Am plonjat în hala de underground și am luat și cu stânga și cu dreapta că am auzit că s-a dat drumu’ la concerte și o să fie marfa scumpă. Luați de ascultați și vă pregătiți de vară 😜!

Greetings Sugar – Shrinking Violet || Time to face the music… vers de care să te agăți când te lupți cu depresia și gândurile negre. O piesă care curge lin într-un stil de indie-romanță cu synthuri retro de parcă Bono s-ar pregăti să câștige Crizantema de Aur. Au devenit tare romantici băieții ăștia. Și fac ce zic. Time to turn off that useless autopilot ♥️. Scot piese de două ori pe an, dar le ies bine.
The Killing Moon – A Silence In Every Word || Debut la sacoșă și în lumea undegroundului local. The Killing Moon vine din Brașov. Silviu Pop și Marius Muntean au mai activat sau mai activează pe la Black Water, W3 4R3 NUM83R5, Sikorsky Cinema, The Thirteenth Sun deci au cu ce. Au optat în proiectul ăsta pentru synth-pop care duce spre soundul DM darkwave. Și sună bine.
San Mitch – Cartoon Catapult || O altă premieră la sacoșă de data asta un trio din Iași, dar care nu e la primul single. Bine, nici prea multe n-au încă, dar văd că 2020 le-a prins bine. S-au cristalizat ca stil din mai multe direcții. Ai zice că-s wave după început, dar apoi deraiază-n garage sau disco-punk cu pasaje experimentale de alt-rock. Un fusion eclectic și care prinde foarte bine la segmentul true rebel la 20 de ani plus. Ladies & lads, dance 😉!
Barter – Piesa 9 || Piesa nouă anunță și album nou se aude prin piață. După cum ne-au obișnuit Barter are ceva de spus în versuri nu doar să umple cu cuvinte. De data asta simt un pic nostalgia trecerii ireversibile a timpului. Trecere care-i dureroasă dacă n-ai decât vorbe și nu fapte în spate. Iar ne pun să gândim. Cică să le mai asculți muzica 😜.
ESSERE– Cine sunt || Băi io nu știu cine-i ESSERE. Recunosc că am lacune pe zona hip-hopului nostru. Dar piesa mi-a plăcut din prima. Poate și pentru că m-am chinuit să prind toate referirile la artiștii locali de gen sau nu. Pare că știe ce zice acolo. Poate fi un mesaj pro-autenticitate, poate fi un pamflet, poate un rap-roast, sper să nu fie ghidat de frustrare. Acum că i-am dat like-u’ o să-l prind mai des 😜.
Aris feat. Taraf De Caliu & Paul Ilea – RUSTEMIA || Așa ceva! Clash de stiluri și de generații în aceeași piesă. Cel mic are vreo 11 ani și are talent la vioară, deci pe clasice. Taraf De Caliu e taraf. De renume. Mondial. Caliu are 60+. Deci pe lăutărească. Paul Ilea vine din Sensor și din lumea electronicii. Rustemia e o piesă populară din zona Olteniei. Numa’ la noi poate ieși așa ceva 😊!
Mimoza – Dormzbor || Cât de cool poate să sune piesa asta! Un indie-pop de vară, dansant, cu o voce low care te face s-o urmărești și niște versuri cu multă joacă-n ele. Un insert de chitară pentru maximizarea catchiness-ului. V-am mai dat în timp piese și artiști de la casa de producție Linia 1 și vă dau ghes să o urmăriți că scot chestii faine și indie. Big up 😉!!
Warrior Transmission ft. Mark Wonder – There’s gonna be a revolution || Warmup-ul de vară continuă cu chill reggae. Da, reggae! E deficit mare la sacoșă din zona asta. Sunt puțini artiști de care dau care o iau pe drumul ăsta. Cum dau de vreunul mă grăbesc să vi-l împărtășesc. E ceva profund legat de vară la reggae. Cel puțin în capul meu 😊. Și aici, la războinicii puși pe revoluție, iese chiar bine treaba că nu degeaba au la voce un feat. cu un jamaican neaoș.
Vlad Ciocoiu cu Bogdan Alexandru Știrbu – cumulonimbus || Pentru cei care mai au reticențe și fac bulbuci la gură că nu-i nimic în capul ăstora tineri vă conjur să vedeți și să ascultați ce fac tinerii aici. Modern classic cu rock instrumental. Clint Mansell vezi ce vine din urmă! Rafinament instrumental și compozițional, feeling transmis epidermic în combinația pian și chitară solo totul în susținerea audio a unui scurtmetraj. Un scurtmetraj care-i tot despre lumea lor ne(mai)înțeleasă de adulți. Condiția tânărului artist care se luptă cu el și cu cei din jur ca să-și scoată frumusețea interioară la purtat. Radu Bădilaș aka Heartbreak Cinema m-a adus aici. Bine ♥️♥️♥️!!!
Cam asta am înghesuit la sacoșa cu prospături de azi. Dacă aveți chef de alte mai mult de 200 de plimbări prin piața de underground dați o privire aici 😉.