Toamna asta, în trei mari orașe din România – București, Iași și Cluj – s-a derulat un proiect unificator, metaforic vorbind. Metafora a plecat probabil de la ideea centenarului și a ajuns să unească două stiluri de muzică despărțite de câteva sute de ani, de prejudecăți și de paleta sonoră. Zic de rock și muzică clasică. Da, o să spuneti că s-a mai făcut. Știu, chiar la noi, la Awake Festival 2018 a fost Vița de Vie cu Filarmonica din Târgu Mureș pe fix aceeași idee. So what? E loc de și mai mult.
Overground Music a adus în proiect trupe mari, cu piese mari, cu sonorități aparte care au prins o nouă valență, o nouă viață. Byron, Robin and The Backstabbers, Grimus, Zdob și Zdub și The Mono Jacks și-au luat repertoriul la reinventat împreună cu un dirijor și orchestra lui. Fiind un experiment și având ceva sponsori accesul la concertele astea a fost pe bază de invitații, dar nu era prea greu să găsești una dacă-ți doreai cu adevărat. În București cântările au fost la Mall Băneasa într-una din sălile de cinema, un loc foarte potrivit dealtfel.
Am reușit să ajung la The Mono Jacks. Doru Trăscău față cu dirijorul Tiberiu Soare. Ce ziceți de asta? Cum or fi decurs sesiunile de re-aranjare a pieselor? Dar repetițiile? un show în sine. Cum o fi să existe doi frontmani pe scenă? Unul cu fața spre public, iar celălalt cu fața spre scenă? Și cu toate astea să fie ca și când e o singură trupă pe scenă? Impresionant!!
Aceleași linii melodice pe care le știți – Drumul, Infinit, Uneori, Imperfect, Acum începe totul, O fi un vis – dar cu mai multă energie ieșită din zecile de instrumente. Se auzea bass-ul, dar lângă el venea contrabasul și violele, la fel la chitara solo parcă fugărită de o gașcă de viori. Publicul asculta încremenit, atipic pentru un concert rock. Numai între piese îți dădeai seama unde ești când se auzeau aplauzele, țipetele și fluierăturile admirative din sală :).
La 1000 de DA am decis să închid ochii. E una dintre cele mai emoționante piese d’ale lor și, într-un fel, preferata mea de pe albumul nou. Nu credeam că mă poate mișca mai mult și totuși s-a întâmplat. M-am trezit în mijlocul unui pârâu de munte care coboară nebun la vale, iar eu pluteam deasupra valurilor cumva ținut de toată orchestra și de vocea lui Doru. Băi, nu-s pe ciuperci :), dar e un miracol când poți simți astfel de lucruri doar de la o melodie.
Eu sunt pentru astfel de combinații, intersecții, proiecte în care fațete ale aceleași arte sunt puse în coliziune până se armonizează. Mai faceți, mai vin ;)!
criticeyez.com 