A fost, poate, una dintre ultimele ocazii de gig live pe timpurile astea. Se instalează toamna, covidu, depresiile. Așa că m-am grăbit să văd jumate de Second Wave la seria de concerte Deconectat organizată curajos și safe de Uzina Coffee. Locul ăsta e chiar pe Amzei, o cafenea mică după stat, dar mare după suflet. Și ca ea ar putea fi toată zona aia. De ce nu, un Temple Bar de București? Poate o să mă înjure localnicii, dar făcută cu cap și bun gust ar putea ieși pe plus zona aia. Că tot e Green Hours cap de stradă.
De cum am ajuns m-au năpădit amintirile și comparațiile cu celebra stradă din Dublin. Geamul mare de sticlă dat la o parte, mixerulpe pervaz, pedalele la vedere, 5-6 măsuțe de lemn distanțate scoase pe trotuar. Mașinile treceau încet pe stradă din când în când, oamenii grăbiți prin fața “scenei” mergeau spre patiseria din colț. Am auzit că vecinii mai fac reclamație, dar sincer cred că e mai mult un moft. Nivelul sunetului era reglat de nu auzeai de peste stradă. Pe încercate 😉. Sper să reziste locul cu planurile lui că ar mai fi ceva cântpri pe toamna asta. Stați cu ochii pe pagina lor.
Pe Second Wave nu-i mai văzusem de la Alternatve Culture Digital Sessions când au fost în formulă completă și au dat un show big time, dar online ( veizi aici ). Iar ei n-au mai avut un live de aproape un an. Acum a venit doar domnul doctor, aka Daniel Antohi. Nu era nici spațiul, nici momentul de un full electric, drums included.
20-30 de oamnei pe la mese, deci pe bilete, mulți străini. În trecere însă, ocazional opriți să asculte, au fost mult mi mulți. Ca pe Temple Bar 😉.
De peste drum se auzea ceva jazz carismatic old school, iar la noi în față, dintr-o chitară și niște pedale se desfășura un alternative shoegazeish, cu versuri scormonitoare într-o engleză de Cambridge.
Un setlist de 11 piese care le-a cuprins pe cele cunoscute Peculiar, Funeral, Odd Soul sau Heavy Heart, dar și piese pe care eu nu le-am recunoscut cum e Soft Skin sau Could Not Save Yourself, o piesă teribil de legată în mod trist de vremurile pe care le trăim. Au fost și vreo două coveruri, una chiar cool Serpents, dar n-am reținut de la cine că a trecut o motocicletă ☺️. Final cu Never Enough cumva ca o concluzie cu care am rămas și noi, spectatorii.
Io m-am abținut cu greu să nu fluier ca de obicei sau să chem trupa la bis. Doar aplauze discrete pentru că vreau că locul ăsta și altele ca ee să existe în continuare, să crească, să nu fie îngropate în amenzi date prea ușor. Și asta pentru că am avut o experiență neașteptată. Cam ca pe Temple Bar 😉.
criticeyez.com 