Sacoșa cu prospături #177

Se fac în curând 3 ani de când merg cu sacoșa prin târgul undergroundului și pot spune că luna octombrie este una dintre cele mai bogate din an. D-abia o car și mai am de umplut una 😜.



Gray MattersUnsprezece La cum începe piesa am zis că au virat-o spre synth-pop, dar de la primul refen încolo fanii pot sta liniștiți. Electro-core all the way! Am preferat să privesc versurile din perspectiva unui diaog interior continuu între introvertul și extrovertul din tine, dar puteți găsi voi alte valențe. Așa se întâmplă cu niște versuri bune 😉. Videoclipul te poate fura și distrage de la piesă, dar te aduce brutal înapoi atunci când Ingrid Bliorțu înglobează versurile în performance-ul ei. De urat bunvenit Andreei, noua voce Gray Matters care s-a integrat nice &smooth aducând chiar și o notă personală deja în interpretare. Totuși, de la ce vine Unsprezece ?



E.M.I.L.Octombrie Wake me up when September ends … ca să ascult piesa asta. Cumva atipică sonor pentru Extratereștii (care) Mănâncă Iarna Legume, dar în stilul lor pe versuri. Nerecomandat celor care suferă acum după o relație încheiată. Are vocea lui Sorin ceva care taie în tine. Numai mie mi se pare că în clip plouă deși pe geam pare că-i senin 😜?



Your Midwife On IceSapă, Sapă New entry la sacoșă! Nu știu de unde-s sau de unde au apărut. noroc cu Deer Music#3. unde-i puteți vota dacă v-au convins. Înțeleg că e prima piesă în română a lor restul ce am mai găsit de la ei fiind în engleză. Un blues rock foarte bine executat. Sună a cântec de pârnăiași condamnați la muncă silnică. Iar numele trupei este genial! 👌



A-Chord Hoinar Asta este o reeditare a unei piese de acum 10 ani , de la începuturile trupei ăsteia. Folk-rock-ul lor a evoluat sonor mult de atunci, a apărut și vioară în peisaj care acentuează și mai mult mesajul piesei. Pentru cei care rezonează cu genul ăsta muzical și care apreciază o chitară la un foc de tabără o să vă zgândăre ceva. Mai ales dacă sunteți, ați fost sau aveți prieteni plecați, dezrădăcinați.



Jack of All TradesGesturi Mărunte Clipe prea scurt fără gesturi mărunte!! Fuck, cât de simplu și adevărat sună! Ar trebui pus versul ăsta pe toți pereții să ne îndrume, pe noi ăia care putem face gesturile astea mărunte de a dona sînge, spre centrele de donare. Foarte catchy piesa, ușor de intrat la ureche și cu o doză mare de mobilizare. Un rock anthem al Donorium aplicația cu care te poți programa la donare. O am instalată și eu de vreun an, funcționează, se respectă programarea. Plus că te anunță când e nevoie de tine sau când poți dona din nou. La mine termenul este peste 5 zile. Semnat, Fruntaș Răzvan ♥️♥️♥️.





STEMAStarea Vremii Latura romantică STEMA at its best ♥️! Bassul pregnant, unele floricele din drums plus vocea lui Silviu m-au dus spre atmosfera U2, un stil ciudat de rar întâlnit pe la trupele noastre. Mă întreb oare de ce. Când o piesă mă face să apăs repeat de la prima ascultare însemnă că e ce trebuie, a ajuns unde trebuie. Și piesa asta m-a făcut de mai multe ori. Videoclipul regizat de Răzvan Leucea prinde exact ce trebuie din vibe-ul piesei. Ascultați-o ca pe un panaceu la despărțirea de vară 😌.




MBP All Nights Ascend Al treilea single cu videpoclip de pe EP-ul din noua perioadă prin care trece proeictul ăsta. Din vremea Mihai Barbu Project a ieșit un material discografic – A Lifetime Consequence – , iar acum, după transformarea în MBP de anul trecut, vin cu chestii noi. Un prog metal foarte epic, melodic, cu potențial cinematic, de aici și ideea mea că ar putea fi ușor coloană sonoră de serial history fantasy. Poate mi se trage de la clipul făcut de Alexandru Das, din trupa Valerinne, cel care le face și merchul la care stau foarte bine. Rough dreaming, folks 🤘!





Michael DrewWrong Acum o lună au lansat albumul de debut – Discover your face -, ocazie cu care acum ne dau și clip la singelul Wrong. De pe album au mai ieșit piese care, după părerea mea, n-au parte de aprecierea meritată pe la noi. Poate acum, cu Deer Music #3, dacă ajung în etapa următoare. Spre deosebre de Not in a Wall sau Glorious, Wrong e mai spre disco-punk decât spre new wave revival. Clipul e cel puțin amuzant și ingenios făcut în condiții de DYI bănuiesc. Iar înghesuiala de final e genială chiar dacă pe alocuri mai crapă placa video. Sunt curios de unde avalanșa de fani sud-americani pe youtube. Nothing Wrong about that 😊.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s