Cui pe cui se scoate sau cum s-o zice. Ideea e că la vremuri dure am luat de pe raft numa’ rock de data asta, cu multe din variantele și decinatele sale.
W3 4R3 NUM83R5 – The rise of Eden Hai că începem în forță cu metalcore de la Brașov. Pare că se lucrează la un al doilea album că așa ceva nu poți scoate doar de pe canapea de acasă. Ce e mișto la trupa asta, și e pe gustul meu, e că alternează pasajele fredonabile cu cele de drujbărie și așa ai și ceva pentru inimă și pentru headbang. Pentru creier sunt versurile. Pentru lacomul modern, pentru tine, pentru mine.
Big up 🤘!
Breathelast. feat. Bite Your Tongue! – Lumea fiară Pe raftul alăturat, tot la sectiunea lumii moderne care o cam ia razna și, odată cu ea, si lumea din noi, vine melanjul dintre două dintre proiectele lui Mihai Clor, la care vine și Lóránt Sirgher la finisare . Mișto chorusul de pe refren.
Fluturi Pe Asfalt – Tot Na, surpriză! Pentru fanii dezamăgiți că într-o lume acovidică tocmai s-ar fi bucurat de ei în Expirat, aduc o alinare cu piesa asta. Și vin cu ce trebuie. O piesă în care mi se pare că abordează zona de post-rock mai dinspre art-rock decât dinstre metal/post-metal ceea ce-i face cu atât mai interesanți. Versuri mișto, dar greu de dus în perioada asta.
Rockabella – Arată-te M-am obișnuit deja să primesc calitate de la trupa asta. Piesa e de pealbumul Clarobscur al doilea, doar, album al lor de până acum într-o istorie destul de lungă. Probabil că lucrurile se vor schimba curând că-i văd destul de activi. Art-rock amestecat cu indie-pop, interesantă și provocatoare experiența, dar sună catchy, parcă ai dansa, parcă ai sta s-o aprofundezi. Crâmpeie din versuri plus videoclipul ca un short movie mă duc cu gândul la tema intimității omului modern, supraexpuse si devalorizate.
Versurile “Măștile noastre dispar și pentru-o secundă / Invulnerabili, suntem invulnerabili” nu sunt un îndemn la nerespectarea regulilor stării de alertă 😜.
Kultika – Building Nothingness Inside Faith Premieră pentru, mine și la sacoșă, trupa asta din Timișoara. După un început de post-rock melodic se trece la o combinație de doom cu prog și o voce growl chiar bună. Apoi alternanța se mai repetă într-o piesă lungă, tipic pentru genul ăsta. Foarte interesant soundul. De ce n-am auzit de ei până acum? My bad.
Flaming Skies – Battleground N-ai cum, frate! Când vezi liceeni care-s pasionați de metal/metalcore într-o lume a mainstreamului te întrebi cum dreaq si de unde? Probabil au ascultat pe acasă. Big up la cine are grijă de ei! O piesă chiar interesantă, cu alternanțe bune la voce, versuri mult peste vârstă. Aș insista la căutarea propriului stil, la a aduce metalului acel ceva pe care doar cineva de vârsta lor ar putea sa-l descopere. Și eu o să fiu pe fază să-l aplaud. Aaa, să nu uit! Faza cu micul wall de la început de clip m-a dus fix acum ‘j de ani. Nu zic cât 😜.
Flat Sky Society – Life in Magazines Iar am primit pe șestache o piesă de la trupa asta fantomă care are doar piese trase cu telefonu’. Are o jale împăcată, una d-aia de baladă grunge. Dar de ce să vă opriți acum după cea mai reușită piesă 😜?