Greu cu atâtea chestii de făcut, oameni de văzut, lucruri de trăit. Mă duc la oborul de alternative cu o listă și mă întorc cu altceva. Mai uit și sacoșa în mașină. Zăpăceală mare zilele astea. Ce-am mai cumpărat alte dăți găsiți pe aici.

Jurjak – Nu a mai rămas nimic || Post apocaliptic electro-blues trecut prin borcanul cu synthuri retro și dat bine pe distors pe alocuri. Ușor nemulțumit în versuri pe faptul că nu mai e ce-a fost odată. Ursule ce-o să te faci că nu mai prea sunt copaci… putem deci încadra piesa în zona manifest aplicat pe direcția greșită spre care ne îndreptăm. Asta e părerea artistului. Noroc că se mai face muzică 😉.
Pantam Dance & Zeyla Tomlyn – Butterfly || Ziceți-mi mie că nu vă scoate din toate gândurile piesa asta! So summery, so smooth! Nu mai zic de vocea Petrei Acker înconjurată de sunetele specifice handpan-ului. Un fel de Gărgăriță Riță, versiunea electro cu un pic de dance. Piesă de ascultat în traficul de pe Ștefan cel Mare 😜.
D.E.N.I.S – Pe jos|| Asta este extrasă de pe albumul de debut al lui D.E.N.I.S – Miezul Nopții București -ca să vă arăt un talent în confirmare cu mare potențial de a face treaba ca lumea. Cardinal, Larvae, Fuck You Dracu, Blanc, Cold Brats asta scrie la CV-ul lui Daniel Boiangiu cel din spatele acestui nume de scenă. Vin ăștia tineri din urmă cu tupeu. Uite aici ce vorbea cu Robert Casmirovici. Un punk ajustat cu influențe de prin post-punk, noise, garage și mai ziceți și voi ce găsiți. Recomand spre ascultare tot albumul și, mai ales, aparițiile live 🤘.
Andrew Marica – Vino || I-a trecut bossa nova prin cântece lui Andrei Marica și a ieșit o versiune care îmi aduce aminte de Desafinado a lui Carlos Jobim. Un gen arareori folosit la noi mai ales de generația tânără. P-asta o s-o am în căști spre seară, pe plajă-n Vamă. Știi tu…
Alexu and The Voices Inside – De ce să fie rău azi? || Chia așa 😜. Nu mai sta, dude, cu ochii lipiți de ecran că trec șansele cu gleznuțe fine pe lângă tine. La fel și tu frumoaso că n-apucă lumea să-ți vadă ochii. Mai găsesc motive, dar v-ați prins și din clip despre ce tot zice Alexu & co în prima lor piesă compusă în limba română și lansată pe Spațiul muzicii indie – Underdog Station. Le-a ieșit atât de bine cât să le urez să mai facă. O altă poveste ieșită pe plus din constrângerile perioadei pandemice. Binesse!
The Longest Heartbreak – Ghost Walking feat. Mihai Andrei || Sunt de ajuns primele 10 secunde ca să iei foc, băăăăă 🤘! Trupa asta tânără de alt-metal pare că a găsit o rețetă pe care o și aplică bine. După debutul cu vocea Days of Confusion aka Cosmin Lupu vine a doua piesă cu Mihai Clor Andrei de la Breathelast. Practic unele dintre cele mai bune voci de metal de la noi au fost prinse deja în proiectul lor. Who’s next? Da’ știu că aveți cojones!
Cireșarii – Cash sau card || Cine-s ăștia!?? De mult nu m-a bubuit o trupă de la prima ascultare așa ca ei. O trupă de punk din Caragiale, liceul, fără mesaj la modul asumat, cu distoarse și overdrive la neboonie și mai ales cu un vocal born to be wild. Cum să te mai apuci de punk la vârsta lor?? Punk’s not dead!!!
cosmos în buzunar – Black holes in my brain|| Continuă releaseurile de single de pe albumul anunțat al artiștilor moldoveni de la cosmos în buzunar. De data asta cu un videoclip să-i spunem normal, pentru că ne-au obișnuit cu tot felul de tehnici inovative la cele precedente. Un electro eclectic cu o construcție în două părți din bpm-uri diferite, prima mai dreamy, cea de-a doua invitându-ne la dans, legătura fiind menținută de vocea lui Pavel Olari. Asta este o trupă must see când or avea concert prin București sau alte părți.