Brrr! Ger, frate! Intru în clubul meu imaginar și merg la garderobă să las geaca.
Io (către tipul de la garderobă): Salut, man! Ia pinguinul ăsta gras 😊 (n.b. – așa-mi alint un geaca aia care mă scapă de ger)
Din spate mă bate pe umăr cineva.
Alex: Îți plac pinguinii grași 😜?
Mă întorc. Era Alex Coțofan de la … Alex & The Fat Penguins. Ne-am pus pe râs și apoi l-am luat la câteva întrebări.

Io: Ce faci pe aici? Nu erai la Paris?
Alex: Nu mai stau la Paris de ceva vreme. M-am mutat puțin mai la sud, mai aproape de mare și de munte. Nu e rău, dar tot mai bine e acasă. Și, uite-mă venit aici, după ce am stat și eu în casă ca restul lumii, liber de carantină și cu chef de cântat. Am vrut să fiu alături de băieți când lansăm Stea în foc, noul single extras de pe albumul Cardiosonic.
Io: Fain Cardiosonicu‘! Câte single-uri ați scos de pe el? 5-6?
Alex: Mulțumim! Apreciem feedback-ul bun pe care l-am primit. Ne bucură tare, mai ales că este primul material complet pe care îl lansează trupa. Și am fost atât de încântați de el, încât am luat-o razna. Asta e a zecea piesă pe care o lansăm de pe Cardiosonic. Mai avem una și l-am dat gata! Încă ne gândim dacă să facem videoclip și la Vinul sau să mai lăsăm puțin spațiu pentru noul material la care lucrăm deja. Să li se facă oamenilor dor de noi.
Io: Mai iese vreunul? Aveți vreo noutate pentru noi?
Alex: Pinguinii au întotdeauna ași în mânecă. Și nu, nu ne lăudăm singuri, dar e singura modalitate de a reuși să funcționăm. Organizăm, din timp, treburile, asa că, da, avem surprize. Vom lansa un EP în primăvară, EP la care, pe lângă prietenii și colaboratorii noștri tradiționali, vom colabora cu un nume sonor din muzica rock românească, în calitate de producer. Vom reveni, însă, cu informații la momentul potrivit. Momentan, hai să îți prezentăm noua noastră piesă, Stea în foc.
Io: Buuun! Stea în Foc? Ce metaforă! Despre ce-i vorba-n ea?
Alex: E simplu! E vorba despre sacrificiu și efort. Știu, sună pretențios, dar chiar așa e. Ne-am cam săturat să vedem că oamenii caută, în ultimul timp, numai succes, dar nu sunt dispuși să muncească pentru el. Cu cât lucrurile sunt mai ușoare și câștigul este mai mare, cu atât e mai bine. Ei uită, însă, că succesul obținut fără sacrificiu nu produce, nicidecum, la fel de multă satisfacție. Nu vei întelege și nici nu te vei bucura cu adevărat de strălucirea ta finală, dacă nu ai trecut printr-un proces de transformare și învațare, până acolo. Despre asta e vorba.
Io: Încet, încet ies toate. Se scurge bine albumul, dar, inevitabil, îmi vine întrebarea… sunt planuri de o continuare 😉?
Alex: Noi continuăm să cântăm și să compunem. Ne arde pe interior treaba asta. Deci, vom avea nu doar o continuare, ci multe. Iar fiecare material pe care îl vom lansa sperăm să mai adauge puțină strălucire la steaua noastră.
Io: Băi, sunt curios, n-am aflat niciodată dacă ați primit amendă pentru super-ideea aia cu Just a Fool din Piața Victoriei de la sfârșit de 2017. Na că au trecut deja 3 ani (vezi aici)
Alex: Eu am primit amendă pentru că am întors pe linie continuă. Nu aveam altă variantă pentru a ajunge cu mașina cu scule în Piața Victoriei. S-au adăugat câteva puncte de penalizare, dar erau calculate. În schimb, unul din liderii mișcării #Rezist a luat o amendă destul de mare, întrucât autoritățile au considerat că el era organizatorul flash-mob-ului. Nimic mai fals! Și, oricum, nu era ca și cum făceam ceva ilegal. Drept dovadă, în urma contestării în instanță a amenzii, omul a câștigat. Dar, na, așa e în România. Greu de luptat cu mentalitățile și vechile metehne. Dar, suntem în continuare pe baricade.
Io: Mersi! Aveți grijă de voi, pinguinilor!
Alex: Mulțam’ fain! Și ție, și cititorilor tăi 🤘!
