You can(‘t) buy me with a coffee

by Adriana Dumitrof

Hello there! Adriana pe frecvență. Și dacă vă era dor de mine, și dacă nu vă era, iată-mă, în toată splendoarea 😊.

Treaba e că duminică URMA a fost pentru prima dată în Quantic, și vin după aproape un an de la ultimul concert din București, și un concert anulat din cauza pandemiei, deci ei clar au venit cu poftă de cântat, și nici publicul nu a fost mai prejos. 

Dacă ați știut de concert și nu ați venit, rău ați făcut, că a fost fain. Dacă nu ați știut, ați fi putut, dacă erați abonați la newsletter, că eu tot zic de vreo câteva săptămâni. Dar puteți să vă îndreptați comportamentul cu un sign up aici, și ne vedem în fiecare joi să vă anunț cine și pe unde mai cântă. 

Acum eu vă spun din capul locului că și pentru mine a fost prima întâlnire cu băieții ăștia, dintr-un mix de ignoranță, cu faptul că rar ascult trupe românești care au versuri în engleză, și poate cu faptul că eram clasa a 6-a când s-au apucat ei de cântat, deci nu aveam voie la concerte și nici cu internetul nu stăteam prea roz. Pentru că da, și eu fac parte dintre ăia care au văzut că a existat viață înainte de internet 🤣.

Ar mai fi și faptul că i-am căutat la un moment dat pe spotify și youtube și când am văzut că nu prea e mișcare, am judecat strâmb. Dar asta intră tot la capitolul ignoranță. 

Mă întrebați dacă e bine? Nu e bine, dar atât s-a putut. Data viitoare facem mai frumos și ne dorim mai mult victoria.

Mbooon, și pentru că știam că vin la concert, am zis să mă pun totuși mai serios în temă cu ce fac băieții ăștia, așa că am ascultat frumos discografia, și am venit cu niște așteptări. Așteptări care mi-au fost cu mult depășite. A fost unul din momentele alea în care mi-a părut rău că trebuie să stau jos, și am simțit nevoia sa mă ridic, să mă mișc un pic și să simt vibe-ul ăla cu tot corpul.



No, și pentru că a fost o zi cu o importanță deosebită pentru orașul nostru până la al cărei deznodământ mai era în jur de o oră, setlistul a început cu All Wrong, o piesă de pe ultimul album, Lost End Found, care e cumva reprezentativă because it was all wrong într-un fel sau altul. 

Mani a ținut să ne și mulțumească celor din public că sunt acolo și că, spune el, ducem greul perioadei ăsteia păcătoase plătind bilete mai scumpe și respectând reguli stricte. Acum, știm că tuturor artiștilor le-a fost dor de cântat, dar să vedeți cum sunt concertomanii care n-au fost la niciun show 6 luni. Niciun efort nu e prea mare, atâta vreme cât există posibilitatea să ne reconectăm într-un fel.

Și după ce ne-am încălzit puțin, Vlad și-a făcut puțin de cap pentru că nu e numai, citez, “sex appeal-ul formației”, dar le cam are și cu chitara, așa că ne-am bucurat de 2 piese de pe primul album (Nomad Rhymes), Comfort și This time, cu un aer fresh.



Get a life, o piesă de pe cel de-al doilea album, Anger As A Gift, cântată la chitară acustică și cu niște intervenții faine de saxofon, mi-a adus aminte de Pearl Jam și, poate puțin, de Radiohead, și de perioada în care îi ascultam cu sete. Well, it’s been a while since then.



Terminus, prima piesă de pe Lost End Found, pare că are multă istorie în spate și că era super așteptată de fani, întrucât la final au cântat refrenul singuri de câteva ori. 

Ăsta a fost și momentul în care băieții au simțit nevoia să se pregătească pentru următoarea piesă, dând un shot la unison, ca să zic așa, și au avut și de ce pentru că a urmat Love Create Inspire, o piesă care încă nu apare pe niciun album, dar care îi place în mod special lui Dominic, because he went crazy cu tobele și a fost așa ca un carnaval, care s-a terminat iar cu publicul cântând refrenul again and again and again. Piesa asta a reușit chiar să îl scoată pe toboșar pe scenă, să se bucure mai aproape de noi, iar la revenire ne-a și amenințat că dacă mai stăm două piese, reușesc să-și dea jos rugina și o să ne rupă sufletele and oh, boy, little did he know.



Au urmat încă două piese. Forever Yours și Round The Corner, care încă nu apar pe niciun material, timp în care Mani ne-a sfătuit să fim mai atenți cu cei din jurul nostru, ceea ce vă doresc și vouă. 

Și după cele două piese promise, a apărut primul exit poll în urma alegerilor locale, pe care Mani ni l-a citit de pe scenă, și a adus niște vești pe care mulți dintre noi ni le doream, dar eram sceptici că vor deveni realitate. Acesta a fost momentul în care ne-am eliberat cumva cu toții de greutatea ce ne apăsa pe umeri după o zi lungă și plină de emoții, și a fost urmat de Cine iubește și lasă, singura lor piesă în limba româna, pe care evident o știam și chiar o așteptam, și pe care am și simțit-o ca fiind cântată așa…cu dedicație…după toate evenimentele astea nebune.



Aș putea să presupun că și Slide a fost cumva cu aceeași dedicație, dar e doar presupunerea mea. Ce pot să spun clar e că Vlad și-a făcut iar de cap și bine a făcut! 

La un moment dat și-a făcut apariția și soundul de la Come Together, de la The Beatles, dar nu pușcau versurile în capul meu. O să presupun totuși că e material de pe următorul album, și că o să o putem asculta mai pe îndelete când apare. 

A venit și momentul pentru Lonely Pub, piesă tot de pe primul album, care a avut și niște solo-uri foarte faine, dar la unul dintre ele am râs, că mi-am adus aminte de mema asta. Dar lăsând gluma la o parte, Mihai a avut un moment foarte mișto. 



Ba simțit totuși nevoia să ne lase cu o treabă care să ne dea de gândit, cum că ar trebui să nu pierdem timpul, și să mergem să ne deschidem față de cei dragi nouă, pentru că s-ar putea să fie acum ori niciodată, și a dat bătaie cu What Are Friends For, ultima piesă înainte de a ieși de pe scenă.

Evident că oamenii au cerut un bis, că n-aveai cum să pleci așa, iar piesa cu care au revenit a fost What I Am, o piesă tristă dar care s-a lăsat cu un jam de toată frumusețea. Știți cum la stand-up comedy se duc unii și-au senzația că materialul e făcut pe loc, deși în spatele lui sunt zeci și sute de reprezentații și formulări și reformulări? Ei bine cam asta am simțit eu duminică. Băieții ăștia au o chimie incredibilă, și nu am reușit să-mi dau seama dacă ce s-a întâmplat acolo era adus de acasă sau pur și simplu s-a întâmplat. Ceea ce e amazing. 

A urmat nebunia cu Buy Me With A Coffee, care cred că e una dintre piesele alea pe care le așteaptă toată lumea și nu pot avea un concert la care să nu o cânte, că iese cu scandal din partea fanilor 😜.

Și final cu încă o piesă cu dedicație, și anume Selfish, în care Mani și-a și cântat entuziasmul că avem, în sfârșit, un primar nou în București. Așa, ca de încheiere 😊.



Cam ăsta a fost revenirea băieților de la URMA în București, după o perioadă poate prea lungă de absență, și prima mea întâlnire cu ei. 

Îmi pare rău că nu i-am văzut până acum? Da! Dar mai cred și că totul se întâmplă cu un scop, și că trebuia să ne întâlnim pentru prima dată într-o zi așa de încărcată, din foarte multe puncte de vedere. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s