Doru, Andrei, Cristi & John, asta înseamnă azi The Mono Jacks și vă zic asta pentru că ne dau un nou material discografic, albumul Norul Nouă. De ce s-o chema așa rămâne un mister pentru mine. Poate aflăm povestea zilele următoare.
Sincer intrasem în saturație cu lipsa de material nou de la ei așa că n-am prea mai vizitat concertele lor. Cu toate astea ne-au dat în ultimul an patru extrase de pe acest album.
Am avut privilejul de a-i da o ascultare înainte să fie lansarea oficială așa că vă las părerea mea despre. Revin imediat 😜
Stilisic pare că explorează mai mult ca-n precedentele materiale. Avem sound de la AB4 la TMNJ cel pentru domnițe, de la sonorități garage pline de fuzz până la alternativ dulce și molcom. Cum zicea cineva albumul ăsta este un amestec din albumele mai vechi, reașezate prin prisma experienței și experiențelor lor de (până) acum.
Emoțional te aruncă din adrenalină în melancolie cu o aparentă ușurință, uneori chiar și în interiorul aceleași piese. Pare că suntem într-un carusel alternând între platouri liniștite când ai timp să-ți tragi sufletul și căderi în gol care-ți duc inima-n overload.
Versurile, punctul forte al acestei trupe zic (pe lângă doza de sexiness a lui Doru & co), au pe alocuri lipsă de vigoare sau imaginație, par stângace sau forțate. Cu toate astea găsim și versuri memorabile. Mai stai un pic, cititorule 😉
Ca mesaj îl percep ca pe o radiografie a tumultului de la mijloc de viață când te întrebi încotro s-o apuci și asta vine la pachet cu stări divergente, decizii prea gândite sau impulsuri de moment, cu amestec de simțiri și stări. Din fericire pare că la ei procesul este încheiat. S-a pus diagnosticul, s-a găsit leacul, se trece la următorul pas. Pe care probabil îl vom descifra în următorul album 😊.
Se intră abrupt în album cu O să încep de luni (pe care o știți deja). Un garage ușor fuzzionat, cu auroironie în versuri marca Doru de la AB4. Este imnul procrastinării, acea stare de fapt apanaj al oamenilor deștepți, dar autosuficienți. Sau al celor pe care i-a fugărit viața destul cât să învețe s-o fenteze. Era aproape să fie preferata mea de pe album.
Râuri albe e piesa care se încadrează în plaja de sonorități pe care o place aripa visătoare a fanilor.
Un semn, o descriere muzicală a unui atac de panică. D-aia merge și bine soundul grunge.
Aici, acum a fost primul release și care pentru mine a început la o cafenea de pe la Victoriei. V-am povestit aici despre excursia în istoria trupei care s-a finalizat cu lansarea acestei piese. Un vals cu distors despre cum să faci să te bucuri de prezent. Aviz anxioșilor. Poate fi folosită și ca pretext de a intra în discuție cu tipa de la concert care știe toate versurile 😉
.
Undeva m-a vrăjit cu primul minut deși nu era tocmai un sound neapărat TMNJ. Suna cool, versuri cu sens, dar… cumva s-a dus interesul. Poate că versurile n-au mai ținut pasul cu începutul.
Călător e piesa șamanică de pe album. Cam așa și începe, ca o incantație. Pe final vine momentul de revelație când piesa are un climax mai distorsionat. Chiar îmi place cum te poartă sonor.
Urgent nu m-a convins. Probabil ăsta îi e și locul în toată povestea. E momentul ăla de confuzie de pe la jumate de viață când încă nu-i prea târziu, dar nici să risipești timp nu prea mai ai.
Spune, și el unul din singleurile deja extrase și care mi-a plăcut încă de atunci. Am luat din ea “Muzica ne va îngriji, ne va lua cu ea”, parcă-i depsre mine. Hai pune-ți și tu discul și lasă acul să…
Mai stai un pic e surpiza și preferata mea, fără niciun dubiu ♥️♥️♥️. Asta o simți de la prima ascultare. Așa am mai simțit la 1000 de DA. Se respiră bipolaritatea aia asumată, pe care știi s-o gestionezi. Ai văzut destule, ai ieșit din prea multe. Mai stai un pic înainte să te arunci. Ai așteptat și a meritat așteptarea. Versuri simple, dar care declanșează imagini din experiența personală, de aici și impactul ei. Cu tot cu degetul arătat. Puneți vă rog versurile astea pe tricouri, căni, autobuze. Might save some lives…
Somn ușor e piesa de closure cu tine, cu furtuna din mijloc de viață, cu deciziile tale. Chiar o văd potrivită de coloană sonoră de încheiat ziua în timp ce alunci spre ceva sau cineva drag.
Sigur, asta e doar viziunea mea și ce a trezit albumul ăsta în mine. D-abia aștept să le văd pe ale voastre.
P.S 1: Din cadrul acelorașí decizii de luat în anumite momente în viață nu pot să nu mă alătur corului de întrebări “De ce lansare la Sala Palatului?”
P.S 2: Albumul poate fi ascultat aici
criticeyez.com 