… profund pentru o lume din ce în ce mai superficială. Da, asta simt după ascultarea ABANDONIC, noul album al clujenilor alternativi de la GRIMUS.
Zicea Răzvan Diaconu de la The Kryptonite Sparks că numai boomeri mai fac glume azi cu pandemia. Cred că, in extenso, lumea în viteza ei a și băgat sub preș, după prostul obicei strămoșesc, traumele acelei perioade. Inclusiv muzica născută din trăirile de atunci.
Am ascultat albumul în căști, dar am vrut să prind emoția live-ului din concertul de lansare din Quantic. Pentru că GRIMUS nu poate fi încorsetată doar în digital. Trebuie să fii acolo, cu ei, când sunt pe scenă. Și pentru emoția colectivă pe care o poți trăi doar acolo, în mulțimea din fața scenei.
ABANDONIC, un titlu de album care sună apăsător și liniștitor în același timp. Este primul album pe care se încumetă să ni-l dea complet în limba română. De ce? Poate pentru că atunci când treci prin închisoare, singurătate, depresie, incertitudine nu-ți vine s-o arzi prin alte graiuri decât cel matern? My 2 cents…
Prima mea întâlnire cu noul lor album a fost cu piesa Apatrizi lansată când încă ne “bucuram” de măști, covizi, numărători morbide. A fost atunci pentru mine o gură de normalitate prin mesaj și, mai ales, videoclip. Una dinte puținele optimiste de pe album. Ni se arăta lumina reflectoarelor de scenă de la capătul tunelului izolării. Dar nu știam prin ce trecuse GRIMUS ca să ajungă la piesa asta. ABANDONIC e despre asta, o documentare în note, cuvinte și simțiri a ceea ce a însemnat perioada pandemiei pentru ei. Și da, fără astfel de demersuri artistice care împietresc cumva emoțiile de atunci, vom uita iar asta ne-a dovedit deja istoria că nu face bine umanității.
Soarele răsare și singur piesa care surpinde efemerul existenței noastre căreia totuși noi îi dăm maxima însemnătate. Un hit la care fi-miu a reușit să mă surpindă cu un “”Da, tati, noi nu putem influența planetele și soarele. Poate ele pe noi. Despre asta e cântecul”
Cutremur – Aproape haiku la versuri, ca multe din piesele acestui album, dar cât de surprinzător e definită singurătatea când doar calamitatea îți mai poate da iluzia apropierii de ceva sau cineva
Țara nimănui – Scurt și la obiect, cântecul protest. Probabil izbucnirea de revoltă când lucrurile merg anapoda. O revoltă subtilă expimată și stilistic altfel decât eram obișnuiți la GRIMUS.
Tic Tac – Nu-ți mai pierde vremea cu timpul… una din piesele legătură cu GRIMUS pe care-l știm
Drumurile – De la primul vers vei știi ce-i aici. Experimentul albumului. Neașteptat! Nu știu cum, dar bănuiesc de ce. E vroba despre versuri care, trecute prin filtrul perioadei, capătă semnificații noi. Sau așa simt eu perioada asta… Iar cu distors și un pic de dark iese bine de tot!! Aici iese Muse din ei. Probabil următorul single extras de pe album.
Inimă de leu – Mi-a adus aminte de povestea unui cuplu de prieteni pe care lockdown-ul i-a prins departe unul de altul fix când își luau zborul și beția începutului a fost curmată brusc. Parcă-l aud pe el spunând “Dac-ar fi aici ar fi mai ușor…”
Lumină – Aici nu recunoști GRIMUS pe care-l știi. O confesiune cu suport de chitară rece despre revelația trezirii într-o relație goală. Un alt fel de descoperire pe care apropierea forțată și constantă a scos-o la lumină.
Supererou – Pe vocea lui Vali Rauca primim un alt haiku despre conștientizarea implacabilei curgeri a timpului, mai ales când ești cu cine trebuie. Ultimele 40 de secunde ale piesei sunt din alt film, unul care m-a lăsat cu gândul de mai vreau. În live a avut parte de un moment special cu Ana Coman pe scenă la duo și trupa răspândită prin sală, printre spectatori.
Albie – Atât de fragil și asumat, piesă de closure cu tine, cu celălalt, cu lumea și atât de metaforică încât îți poate scăpa printre neuroni. E piesa pe care o declar favorită de pe album, iar dacă o prinzi în live cu sala amuțită și izbucnind în urlete după atunci vei înțelege de ce.
Excepție – Este colaborarea de facto cu Ana Coman. Aici poetul pare că s-a îndrăgostit fără voia lui și-și lasă inima la timonă…. O pereche de mâinii / Ascultă de un singur gând / Fiecare din ele acoperă / Obrazul tău blând… nu mai e vorba despre control, ci despre excepțiile care apar uneori, arareori, în viață.
Întuneric – Despre încredere, curaj și un pic de rebeliune atunci când simți că pierzi mai mult decât ai putea câștiga
Suflet – Ok, ascultați-o pe bandcamp, dar experiența live e INCREDIBILĂ!! Dacă ai ghinionul să fi trecut printr-o poveste încheiată te va tăia în două. Dacă ești încă într-una atunci vei căuta povestea să ți-o strîngi tare în brațe ca să nu ți-o ia matematica vraiște. Cu final de-ți iese inima din piept.
A fost deliberat demersul meu de a aștepta live-ul înainte de a scrie propria mea părere despre ABANDONIC. Piesele lui se disting chiar dacă au fost amestecate cu restul playlistului de concert. Versuri care se simt ieșite din experiențe puternic personale, piese eterogene ca și construcție, unite totuși printr-un stil în evoluție cu și mai multă influență electronică, una pe care așa aș vrea s-o aud de la ei în continuare.
Nu m-aștept să fie un succes de box office sau generator de șlagăre. ABANDONIC nu e despre asta. În schimb poate deveni un best of pentru cei care-i înțeleg rostul. Mă înclin.
criticeyez.com 