Dl Goe & Fata Morgana

by Anemona Petrică

De pe lista de lucruri pe care e foarte posibil să le vezi la un concert Dl Goe putem număra  rolul de main vocalist pasat din stânga în dreapta, un combo tare interesant pentru tobe, un intro care te face să te întrebi dacă ai nimerit la o lansare sau la o întâlnire a unui cult. Pe scurt, de toate pentru toți.



Adevărul este că nu mă așteptăm la ceva simplu din partea băieților de la Dl Goe. Am auzit albumul pentru prima dată în cadrul unui listening party foarte drăguț organizat de trupă. Desigur, single-urile le știam deja, dar să ascult tot albumul cap-coadă a fost (pe scurt) o experiență. Îmi place faptul că Fata Morgana continuă povestea de pe Tineri Sâmbătă Duminică, că e făcut în același stil- prinde foarte bine. Sigur, ținând cont că majoritatea membrilor trupei sunt actori, era normal să existe storytellingul ăsta bazat pe o simbioză între muzică și artă dramatică.  Un ultim gând despre album- de când l-am auzit am zis că nu există piesă de umplutură pe el și de departe, preferată mea e Piele pe nisip (guys, please, hai să fie totuși single 😋 )

Vorbind despre lansare, damn ce eveniment! Înainte de orice, Quanticul arată din ce în ce mai bine cu fiecare concert la care mă duc acolo. Înainte de lansare Horia Stan și Pixar Stelar ne-au făcut încălzirea. Dacă pe primul nu îl mai auzisem ca DJ, despre Pixar știam suficient despre tot ce face, așa că eram din start  convinsă că distracția va fi asigurată . Trebuie spus-  the vibes? Unmatched. Dacă e cineva care a fost la lansare și nu s-a simțit bine la warm up… sorry for you but… you’re the problem.



Revelația serii pentru mine a fost clar Cireşan.  Dacă nu ai dat încă de ei, e ok, pentru că nici eu înainte de seară respectivă. Recunosc, în timpul primelor două melodii atitudinea mea se plia perfect pe *al cui ești tu, maică?* pentru că, pe scurt, nu înțelegeam ce se întâmplă. Adevărată crimă a serii e faptul că există numai 2 melodii oficial lansate de el. I need more! E o combinație absolut genială între muzică bună și șarmul fiecărui membru din trupa.  E sexy rău ce se întâmplă când urcă Cireșan pe scenă și merită văzut. Iar ca audio, înregistrările nu se compară cu actul live.

Continuând cu gazdele serii, Dl Goe a adus pe scenă un pachet complet și îmi place că între piesele noului album au introdus și melodiile pe care le asculți prima dată când dai de muzica lor (ca Golan sau Liber și frumos). Recunosc, intro-ul m-a cam speriat puțin- semăna prea mult cu o întâlnire de cult și prea puțin cu începutul unui concert. Sigur, ideea pe care au avut-o în minte a fost drăguță și empatizez cu ea pe deplin- concertele chiar înseamnă acasă,  chiar ajungi într-un punct în care toți pe care îi revezi la concerte îți sunt cunoscuți, fie că interacționezi sau nu cu ei îi știi după faţă. Ok, ideea bună, execuția puțin de tot prea stranie pentru mine personal.



Ca să va transpun puțin în atmosfera concertului, cel mai clar lucru văzut pe tot parcursul lui au fost oameni care se bucurau de viață, de muzică, de tot, și asta îmi era clar fie că mă uităm la trupă, fie că mă uităm la public. Se simțea foarte clar bucuria cu care trupa cânta fiecare melodie, se vedea clar că proiectul s-a născut din pasiune și că după atâția ani de muncă, toți erau încântați că puteau prezența produsul finit.

Când vine vorba de public…pretty much just wow. Foarte mulți tineri- media de vârstă a publicului  sigur era sub 30. Ce mi-a fost dat să trăiesc la concertul ăsta n-am mai simțit niciunde. Pur și simplu, te îndrăgosteai de dragostea altora. Majoritatea erau veniți ori în gașcă, ori cu partenerul. Sigur, și muzică băieților e romantică, dar pe scurt, se simțea dragostea în aer și de obicei la vârsta asta se găsește în cea mai pură formă- chestie care m-a făcut să mă simt atât de bine. Revenind la concert în sine, mi-e greu să transpun în cuvinte simple tot.

Mi-a plăcut prea mult cum sună saxofonul în melodiile băieților- Horea e un maestru când vine vorba de instrumentul ăsta. E o dinamică incredibilă în trupă, o chimie neașteptată între membrii. Niciunul nu caută să se dea mare, dar prin relația pe care o au reușesc să pună în evidență fiecare instrument în momentul potrivit, iar vocal mi se pare că reușesc să se completeze reciproc într-un mod ideal pentru fiecare melodie în parte. Îmi place foarte mult când i se pasează lui Andrei Doboș rolul de solist principal, it’s really nice.



Simt că melodia Vise  care închide albumul și  care îmi place enorm n-a avut parte de cel mai bun moment. Fiind o colaborare, pentru piesa asta s-a alăturat și Bruja. Nu caut să zic ceva negativ doar să fie zis- departe de mine gândul asta. Dar nu mi-a plăcut deloc. Ori nu s-a plănuit inițial să apară și Bruja, ori era în plan un playback, dar a rămas pornit și microfonul ei, mi-e greu să înțeleg ce s-a întâmplat cu adevărat, pentru că se auzea nu numai versiunea înregistrată, dar şi o parte live foarte puțin și destul de haotic  cu precădere la început. Mi s-a părut că Bruja nu știa tocmai melodia pentru că se uita constant în telefon. Ciudat moment.

Ce a salvat partea respectivă din concert pentru mine a fost faptul că momentul ăsta s-a întâmplat între două melodii foarte bune ale trupei, iar melodia următoare Într-o dimineață mi-a readus vibe-ul bun care mă caracterizează în general la concerte.

Pe lângă Bruja, alături de trupa au cântat și Alexandru Nagy (despre care tot auzeam în mediul online, dar nu știam exact cine este, cu ce se ocupă) și Elena Albu, la vioara (o adiție foarte interesantă în cadrul concertului). Pe scurt, am rămas cu gură căscată.



Despre Alexandru Nagy am aflat mai târziu că este actor și că joacă mai multe roluri în cadrul albumului Fata Morgana, fiind prezent și pe primul album al trupei Tineri Sâmbătă Duminică (literally the more you know- I’m all about this kind of info). Dar revenind la prestația din timpul concertului- singurul lucru pe care îl pot spune este DA! Atât. A fost un plus nu neapărat necesar (dare I say- pentru că deja erau suficiente voci foarte bune), dar extrem de plăcut. Pe scurt, pe mine m-a convins și acum îmi doresc să îl văd și la operă.

Când vine vorba despre Elena Albu, însă, mi se pare că prezența ei era un must. Urmărind acum filmările, trebuie să recunosc că tot ce face cu vioara ei e puțin out of this world și nu aș vedea pasajele respective cântate peste o vioara preînregistrată- aici chiar e vorba de live sau deloc. And its a shame- pentru că atât Inima Albastră (colaborarea cu Paulina), cât și Te rog sunt melodii pe care chiar îmi doresc să le ascult din nou live și sper să intre în setlistul trupei. Dar fără vioara preînregistrată. Trag linie la treaba asta.

În concert, ăsta a fost momentul în care a apărut și Grațiela Solomon, vocea feminină obișnuită în concertele Dl Goe.  Sincer, nici nu știu de unde să încep. Pur și simplu ador tot ce aduce în concert. Aduce un tip de energie după care eu mă topesc (pun intended), o să zic numai că mă bucur că a apărut  în concert. Destul de târziu, recunosc, chiar mi-aș fi dorit să fi intrat mai devreme, până la urmă a cântat numai  cinci piese alături de băieți, dar pot spune că a fost cu adevărat cireașa de pe tort.



Mult cerutul bis chiar a reușit să încununeze tot concertul. Dacă pleci e melodia cu care am auzit de ei, de la asta a pornit totul. Fiind o colaborare cu Nosfe, băieții au gândit un moment extrem de sensibil în cadrul căruia,  introducând melodia, Dani Ionescu (solistul principal) a ajuns să citească o scurtă conversație avută cu Nosfe despre motivele pentru care nu puteau să cânte melodia live la un anume spectacol. Și apoi au început să cânte. I mean, mai fă ceva dacă poți. A fost cu adevărat momentul pe care urma să îl iei acasă. Oricât n-ai ascultă muzică lui Nosfe, trebuie să recunoști că remixul asta e foarte bine făcut, iar întreaga idee de omagiu (și mai ales prezentat așa) te lovește puțin.



Overall, a fost de departe o lansare planificată până la cele mai mici detalii. abia aștept să văd ce va mai lansa trupa, pentru că întreg proiectul are potențial și cu fiecare material, fie că e album sau single, reușesc să depășească ștacheta apărută la lansarea anterioară.

Despre Fata Morgana nu va zic mai multe, e momentul să îl descoperiți singuri dacă nu ați făcut-o deja, iar dacă vedeți concerte Dl Goe nearby, duceți-vă să-l încercați pe propria piele- chiar merită.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s