Se întâmplă se rezonezi cu o trupă mai mult decât cu altele. Se întâmplă ca o piesă să te miște mai mult decât o fac altele. M-am întrebat adesea de ce. N-am un răspuns general valabil, dar am unul pentru mine. Și nu ține de rațional, nu e despre genre. De fapt… Am nimic.
Așa intru încet în ce vreau să împărtășesc cu voi și anume o piesă care mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare încă de pe vremea când era o schiță în sala de repetiții a punkiștilor prin atitudine de la EYEDROPS. Ba chiar și când a fost botezată într-o seară în Expirat eram tot acolo.
E piesa pe care au cântat-o vara asta prin live-uri și pe care fanii o tot așteaptă. Uite-o că vine. Joi, 17 noiembrie stați pe fază —–>>>> aici <<<<——-
Da, sunt din generația care n-are cum să nu simtă un pic de U2, mai ales în intro. Dar atât. Apoi vine valul versurilor pe care le resimți adânc în tine. Mai ales dacă ai destule cicatrici pe dinăuntru și ai mai și învățat ceva din ele. Pentru că te-ai dus departe, cât de departe ai putut trecând peste dureri, orgolii, rătăciri și regăsiri. Încă o prăpastie depășită și n-ai timp să te bucuri pentru că urmează încă una de trecut.
E cântecul de luat cu tine drept tovarăș de drum pe Camino de Santiago și, din când în când, să-i spui… o să stau lângă tine, poate dau și de mine …cumva / lăsând în urmă lumea. Și poate ai noroc chiar să dai peste cineva pe drumul ăsta.
Deci, kind reminder, EYEDROPS, 17 noiembrie. Tu ai nimic?
criticeyez.com 