Când am dat pentru prima oară cu urechea de proiectul Torsan/Bălan a fost într-un pub de pe Traian, The Den. N-aveam răbdarea și moodul la mine să le pătrund înțelesul muzical, dar mi-am promis că-i voi mai revedea. S-a întâmplat asta după ceva luni într-un alt loc, ude am mers în cunoștință de cauză și pe cât de liniștit pot fi eu 😉. Sună ciudat, nu? Așa și e. Proiectul ăsta nu e despre muzică așa cum se face ea de regulă, ci mai mult despre o construcție sonoră, atipică, fără rigorile pieselor muzicale moderne și cu rol de a smulge ascultătorul din real și a-l trimite spre un tărâm meditativ. Deci nu-i muzică de club, nu-i de party, nu-i de depresie. E de altceva. De unde, cum și de ce au fost pilonii care m-au mânat în a le pune câteva întrebări.
Io: Cine sunteți voi în viața de zi cu zi, cum ați ajuns împreună în proiectul ăsta?
Andrei Bălan. – artist plastic, sculptor. Pasiunea pentru muzică o am demult, ca ascultător și chitarist. Printr-o conjunctură fericită l-am cunoscut pe Călin Torsan un pasionat al instrumentelor de suflat de la fluier la saxofon, cu care am regăsit similitudini în a vedea, simți și alcătui muzica.
Călin Torsan. – muzician, intrumente de suflat
D.A.I (Dan Adrian Ionescu) – artist vizual și arhitect de interior. Realizez proiecte de new media, proiecții video, video mapping și instalații artistice audio/video.
Io: Cum ați ales spațiul ăsta de exprimare sonoră? De ce nu un gen mai trivial, mai abordabil?
A. Bălan: Personal, cred că fiecare alege mediul propice pentru exprimarea artistică. Nu te poți exprima adecvat decât în mediul tău, familiar. Sunt nenumărate exemple ale unor artiști, care sunt împinși să facă artă doar dintr-o dorință de a parveni și de a avea ”succesuri”, like-uri. Nu alergăm după acest lucru, ne place atmosfera de studio, relația muzicală dintre noi si vrem să rămânem acolo, fără compromisuri.
Horia Bernea spunea că cel mai mare salt artistic al secolului XX este jazz-ul. Deci nu curentele artelor plastic și nici cinematografia, ci jazz-ul. Personal îi dau dreptate și sunt uimit că atât de puțin preia muzica actuală din această revelație artistică a jazz-ului, libertate și complexitate ce o găsești mai greu în alte medii muzicale. Unicitatea lui o dă libertatea instrumentală și solistică, improvizația fiecărui membru al trupei și libertatea abordării armonice ( schimbarea centrului tonal, dezlipirea de canoanele clasice). Acest mod de a gândi muzica, plus mediile electronice la-ndemână, au avut un aport imens în modul muzical pe care încerc să îl combin cu colegii din trupă.
Io: Cum se întrepătrund celelalte proiecte ale vostre individuale cu T/B/D.A.I ?
Ei: Se întrepătrund excelent. Suntem un grup de prieteni cu afinități culturale și artistice, în multe direcții și cu diferite vocații. Din diversele provocări ale vremilor apar idei, iar combinația dintre ele, ni se pare potrivită în mediul actual.
Io: Încercați voi să mergeți spre public sau mai mult să-i trageți după voi în universul vostru?
Ei: Consider că artistul, ca să rămână autentic, și să poată ajunge la forme originale de exprimare trebuie să nu facă nici un fel de concesie vizavi de gustul publicului și alcătuirea topurilor. Asta nu înseamnă că suntem străini sau refractari la direcțiile și opțiunile publicului actual. Povestea este destul de complexă, în genere calea de mijloc este cea mai bună, dar cea mai greu de găsit și de păstrat.
Io: Ce calitate trebuie să aibe ascultătorii voștri?
Ei: Probabil o cultură muzicală (adică să fi trecut măcar succinct prin multiplele curente muzicale ce s-au perindat de-alungul acestui secol și a celui precedent), o sensibilitate aparte și, eventual, o predilecție pentru sunetele ce trimit la introspecție, nebănuit, surprinzător…
Io: Există vreun album sau ceva echivalent la voi ? Va fi? Vă doriți așa ceva?
Ei: Este în lucru un album, avem multe bucăți înregistrate, lucrăm la fluența lor, la interacțiunea dintre ele…
Io: Ce v-ar demotiva atât de tare încât să renunțați la muzică?
Ei: Nimic, nu există ceva din exterior care să motiveze căutarea în domeniul muzicii. Muzica, sculptura nu o faci, ci te întâlneși cu ea la un moment dat în travaliul căutării tale. Muzica o abordezi ca limbaj pentru expansiunea și echilibrarea universului interior. Pot exista factori exteriori care să ne facă să renunțam la apariții publice, cum ar fi apatia și incultura publicului. Când plecăm la concert umplem două mașini de scule și există de multe ori întrebarea dacă nu este obositor să facem acest lucru pentru o mână de oameni care știu și pot să guste experimentele noastre sonore.
Dar nu renunțam la bucuria pe care ne-o aduce studiul muzicii, și interacțiunea vie dintre noi.
Io: Cum de s-a putut și cum a fost proiectul Pitești? E ceva special pentru voi?
Andrei Bălan: Acum 11 ani am început lucru la o serie de sculpturi cu tema ”Fenomenul Pitești-Reeducarea continuă”. Nu visam pe atunci că voi ajunge să expun chiar în interiorul Memorialului. Cu atât mai puțin să știu că se va strânge un grup inedit de artiști și că proiectul va fi finanțat de A.F.C.N (Asociația Fondului Cultural Național) pentru a expune prin diverse evenimente în fața lumii vorbind despre ceea ce s-a intamplat la Pitești acum 70 de ani.
Facem parte dintr-o generație de tranziție: am prins și din tăierea curentului și a apei, a osanalelor comuniste și din revoluția tehnologică cu trecerea de la dischetă la Iphone. Considerăm în perspectiva actuală că dreptul la o memorie nealterată trebuie accentuat în această țară, care suferă de depresie și deznădejde de ceva timp, iar tinerele generații tind să uite ce anume le compune amprenta.
”Cine nu cunoaște istoria riscă să o repete!!!”
Io: Colaborarea cu D.A.I mi-a plăcut mult mie. Layerul electronic adus de el te duce și mai mult spre meditație. O să mai fie?
Ei: Duetul Torsan/Bălan a avut mai multe încercări în a coopta a treia componentă. Nu este greu să întâlnești muzicieni buni sau cu care să te înțelegi în studio, este greu să găsești oameni cu care să legi o prietenie, care să fie capabili ca și tine de sacrificii în dorința întâlnirii cu muzica, cu Arta.
Pe D.A.I., îl cunosc demult, de vreo 15 ani fiind colegi la U.A.U.I.M. (Arhitectură) și am mai colaborat muzical. Reîntâlnirea cu el și în studio după ceva ani în care fiecare s-a schimbat, perfecționat, ne-a confirmat, mie și lui Călin că am gasit a treia component a grupului. Abordarea lui electro, așează și împlinește survolările intergalactice semnate Torsan/Bălan.
Io: Un plan de viitor? Un loc, un timp unde v-ar plăcea să vă îndepliniți un vis?
Ei: Ne dorim, sperăm să se termine, să treacă această perioadă de pandemie, de înstrăinare între oameni, și să putem cânta live din nou în cât mai multe locuri.
Io: Ce părere aveți de online? Vă atrage? Întreb pentru că perioada e ciudată, vine frigul și totuși lumea are nevoie de muzică.
Ei: Este extraordinară tehnologia, prin precădere online-ul. Este o unealtă de ultimă generație. Dar ca orice unealtă are două tăișuri, ca o sabie. Poți construi cu ea sau ucide. Depinde de fiecare. Personal prefer să mă adâncesc în studiu personal decât în online. Simt o ”tulburare în forță” când încep să mă scufund acolo…, Dar nu diminuez câtuși de puțin importanța lui și apreciem foarte mult pe cei care au ochi de văzut și acționează în online (cum este cazul de față, felicitări CriticEyez, ”curaj în gropa cu lei…”)
Io: Final apoteotic. Dacă ați avea vreo dorință de colaborare cu un artist de pe la noi care ar fi acela?
Ei: Sperăm la o colaborare cu Norzeatic. Din nefericire el a plecat de pe meleagurile noastre și este în Japonia de ceva ani. Dar tot ”de la noi” rămâne. Dacă nu merge cu Norzeatic vom încerca ceva cu Fuego😊.
Mulțumim!
La final vă las cu performance-ul lor din vara asta de la Grădina Sticlarilor. Apoi vă invit să recitiți cuvintele lor. Vor dezvălui noi înțelesuri …😉
criticeyez.com 