Aș putea fi enervat, malițios și nesuferit în a-mi exprima părerile despre momentul și evoluția unei trupe locale pe care o cam știu de la primele cântări din 2012. Enervat pe faptul că încă nu-s acolo unde aș fi pariat eu c-o să fie. Malițios că tot predic p-aici că e greu să te impui cu versuri doar în engleză pe la noi. Nesuferit judecând publicul că pleacă după fente ieftine, facile, dar bine promovate. Nici n-aș fi chiar departe de unele adevăruri.
Și atunci dau de titlul celui de-al treilea album We Singing Colors. Se cheamă HOPIUM. Mintea mea îl ia la descompus și recompus și se tot așează în jurul celor două cuvinte din care-i compus: HOPE și OPIUM. Ce vrea să ne transmită artistul? Poate să ne arate un pic din ce-i ține pe ei pe drumul ăsta? Poate ceva ce ne-ar prinde bine și nouă în viața noastră cea de toate zilele, cea cu Good days, bad days 😜 ( mamă! cum am întors-o pe asta).
Asta nu-i o recenzie de album pentru că nu l-am ascultat încă. Vreau să mă las surprins la concertul de lansare din Expirat de pe 28 martie. Așa că e doar ceva între datul cu părerea și radiografia unor emoții personale.
Din HOPIUM avem deja coperta (după un desen chiar de-al lui Andrei Hațegan) și patru single-uri scoase. Restul, la concertul de lansare, cu tot cu gașca de invitați care se va sui cu ei pe scenă. Luați de citiți pe eveniment să crescă reachul 🤘!
Din ce avem până acum se întrevede o continuare cam pe aceleași repere stilistice și de genre care ni i-au adus în atenție. Indie-rock grefat de veleități de new-folk și ceva pop cu duet sincron la voce Andrei Hațegan și Roxana Niculae sau pasaje în care se alternează dialogul. O rețetă testată în timp de cupluri celebre pe afară și care e un fel de trademark al lor că io nu știu multe astfel de scheme pe la noi.
Din fericire ce cântă ei acolo nu se transformă în dulcegării a la Andra și Măruță și păstrează simțul realității unde cam ai nevoie de câte un pic de OPIUM ca să “keep some HOPE”. Iar am dres-o 🤣. Cam despre asta e vorba în De Noi, singura piesă în limba română de pe album cred. Probabil piesa mea preferată, dar eu sunt subiectiv pe motivul ăsta. Iar cu piesa asta și concertul de lansare al ei am o poveste și mai specială. Se poate citi aici în alte 3-4 minute pe care mi le dai mie cititorule din viața ta. E atât de invers față de “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, e despre a căuta întruna ce ține o poveste De Noi vie, de a-i face timp și de a-i da ce trebuie. N-o trimite iubitei/iubitului de V-day că-ți iei adio 😜. Dacă-l consulți pe yutub vei vedea că a doua piesă ca views a lor este Cântec de seară, cealaltă piesă în limba română din tot repertoriul lor. Judecând după asta mă întreb și îi întreb de ce nu mai des? Cum ar fi să ai 3-4 d-astea pe album? Mă uit că la alte trupe de gen merge și pare că adună mai mult fanbase. Așa or merge lucrurile pe tărâm mioritic…
Mai avem Default tone, iar o piesă despre cuplu și trăitul în el, dar la modul real, no added sugar. Un indie pop liniștit cu ceva synthuri retro, dar povestea e-n versuri. Eu înțeleg că e un cântec despre relațiile pe care le luăm for granted și de care ne cam batem joc ducându-le în zona periculos de plicticoasă și neatrăgătoare. Acolo, unde ne bazăm pe celălalt că va fi acolo pentru totdeauna, ca un default tone. Ia vedeți care sunteți pe acolo cu relațiile. Videoclipul e de fapt un short-movie suprarealist, cu regizor francez la frâie, cu o întâlnire întâmplătoare dintre o ea și un el totul potențat de o salată boeuf și ingredientele sale care ne apar de peste tot.
Nomad și Sound of leaving sunt celelalte două piese released și care se află din punct de vedere al mesajului la poluri opuse ale luatului lumii în cap. Pe Nomad o faci că ți s-a luat de viața de oraș aglomerat cu constrângeri, reguli și zile ce merg pe repeat, în timp ce pe Sound of leaving o faci pentru că ți se aruncă cu bombe peste viață. Îmi place buchetul ăsta de frânturi de viață reală. Oare așa o fi tot albumul?
Doar din ce am ascultat ar fi cel puțin un album la fel de interesant ca precedentele, poate chiar mai adânc, mai matur din punct de vedere al mesajelor din piese. Na, a mai trecut viața peste ei. Tot ce rămâne ar fi de auzit și văzut la povestea lor pe care ne-o vor spune la lansarea din Expirat. O să fiu acolo să-i văd și să-i ascult atunci când emoțiile o să-i strângă cel mai tare.
criticeyez.com 