azi. Ai timp, zice piesa. Da, dar nu mai e cum știai. Uită tot ce știi. Viitorul nu mai e ce promitea a fi. Nu-s vorbele mele, nici ale lor, ci ale timpurilor pe care le trăim. Păstreaza-mi calmul, un îndemn la a ne ține unii de alții până trece și ajungem iar în fața scenei să ne îmbrațișăm pe piesa asta. Shots are on me!!!!
om la lună – Pace Vă ziceam de piesa asta pe care o remarcasem la concertul din Control din ianuarie – ahh! ce mă trece melancolia – acum a ieșit, cu clip făcut pe vremea izolării și e al naibii de impresionant. Chiar și versurile au un alt sens pe covidie. Mesajul însă este același, valabil pe vremea dinainte sau acum. Da, hai să ne dăm cu pace că războaie-s pe toate planurile, în noi, pe-afară…
Disclaimer: Nu faceți acasă ce credeți că vedeți prin clip 😜.
Ciocanelli – Ploaie de vară Fiecare cu dorul lui în perioada asta. Lui Silviu îi e dor de mirosul nopților de vară, înainte de furtună. O piesă ușor post-rock cu iz de 4NonBlondes, cu o formă gaussiană a intensității piesei exact ca o furtuna de vară. Încă nu și-a luat curajul să dea cu vocea, dar poate perioada asta îi va fi un bun prilej pentru asta 🤘
Zmei 3 – Lume, lume Asta nu-i din izolare, dar aproape. A fost ultima lor cântare împreună, la Diud, where’s my tune?, înainte de covidie. Iar jalea din romanța asta prelucrată cu feeling nemțesc, cu vibrafon, acordeon și vocea Paulei e fix ce-mi vine să cânt pe vremea asta. Re-ascultați versurile, lăsați muzica să intre în voi!! Recomand și o sticlă de vin pe skype cu prietenii de pahar d’altădat ♥️
Alexu and The Voices Inside – Hands in My Pockets Al doilea single scos cu clip de pe The Struggle of Living Pure at Heart. Mai sus pe bpm decât versiunea pe care v-am dat-o acum vreo câteva sacoșe și decât media pieselor lui și sunt surpins super plăcut de cât de bine îi sună. După versuri se încadreaza în zona tristă, dar balansează orchestrația și-i dă optimism. Ajutor la guitar, bass & keyboards de la Dan Minel Stoica și drums de la Daniel Olteanu. S-a simțit în bine colaborarea cu ei. Cel puțin pentru urechea mea 😉.
AllezUnder – Lume Dragă Cover Alex Teodorescu, vocea Jack of All Trades are și one man band project care ne-a fost adus la urechi pe covidia asta. O piesă de filon reggae/dnb cu tehnică beatbox și loopuri cât să-i poată da forma finală. Mischteaux. Dar farmecul vine din versuri. Melancolic răzvrătit. O fi de la izolare, o fi de la momentul ăla din viață. Să ne mai dai d’astea, Alex! 🤜🤛
Alin Zăbrăuțeanu – We have all the time in the world Alin a luat piesa lui Louis Armstrong și a transformat-o atât cât să fie în criterille Cover Bond contest. Puteți s-o votați dacă vă place ce-a făcut, dar poate prin noiembrie când se va relua concursul. Născută pentru Cover Bond și finalizată pe vremea asta, din izolarea apartamentului, filmată cu un telefon, inclusiv buzele Alexandrei Grigore, plus mesajul … We have all the time in the world… m-a făcut să o bag în sacoșă.
Warrior Transmission – Have a Heart Proiect reggae proaspăt, proaspăt. Nu-s prea multe pe la noi. Chiar îmi place piesa asta. Poate pentru că-mi pune nisip cald sub picioare, o cuba libre în mână și mă apropie de oameni ☺️ ?
Hai stay safe!