Mioveniul, cel mai mare oraș mic din România, și-a tras festival aka ANALOGUE. De când a apărut anunțul și am văzut ceva interesant prin lineup am fost ușor distorsionat și intrigat 😊. How come? Ăsta a fost motivul principal pentru care am zis să hai, să prind și eu un festival nou pe anul ăsta. Poate mai iese de unul.
Ca de obicei cu cine mergi la un astfel de eveniment este esențial. Got lucky, nu dau nume că vor să rămână low profile, dar a fost ce trebuie. Chiar și la ieșitul din noroaiele parcării.
Afișul arăta bine, avea cu ce să atragă, mai ales pe cei mai neumblați pe la marile și consacratele festivaluri de peste vară. Pentru cine știe cum se mișcă treburile era evident o chestie de oportunitate în compoziția lineup-ului, dar și una de concurență directă cu mai titratul Fall in Love din București/Mogoșoaia. Oricum, cu Morcheeba, Asaf Avidan, Jessie Ware și Rudimental puteai să atragi niște oameni. Ce am văzut eu însă schimbă un pic perspectiva. Vă zic mai jos 😉.
Organizatorul este primăria din Mioveni, deci nu pare genul de festival care să-și propună să devină neapărat profitabil. Asta e și avantaj și dezavantaj. Cred că e mai complicat cu bugetele și parteneriatele, dar se pot mobiliza alte resurse. Locul ales e foarte mișto, la marginea unei păduri de fagi și stejari, înconjurat de verdeață. Face bine la plămâni, nu deranjezi decât mistrețul din pădure, e accesibil pe șosea, dar parcarea, chiar dacă generoasă, a devenit capcană de mașini după ploaia din prima zi. Și nici nu există potențial de a lărgi foarte mult zona de festival sau să ai o zonă de campare. Dar cred că e de ajuns pentru ce-și propun.
Un main stage cu sonorizare în standardele celorlalte festivaluri plus ecrane generoase pentru visuals. O a doua scenă pentru electronică/minimale & co care a stat cam goală, plus o scenă ZU cu DJ și muzică gen Nostalgia, o scenă care a avut mare succes mai ales pentru cine avea chef de dansat în noroi și adus aminte de N&D, House of pain sau Akcent. Locuri de chill – păcat că a fost umed și noroi mai mereu că altfel puteai să faci niște table printre pufii de acolo – un food court decent, baruri peste tot și fără cozi. Bine, asta și pentru că eu estimez la un vârf de 3000 de oameni simultan pentru un loc care ar fi putut duce vreo 10.000.
Interfața festivalului sunt oamenii, voluntarii care-l fac să meargă în zilele alea. Și eu am avut numai zâmbete în față. Chiar de la intrare de la brățări unde, chiar dacă nu mergeau POS-uri sau listele erau încurcate ne-am descurcat cu glume și no stress. Probabil că la capacitate maximă ar mai fi apărut și probleme, dar așa a funcționat bine. Singura chestie care m-a pus pe gânduri a fost organizarea transportului la și de la festival al cărui program mi s-a părut tare neprietenos și cam răruț, dar am văzut că până la urmă s-au mobilizat niște microbuze care au făcut față. Nah, prima ediție e cumva de test.
Aranjatul lineup-ului a fost aproape bine gândit. Prima seară a fost pe hip-hop/rap/trap, a doua a fost mai spre alternativ și a treia main stream/comercial. Parcă totuși Morcheeba la final de zi după Zdob și Zdub, Subcarpați și Dubioza Kolektiv n-a prea fost inspirat, multă lume plecând din festival tocmai la un headliner.
Să vă zic și despre muzică totuși, nu 😜 ?
Am prins doar primele două zile din motive logistice, dar oricum dintre ai noștri ce-am avut de văzut am văzut, mai puțin Golan.
Surpriza pentru mine – și nu cred doar pentru mine- a fost Cătălina Cara, tânăra din Rep. Moldova care a erupt anul ăsta și pe care n-o ascultasem încă live. A deschis ziua a doua cu 10 oameni în fața scenei, dar felul în care a cântat a tras efectiv lumea spre ea terminând cu aplauze lungi. Nu reușesc s-o asemăn cu cineva, dar are calități vocale care-o pot duce departe. Cu piese proprii foarte cool orchestrate – So good, Missing Pieces, When You Give Me Love– sau cu niște coveruri curajoase după Sade, Michael Jackson sau Carlos Jobim fata asta are cu ce!! Zic fata pentru că așa arată deși buletinul ar zice altceva greu de crezut. Anul ăsta e de warmup la ea, dar la anul își ia zborul.
Nici pe Moonlight Breakfast nu-i mai văzusem de dinainte de pandemie așa că am început bâțâiala în noroi cu ei.
Ce altceva m-a spart a fost Deliric cu Silent Strike, MUSE QUARTET și prietenii aka restul CTC-ul (Vlad Dobrescu, DOC și DJ NASA), Vlad Flueraru și FENOMENALUL Dan Basu la visuals! Capodoperă a fost showul lor ușor tomnatic, plin de adevăr crud prin versuri, dar cu intervenții sonore divine de la Silent Strike și a sunetelor scoase din corzile celor patru fete din quartet. A fost un altceva prins între El Nino și Nane care au fost foarte pe gustul genZ – ceea ce e foarte bine! – și piesele ultra și deja prea cunoscute BUG Mafia. E timpul și la ei de ceva nou.
Subcarpați a atras probabil cel mai mare număr de oameni la scenă. Și, oricât i-ar mușca unii de fund, oamenii ăștia fac o muzică care poate sta fără probleme pe orice scenă din lume. Au dat și vechi și mai noi, s-a lăsat și cu battle Motanu vs AFO.
Una peste alta, dacă ar fi să compar festivalurile de la noi cu fotbalul – că tot eram între Pitești și Mioveni 😜- ANALOGUE FESTIVAL ar fi genul de echipă de liga a doua căreia îi place acolo că n-are de ce să vrea mai mult. E bine așa. Piața festivalurilor se transformă. Vor rămâne câteva mari de Șampions Lig care vor atrage cu forța lor marile nume de pe afară, care vor fi scumpe ca și bilete și accesibilitate și la care spectatorii din Mioveni sau Pitești vor ajunge mai rar. Dar vor fi și cele din linia a doua, nu de neglijat, care pot satisface și educa un spectru larg din populație și chiar lua din câștigurile celor mari. E o pâine de mâncat pentru toată lumea. Dacă vor continua 😉 …
criticeyez.com 