Echilibru instabil

Băiet fiind probleme de fizică făceam 😊. Și alea de echilibru mi s-au părut interesante. Habar n-aveam eu cât de ușor se pot extrapola conceptele alea în viețile noastre. Îmi aduc aminte că nu existau însă probleme în cartea de fizică pentru echilibrul stabil. No fun. Ce să calculezi la o vază care stă pe o masă!? În schimb un mers pe funie parcă e ceva mai palpitant, nu? Ăsta a fost un Intro în versiune scrisă. Atât m-a dus pixul. Un intro la cel de-al treilea album om la lună așa cum l-am primit eu. ECHILIBRU.

Ca să-l simt și să-l trec prin mine am făcut doar o singură audiție a întregului album înainte de concert lăsând să-și facă efectul emoția live-ului pentru că e altfel să auzi versuri șoptit/țipate lângă tine. Niciun AI surround system nu va putea înlocui asta vreodată 😉.

om la lună continuă explorarea pe mai multe paliere. Cred că am descoperit doar câteva. Despre astea vă zic. Despre restul vă aștept și pe voi.

Căutarea echilibrului este un fel de laitmotiv al vieților noastre, deci despre căutări, găsiri și regăsiri e vorba-n album. Cumva toate trecute prin lupa unui joc în doi fie el cu altcineva-ul tău, cu lumea sau cu ce vezi în oglindă. Cu fiecare piesă vei găsi un episod din viața ta asta dacă ai asistat conștient și prezent la zborul tău de până acum. Dacă ești prea la început de viață pune albumul ăsta deoparte și revin-o la el după un timp. Poate d-aia publicul lor e unul trecut prin experiențe asta neînsemnând neapărat că au o vârstă ci doar că au fost mai atenți la ce li se întâmplă.

Căutarea echilibrului o regăsim și stilistic. Piesele de pe album balansează între ce știm din om la lună cu primele lor două albume și o față nouă, între rock-ul alternativ și electro, între distors și synth-uri. Firul roșu rămâne însă în versurile lui Doru Pușcașu.

O sperietură este despre momentul în care-ți cade viața între rațiune și simțire și crezi că te ajută ce-ai trăit până atunci, dar nu. Te ia vântul pe sus și … trebuie să-ți treci peste Limite pentru că mersul mai departe este despre asta. Îmi place din ce în ce mai mult zbuciumul din piesa asta, se simte dezechilibrul poate cel mai bine în ea. Și-n tot haosul ăsta te trezești Rătăcit printre idei, iubiri și viață. Copil sau bărbat, uneori amândoi în același timp. Iar tot ce ți-e drept ghid este “Când zborul ți-e viu și visele-ți sunt vii.” Așa c-o iei Spre Înălțime cu căștile pe urechi și una din piesele care te aruncă bine de tot spre partea electro din om la lună. Îmi aduc aminte concertul de lansare și cum m-a luat dansul pe sus în primele rânduri. Corul de final e hipnotic și te lasă ca pe Icar în zbor spre soare, spre acel Capăt de Linie al lui.

View this post on Instagram

A post shared by CRITICEYEZ (@criticeyez)

Știi că s-ar putea să te arzi, dar ai învățat deja că zborul trebuie zburat și că se zboară mai frumos în doi. Dap, brusc zborul și rătăcirea de până acum mai au un alt zbor lângă, apare conceptul de Noi… La final de poveste o sa scriem noi peste…. Dar ca să ai zbor în doi e nevoie să fie curat, să scoți din tine cele Nespuse, lucruri care te pot trage în jos, care pot deturna zborul. Lucruri care pot oricând strica acest fragil Echilibru. Și echilibrul doare, piesa asta doare. Simți cum îți taie tălpile. Oare de ce n-au cântat-o în concert? Poate merită un alt concert cu lansare de videoclip? Imaginați-vă doar asta…. Tu mă ții pe mine de-o aripă-n loc, Iar eu am părul tău strâns legat la mijloc… și după ce ți-ai imaginat fredonează-i la ureche “Scrie-mă bine“. Asta mi-e piesa cel mai aproape de suflet de pe album. Deocamdată.

Are un erotism cuminte și o curgere sonoră ca un preludiu la Noapte Bună de pe precedentul album. E bună de momentul tandru de potolire a zborului, momentul acela Supranatural, atins în puncte nedefinite, dar care te definesc. O piesă care dezechilibrează ritmic ascultătorul cu un snare, cred, strecurat neașteptat. D-aia ne ajută Doru în live-uri 😜. Cu ce rămânem după acest perpetuu dezechilibru în doi? Căutăm ceva. Nu știm ce căutăm și de multe ori nici unde sau cum. Suntem toți niște mari rătăcitori cu nazuri că știm ce vrem în viață. Aiurea. Uneori în spatele unui zâmbet stă o călătorie de care habar nu aveai că există. Când ai înțeles asta ai ajuns la Marele Gutui. Așa m-a dus pe mine albumul lor prin viață.

Și mi-a mai dat ceva concertul de lansare din Fratelli. Btw un loc bine ales pentru, probabil, cea mai bună sonorizare indoor din Bucureși. Merita o așa o acustică. Am găsit pe scenă trei trupe prin al căror destin și zbor au trecut și cuvintele și faptele mele și chiar mă umflu-n pene cu asta.

Adam’s Nest, Ana Coman și om la lună. Și uite așa umflat în pene mă ia următoarea rafală de vânt a vieții să-mi dezechilibreze scurtul moment de echilibru. În drum spre altul cu om la lună în căști.