Am fost în The Pub concertul de lansare al albumului Cântece Mute, al treilea material discografic al formației Nuanțe și mi-am luat energie cât pentru o săptămână întreagă.
Nuanțe este o trupă din Pitești, ce se întâmplă cu Piteștiul de oferă atâtea formații în ultimul timp?
Componența trupei este următoarea: Edi Bolbea – voce și bass, Alex “Andu” Stoia – chitară, Gabriel Arsene – tobe și percuție.
Bucureștiul a fost doar un punct de atins în tot turneul pe care îl au în toată țara. În total sunt 11 concerte în 11 orașe diferite și în părți complet opuse ale țării. Țin să spun că m-a surprins acest turneu cu toată varietatea de locații. De la Sibiu, Cluj și Timișoara până la Arad și Zalău.
Ascult Nuanțe de la începutul anului și îmi place foarte mult linia de bass, dar și tobele. Am un weak spot pentru bass și tobe de ani de zile iar formația aceasta fix la punctul sensibil mă lovește.
Am plecat la concert cu temele făcute, albumul ascultat și cu dorința de a mă distra.
Am ajuns relativ rapid la The Pub și am rămas plăcut surprinsă să văd foarte multă lume. Adolescenți puși pe „scandal”, oameni pe care îi văd des la concerte plus fețe noi, lucru care m-a bucurat.
Băieții au început cu energia lor caracteristică și au făcut publicul să se miște de la primele acorduri. M-am trezit și eu stând turcește în fața scenei și trăind momentul. Normal că trebuia să stau în față pentru a observa totul. Publicul era încântat de ce auzea și dădea la rându-i o energie molipsitoare. Oamenii cântau versurile, cântau la tobe de aer, aici mă regăsesc și eu, iar alții trăiau clipa.
Nuanțe e o trupă care știe cum să comunice cu publicul. Pauzele dintre piese au fost pline de bancuri, unele legate de fotbal. Trebuie să recunosc că mi s-a părut foarte amuzant când l-am văzut pe Edi cu un tricou galben de fotbalist. Mă gândeam dacă chiar mi-am făcut temele bine și nu înțelegeam echipamentul ales. Vine într-un final și explicația „Nu e bine să vă pierdeți în gânduri, mai bine jucați fotbal”. Iar atunci am înțeles, făceam bine când eram mică și jucam fotbal.
Influența celor de la Red Hot Chili Peppers se simte în sound-ul trupei. Bass-ul îmi amintește de Flea, dar surpriza serii pentru mine au fost tobele care îmi aminteau de Metallica pe alocuri. Piesa Cătușe mă duce cu gândul la o combinație între Enter Sandman și Nothing Else Matters, dar asta poate să fie doar în capul meu. Chitara are solouri puternice care te lasă să faci headbang, dar îți permite și să contemplezi. Lucrul acesta îmi place foarte mult plus că-l văd și pe Andu cum trăiește momentul și nu ai cum să nu tragi concluzia că-i place ceea ce face când îi vezi expresia feței.
Ce urmăresc eu când merg la un concert este să-mi dau seama dacă există „vedeta” trupei sau toată lumea are momentul ei. În ceea ce-i privește pe cei din Nuanțe toți par să aibă locul lor. Băieții par să se cunoască foarte bine și își dau momente unii pentru alții și fiecare are “their time to shine” ceea ce mă bucură foarte tare. Mai ales că pentru mine asta înseamnă că pot să aud un solo de bass sau de tobe. Fiecare cu ce-și dorește 🙂.
De la tobe la chitară și până la bass toate instrumentele au momentul lor și se integreză perfect unul cu celălalt ceea ce mă intrigă cumva.
Versurile băieților de la Nuanțe m-au prins de la începutul anului. Sunt genul de om pentru care conteză foarte mult cuvintele iar această formație nu mă dezamăgește în această privință. Versurile sună a poezie dacă stai să le contemplezi și numai bune să faci headbang pe ele împreună cu instrumentalul oferit. Vocea solistului se îmbină perfect pe soundul general și face și câteva floricele pe alocuri care sună într-un mare fel.
Despre piesa Eu II Edi ne spune că poate să fie despre ne încredem fiecare și îmi place să văd că versuile îți dau opțiunea de a crede în ce îți dorești tu și nu-ți dau răspunsul pe tavă. Poftim, crede în acest lucru. Te lasă pe tine să decizi și asta este un lucru de apreciat.
Crede în mine când eu nu mai cred,
Iartă-mă tu dacă eu nu mă iert .
Versuri la care să mă gândesc și să contemplez pe mai târziu. Îmi place să mă pierd printre cuvinte și înțelesuri, deci sunt perfecte pentru mine. Nu, nu fac analiză pe text, dar atunci când găsesc versuri care mă inspiră îmi place să-mi bat capul cu ce a vrut să spună autorul sau ce înseamnă pentru mine aceste versuri.
Pe piesa Cu mâinile goale oamenii par să se potolească, dar după vine refrenul și se activează din nou.
În lumea ta mare iar mă cobori,
Cu mâinile goale iar mă omori.
Alte versurile care-mi atrag atenția și îmi dau de gândit.
Urează piesa Balada unui om al străzii unde apare și Vladimir Gheorghiu, vocal în formația Something Stellar și apropiat al băieților din Nuanțe. Vladimir este o parte importantă din identiatea vizuală a noului album. Își lasă aparatul foto și ia microfonul iar de aici încep aproape două minute de delir în care majoritatea publicului face headbang. Chiar dacă chitara lui Andu nu-și dorea să colaboreze publicul nu bagă în seamă acest aspect. Normal că am cântat și eu versurile în timp ce mă uitam la toți adolescenții de lângă mine care trăiau momentul.
Piesa Roi de fluturi care chiar cu o zi înainte trecuse de 100.000 de streamuri pe Spotify face mulțimea de a se pregătii de cântat. Recunosc, este una dintre piesele mele preferate de la Nuanțe, dar ce-mi place și mai mult pe piesa aceasta este publicul care cântă în locul lui Edi. Toată lumea pare să știe versurile și toți par purtați într-o transă.
De ce-mi place piesa asta așa de mult?
Pentru că vorbește despre fluturii din stomac pe care sigur i-ai avut și tu la un moment dat, dar nu o face într-un mod pueril. E ideea de a chema pe cineva din nou în viața ta, care și-a lăsat roiul de fluturi la tine în stomac și cel mai probabil nu se mai întoarce. (Why?)
Spre final, ultima piesa din bis este Balada unui om al strazii pentru că anterior chitara nu-și a dorit să colaboreze cu noi. Vladimir urcă din nou pe scenă iar toboșarul, Gabriel Arsene, ne spune că e timpul pentru pogo.
Fix ce-mi doream să aud 😜.
Două minute în care uit de tot, dar totuși am grijă să rămân cu ochelarii pe ochi. Mereu am rețineri la pogo, mosh sau crowdsurfing chiar dacă îmi doresc foarte mult să particip, dar publicul celor de la Nuanțe mi-a câștigat încrederea, deci I’m in. Publicul se agită, toată lumea pare să se alăture și începe piesa. Urmează un pogo energic cu oameni care zâmbesc, urlă și dau din coate. Când piesa se termină pogoul se sparge și oamenii par fericiți.
Cea mai neagră zi, piesa mea favorită de pe Cântece Mute nu și-a găsit locul în setlist. Poate pentru că vorbește despre oameni care nu mai sunt și băieții nu-și doreau să întristeze foarte mult publicul, dar asta înseamnă că trebuie să mai merg la concerte Nuanțe să prind piesa aceasta live. Wish me luck.
Am plecat de la acest concert cu concluzia că trebuie să continui să ascult Nuanțe și să fiu gata pentru următoarele concerte.
Băieții își contiună truneul prin țară, deci dacă îți dorești să vezi pe unde îi găsești în următoarea perioadă dă-le follow pe Instagram și Facebook. Găsești acolo toate detaliile. Cine știe, poate ne vedem la un viitor concert Nuanțe, you never know.
criticeyez.com 
One thought on “Cântecele Mute au invadat Bucureștiul”