Când citești prima oară că un artist are ultimul concert crezi că-i glumă sau manevră de marketing. Apoi mai citești o dată și zici că poate-i serioasă treaba. Deci îți iei bilet și te duci. Că așa-i la împătimiții de concerte.
Așa a fost cu Lucia și când zici Lucia te referi la tot bandul care susține vocea roșcatei adică Dănuț Georgescu la tobe, Lucian Naste la clape, Ana Wolf la bass și Teodora Opriși la backing vocals. Pentru mine a venit cam din senin vestea, dar așa e viața.
De la intrarea în Expirat aveai impresia unui parastas. Mulți cunoscuți cu care te înghesuisei la concertele lor erau prezenți acolo. Dar și unii care erau doar fani și atât. Ca la orice parastas care se respectă lumea era împărțită între “Vai ce păcat!” și glumițele de rigoare ale celor rămași cu vii 😊. Phoenix se reunește și Lucia e le ultimul concert sau unde e coliva, unde-s bocitoarele le-am auzit prin diverse colțuri.
Concertul în sine a fost o trecere prin ce a însemnat proiectul Lucia pentru indie-pop-ul local în ultimii 4-5 ani, parte cu piese de pe Samsara la începtul concertului și apoi Immersia. De la Catastrophe am avut așa un vibe de sambag ce pierdem. De aici la eternul gând că dacă s-ar fi născut în UK, Suedia sau Olanda ar fi rupt scenele marilor festivaluri, n-a fost decât o ușoară și previzibilă alunecare. Dap, shit happens, life is life. Nu știu motivele deciziei lor și nici nu-i treaba mea. Ce știu este că scena indie locală pierde. Și nu va fi singurul artist din păcate. În cazul lor sunt vreo 10 de ani de carieră și nu le-a fost ușor. Am simțit în umorul dintre piese cum Lucia încearcă să îndepărteze lacrimile și angoasele. I-a reușit până aproape de final.
A fost Samsara cu Catastrophe, The perfect Life, Food Chain, Bounds, To Gold, Holy, Afloat – mamă cum a sunat!! și FRTHR one of my favs uite-l aici:
Din toată prima aventură discografică a ei ne-a dat doar Yours pe care eu n-o auzisem nicodată live. A sunat bine până la valuri pe sub piele. Și NU, piesa AIA n-a fost în playlist pentru că nu mai înseamnă nimic pentru ea, deși cumva de acolo a început totul.
Apoi Immersia, aventura pandemiei cu All of the Worlds, Backseat, Rogue, Who și Simple pe care o poți vedea aici:
Immersia a fost unul dintre cele mai bune albume concepute și ieșite din acea perioadă. A venit ultima piesă – To Gold – cu prezentarea bandului și momentul când emoția ei n-a mai putut fi stăpânită. Bisul cu Who a fost altfel în cazul ăsta. A fost, probabil, ultimul. Poate d-aia am și urlat ca nebunii. Dar, cine știe, toate acele showcase-uri la care Lucia a fost prezentă ne-o vor readuce într-o formă sau alta.
A fost genul de concert în care chiar dacă erai cu gândul în altă parte simțeai emoția momentului O poveste din care cu toții am rămas cu ceva. Chiar dacă va continua sau nu Lucia a marcat alternativul românesc cu o voce de neuitat.
criticeyez.com 
One thought on “Un fel de parastas”