Undeva, cândva

În prima zi de primăvară cum trebuie, cu soare, cer senin și ceva miros de flori de zarzăr prin aer s-a întâmplat o călătorie prin timp și spațiu spre aici, acum. Prozaică descriere 😜, dar voiam să vă introduc în context. Pentru noi ghid a fost Doru Trăscău ajutat de colegii de trupă Andrei Zamfir, Cristian Chiru și John Ciurea. Da, despre The Mono Jacks este vorba și o idee altfel a lor de a marca prezentul, trecutul, dar și un nou început.

Startul s-a dat la Saint Roastery o cafenea cu suflet de pe Titulescu pe care am descoperit-o cu ocazia asta cu tot cu gazdele primitoare. Grupul se aduna încet. Ne știam de pe la concerte. Fani vechi, oameni de radio, bloggeri. Și io. Nu degeaba a pornit călătoria de acolo. Vă aduceți aminte Caffè sospeso de pe Gloria? Ei, aia e legătura, via Italia și întâmplarea lui Doru de acolo cu una sospeso. E un obicei italienesc vechi, dar care prinde rădăcini pentru că este despre a dărui. Deci vorbe, soare, cafele și apoi plecarea spre al doilea loc de importanță pentru instoria TMNJ.

Drumul în microbuz a fost în sine un episod demn de menționat marcat de glumele de autocar de gimnaziu și poveștile printre scaune. Destinația: Flaros, acest complex de clădiri vechi de un secol care adăpostesc de vreo 30 de ani mai toată floarea indie-ului local. Bineînțeles și TMNJ a trecut pe acolo. S-au pregătit cum trebuie și la fiecare oprire erau QR code-uri pe pereți cu linkuri spre bucăți de istorie sonoră.

Primul a fost chiar o înregistrare de acolo cu Woman de acum mai bine de 10 ani, în cu totul altă componență, singurul fir roșu fiind, desigur, Doru. Pe acel acoperiș sunt scene filmate din Gândurile 😊. Zona aia pare că a concentrat multă istorie TMNJ pentu că prima sala de repetițe ever a fost tot pe acolo într-o clădire dărâmată, iar locul în care s-au înregistrat albumele Ușor distorsionat și Gloria e doar la 100 de metri mai încolo, tot în Flaros, la Unda Recording care a fost și următoarea noastră oprire.

Ăla e locul unde se întâmplă multe nu numai pentru ei ci pentru o grămadă de proiecte din indie-ul local. Pentru că acolo e live room și control room folosite la sesiunile de înregistrare, dulapurile cu boxele de studio care au fost o vreme și prin Abbey Road plus masă de mixaj analogic în mare parte care a aparținut lui Pete Townshend de la The Who. Dar, mai ales, acolo-și face magia Dănuț Georgescu. Și Alexei Țurcan, că l-am deranjat și pe el din procesul creației. Sunt multe povești acolo. S-a dat din casă, dar las poveștile astea pentru când ne vedem la față. Am avut privilegiul de a asculta Zbor chiar din scaunul producătorului, locul cu cea mai bună audiție, unde ești parcă scufundat într-o lume de sunete.

Next stop, și cea finală, a fost sala actuală de repetiție. Alte povești la un pahar de vin de la Marcea – btw se va continua și anul acesta seria de concerte din vie – și mai ales am putut auzi în primă audiție o frântură din viitoul TMNJ. Un titlu care ne dă o idee despre ce va urma. E în același timp un îndemn pe care prea des îl ignorăm și poate este nevoie să ne fie tot repetat. De multe ori. Chiar și Aici Acum

O experiență unică cu o trupă care a marcat muzica ultimilor ani de pe la noi. Da, mai sunt câteva trupe care ar avea ceva istorie de depănat și poate o vor face. Dar ei au făcut-o primii și mă bucur c-am fost acolo.