MARe adică Muzeul de Artă Recentă. Da, am zis să mai scriu și despre altceva decât muzică, să-mi mai ies din zona de confort cum zic “căucii” 😜. Am ales locul ăsta din firava ofertă de anul ăsta din Noaptea Muzeelor. Îmi rămăsese gândul la el de când ajunsesem în mica și cocheta terasă din spate unde l-am prins pe Marin la un gig live (vezi aici).
Din câte am înțeles clădirea a fost gândită special pentru a fi muzeu, un lucru destul de rar la muzeele românești. Asta se simte în experiența pe care o ai prin el. Încă de cum dai cu ochii de clădirea din Primăverii ai impresia că te afli în fața unei case masive care plutește, senzație pe care o ai probabil de la parterul fără ziduri, fiind doar din sticlă.
Am intrat în el și am avut senzația că intru într-o Românie cool. Chill, design avangardist, dar cu funcția utilității muzeale în prim plan. Angajații nu-s plictisiți de-un job anost și prost renumerat, există și un bar la interior cu o terasă chic afară și un mini-shop înglobat tematic cu expozițiile, nu plin de kitschuri. Totul gravitând în jurul exponatelor artiștilor români de după 1960, să-i zicem, în expozițiile permanente, dar și a unor invitați străini. Trebuie precizat că este, probabil, singurul muzeu privat dedicat artei din România.
E unul din locurile pe care cred că merită să le vizitați și care vă va mai da cu plus la senzația că se pot face și pe la noi lucruri d-astea.
Vizita ți se recomandă s-o începi de la subsol apoi să iei liftul până la etajul 3 coborând apoi pe scări. E gândită treaba.
Eu sunt un cvasi-necunoscător în ale artei recente așa că nu vă pot împărtăși decât impresii la prima vedere și ce a rezonat cu mine. Pentru aprofundare iar vă recomand să treceți pe acolo. Și cam asta mi-a rămas mie pe retină.
Am găsit nume mari ca Horia Bernea sau George Apostu.
Nume de pe ziduri Kero Zen sau Ocu ( de la Ocu m-am reîntâlnit cu o lucrare care m-a impresionat la Electric Castle acum vreo 3 ani și care mi-e background la telefon ever since 😊 ).
Mitoș Micleușanu cu mierla lui tupeistă și vorbind limba oamenilor. Ar fi trebuit să vă las un video, dar mai bine mergeți s-o vedeți.
Nicolae Comănescu cu un perete întreg de artă pe carton plină de umor licențios la care vei râde spumos dacă te prinzi. Dacă nu, mai bagă o fisă 😉.
Roman Tolici cu răsăritul lui post-apocaliptic peste ciclul vieții însăilat cu iubire.
Mult umor smart cu adidașii lui Vlad Nancă, broderia pe pânză – un must have- a Anei Bănică, primul pașaport european moldovenesc al lui Pavel Brăila fix în ziua în care Moldova făcea primul pas din cei o mie spre Europa sau Scula lui Brâncuși în viziunea lui Marian Zidaru.
La subsol mi-a rămas sufletul la sfredelirea din adâncul sufletului a lui Cosmin Moldovan.
Dacă ajungeți acolo să cereți acces pe terasa de la etajul 3 unde tronează fal(n)ic Lupul Dacic într-o viziune altfel 😜.
Până pe 6 decembrie puteți găsi acolo expoziția Rituals cu arta lui Herman Nitsch, care străbate transversal muzeul pe toate spațiile dintre etaje, apoi subsol și sala de cinema unde rulează un documentar despre una din operele sale foarte controversate. Altfel, muzeul este deschis de la 11 la 19 în fiecare zi mai puțin marțea. A, și dacă veniți cu copii nu sunt recomandate toate exponatele accesul fiind restricționat pentru cei mici din motive evidente.
Enjoy!
criticeyez.com 