Cu doomu înainte

După canoanele unora doom din Doomnezeu ar fi o blasfemie. Un gen muzical mai degrabă asociat cu satanismele, cu tricourile cu hârci, decât cu cele creștine. Când ai ante-mergători ca Black Sabbath, Anathema sau Cathedral pare că fluieri în biserică.

Peisajul general fiind creionat vă dați probabil seama de semnele de exclamare și întrebare pe care un demers ca al trupei Doomnezeu îl ridică în suflarea creștină, dar și în cea underground rock locală. Decât să bârfim și să supărăm doomu mai bine întrebăm.


Io: Pace vouă, roacheri evlavioși! Eu nu-s dus prea des la biserică așa că vă întreb direct. Cu ce vă ocupți în viața de după… Doomnezeu?

D: Salutare și mulțumim frumos pentru interviu! Pentru noi nu există viață în afară de Doomnezeu. Tot ce facem în fiecare ceas se îndreaptă cumva în această direcție, fie că suntem implicați în biserică, în vânzări sau în salubritate. Îl căutăm pe Doomnezeu în tot ceea ce facem.

Io: Câți călugări sunt în comunitatea voastră? Aka câți sunteți în trupă?

D: Comunitatea noastră este oarecum schimbătoare, căci viețile oamenilor sunt imprevizibile. În momentul acesta suntem mai mulți decât oricând, aproximativ 9 persoane, și ne ocupăm de toată partea de creație muzicală și vizuală.

Io: Vă recunosc, am dat peste voi la sfârșit de 2019 pe colindul stoner La Viflaim colo-n jos. Mi-a bubuit capu’ că nu se legau exact chestiile pe care le-am scris mai sus, în intro. Ați căutat dihotomia dintre stilul muzical și mesajele pieselor?

D: Nu am văzut-o ca pe o legare nefirească. Doom-ul este prezent în muzica creștină de mult timp, atât muzical cât și ca mesaj. Ce este Viflaim dacă nu o deplângere a cruzimii oamenilor? Iar ca și muzică nu trebuie decât să auzi un cor cântând Tatăl Nostru pentru a simți acea greutate sonoră a doom-ului (ca să nu mai spunem că se și simte de parcă ar dura 63 de minute și jumătate). Viflaim este din aproape toate punctele de vedere o piesă făcută să fie cântată doom. Cu alte cuvinte, nu a fost nevoie să căutăm o dichotomie când acolo era deja o armonie!

Io: Ați ars-o ca la schit păstrând o distanță față de cele lumești adică interviuri/concerte/balamuc. Face asta parte din concept sau pur și simplu așa ați considerat voi că-i mai bine pentru muzica voastră?

D: Mereu am venit în fața oamenilor doar atunci când am avut ceva de spus, chiar dacă e doar ca să spunem o vorbă de glumă. Părintele Calistrat Chifan vorbește foarte frumos despre ceea ce el numește ”postul gurii”. Deși el se referă specific la a nu vorbi cu ură sau batjocură, noi ținem acest post din alt motiv. Ne simțim copleșiți de o lume în care oamenii ascultă pe cine strigă mai tare, nu pe cine spune ceva. E atât de plăcut, în tot acest zgomot, să taci.

Io : Și totuși s-a rânduit vremea ca voi să vă arătați mulțimii. Cum de s-a întâmplat? Unde și când va fi botezul?

D: Am folosit tot acest timp pentru a ne pregăti de o înfățișare, dar fiind oameni cu credință în suflet, am așteptat și un semn. Iar acel semn a venit în forma fanilor și a lui Coro, care ne-au împins să ieșim la lumină, așa că venim pe 1 iunie să cântăm celor care vor să ne asculte în clubul Expirat din București.

Io: Acum că am înțeles că fiecare servește doomu cum crede de cuviință vă întreb dacă veți avea la intrarea în lăcașul Expiratului cele de trebuință unei liturghii: veșminte, mătănii, icoane?

D: Așa cum am spus-o mereu, noi venim către voi nu ca să vă predicăm, ci ca să vă cântăm. Veniți ortodocși, nestorieni sau menoniți, și luați din muzica noastră doar acel lucru de care aveți voi nevoie pentru sufletul vostru și nimic mai mult.

Cât despre obiecte mai lumești, aducem straie cu noi. Sunt puțin mai deosebite, deoarece am vrut să avem cu totii o amintire frumoasă de la primul concert oficial Doomnezeu. Recomandăm fanilor să meargă cu ele după aceea la slujba de Duminică să fie stropite cu busuioc.

Io: Am venit pentru glumă, am ramas pentru profunzime. Ne vedem la slujbă. Doomneajută!

D: Vă mulțumim din suflet pentru întrebări și vă așteptăm cu sufletul deschis la concert! Doomnemiluiește!