AltRockNights #2

Articolul asta va fi că o ședința de terapie- because there so much to unpack.

The Pub Universității a găzduit a două ediție a AltRockNights de data asta într-o seară de miercuri, pe scenă urcând Jack Of All Trades și Heartbreak Cinema.

Să revii la The Pub e întotdeauna reconfortant și chiar dacă nu sunt în mod neapărat fan al spațiilor în care restaurantul se îmbină cu muzica live, evenimentele organizate de ei mă fac să trec cu vederea antipatia mea în legătură cu statul la masă în timpului unui concert.

 By default eu nu prea pot să stau liniștită la concerte și oricât de cuminte par la început, at some point the hell breaks loose. Și clar, a fost și cazul concertului despre care vorbim acum.

Concertul a început cu Heartbreak Cinema, pe care îi știam din online și pe care îmi doream de ceva timp să îi văd live. And I was not disappointed at all. Începând concertul cu Plot Twist a fost chiar inteligent. Cred că asta descrie cel mai bine ce se întâmplă când urcă ei pe scenă- literally un plot twist continuu, te lovesc cu o melodie și tu chiar crezi că următoarea va fi mai chill, ca să-ți tragi și tu sufletul o secundă, but that’s clearly not the case. Se vede că e un proiect tânăr- concertul te umple de un tip de energie care nu te prea lasă să stai jos nici dacă vrei (de reținut, dacă vii la un concert de-al lor după o zi lungă de stat în picioare, nu te văd tocmai bine, but that’s on you).

Înainte de orice altceva, vreau să menționez că eu sunt genul de om care se concentrează mai mult pe versuri decât pe linia melodică. Dar totuși, n-am putut să nu observ cât de bine se sună tobele pe melodiile lor. Cât am stat prea aproape de boxe, chitara mi-a supărat urechiile, recunosc. Am aflat după concert că treaba asta se întâmplă din cauza modului în care era amplificată chitară. N-am idee de treburi tehnice, dar promit că învăț dacă e nevoie. În schimb, bass-ul chiar mi-a plăcut foarte mult- deja nu mai era în mod neapărat ceva ce auzeai, era mai mult ceva ce simțeai (desigur, stand atât de aproape de boxe, chiar le simțeam din modul în care îmi vibra corpul, but oh well, dacă mă supăra, m-aș fi mutat). Încă nu știu exact ce să cred despre lipsa bassului pe parcursul a două sau trei melodii, momente în care, Radu Badilaș trecea la clape. Da, e un plus interesant în concert, și da, de exemplu Home(în your arms), are mai mult sens cu clape decât cu bass. E un plus, e un moment cât de cât chill, dar foarte bine pus în scenă.

Despre Maria simt că ar putea fi spuse atât de multe lucruri și totuși orice vreau să scriu nu scoate suficient în evidență cât de mult mi-a plăcut ce face. Pe lângă faptul că e plină de o energie fascinantă both on and off stage, ce reușește să facă vocal e mai mult decât suficient cât să te cucerească iremediabil. Pe scurt, când urcă trupa pe scenă te gândești bineînțeles că e atât de fain că în sfârșit vezi și o tipă vocalistă într-o trupă de rock ( chiar e un non-sens să fie atât de puține femei pe scenă, we really do need more) și apoi ajungi la un moment dat la I kill everything I touch și ochii și urechile tale par să fie pentru o secundă desincronizate, pentru că pare puțîn imposibil că o ființă atât de firavă să cânte așa ceva într-un asemenea mod. E necesar să trăiești momentul că să înțelegi despre ce e vorba. Uluitor e un cuvânt prea mic că să poți descrie.

Mă bucur din suflet că am reușit să prind concertul. E cu adevărat minunată activitatea lor muzicală și îi văd departe în câțiva ani. Și chiar sper să am dreptate.

Continuând cu JOAT, mi-e greu să spun în puține cuvinte totul. Pe ei chiar îi știam, contul meu de instagram devine stan account pentru ei de fiecare dată când anunță ceva sau urmează să aibă un concert. De la lansarea albumului Semnale Mixte (care a fost și primul concert de-al lor la care am fost) și seara asta de la The Pub au trecut numai câteva luni și vreo 3 concerte de-ale lor la care am mai fost. Și totuși, de fiecare dată când îi văd parcă e Crăciunul all over again. Am ajuns să știu fiecare vers și să cant din public cot la cot cu Alex Teodorescu sau să știu exact când să scot telefonul că să prind solo-ul ăla blană. Și totuși nu mă pot plicitisi vreodată de ei.

Iar la Altrock Nights 2 au revenit pe scenă cu aceeași energie pe care o aveau și când i-am cunoscut.

Au început cu Gata de orice, melodia care deschide și albumul mai sus menționat. Setlistul lor e mereu o nouă combinație între melodii de pe ambele albume (as it should), dar îmi place enorm că la fiecare concert mă bucur de o nouă lista de melodii. De data asta, m-a bucurat mult Newcomer, pe care nu-s tocmai sigură dacă o mai auzisem live, dar chiar s-a potrivit foarte bine cu vibe-ul concertului.

Așteptam apariția lui Bogdan Tănăsescu (voce/chitară în Rana) alături de băieți pentru Momentul de Acum. Eram puțin supărată că nu reușisem să îi mai văd în formula asta de la lansare, când nu știam prea bine muzica Rana și nu pot să zic că m-a entuziasmat prea mult atunci faptul că îl aveau invitat. Dar acum? A fost momentul în care am realizat cât de bine se potrivește vocea lui Bogdan pe melodie, e interesant- nu știu dacă e faptul că e o melodie mai ritmată decât ce scoate Rana, dar nu neapărat mult mai lentă decât ce scoate JOAT- e pur și simplu o colaborare dragă mie și abia aștept următorul concert la care o voi auzi.

O melodie care mi-a plăcut încă de la început și pe care nu o ascult atât de des pe cât ar trebui la căști, dar care mă topește de fiecare dată live e La Modu’ Ăla. Caut să explic de ce, dar nu știu cum, e genul de energie pe care pur și simplu o simți doar dacă o trăiești. Nu o consider în mod neapărat cea mai bună melodie a băieților, sunt altele care sună mai bine ca instrumental sau transmit mai mult prin versuri (cum e Shotgun, care a devenit în timp mantra mea) și nici nu asociez ceva din viața mea cu melodia încât ăsta să fie adevăratul motiv pentru care îmi place atât de mult. Pe scurt, nu voi înțelege niciodată ce vrăji s-au făcut pentru melodia asta, dar nu cred că va exista vreodată un concert unde să se cânte La Modu Ăla și eu să nu fiu în picioare cântândvers cu vers. Poate la altele sunt chill dar la asta nu se poate.

Lăsând orice la o parte, mi se pare că băieții chiar reușesc să fie din ce în ce mai buni cu fiecare concert, fie că e acustic sau electric. Chiar dacă sunt puțini oameni sau e sala plină, tot reușesc să fructifice momentul, dau tot ce au mai bun și, de departe, știu să facă atmosferă.

Ce-mi place legat de The Pub e că de dată asta, la concertul ăsta, chiar au fost eliminate câteva mese din față și s-a creat mai mult loc de dans. Recunosc că a fost mai fain decât la primul AltrockNights la care am fost. N-am înțeles întocmai de ce au fost atât de puțini oameni, dar o să consider că o zi de mercuri nu e cea mai bună pentru un concert, I guess. În schimb, mi-a plăcut atitudinea celor care au fost. La ambele trupe au fost oameni care să danseze, să fie cât de cât receptivi la ce se întâmplă pe scenă, ceea ce în contexte cu atât de puțini spectatori e destul de greu, but it happened.

Ca o simplă concluzie, ar trebui să ieși din casă la următoarea ediție AltrockNights? Da, chiar da. Și dacă simți că ți-ar plăcea cele două trupe, găsește-le cântările și convinge-te singur.