Meat & Grill: ROCKABELLA

 

rockabella 3

I-am auzit întâmplător la sugestia youtube prin toamna lui 2018 cu USUJOM și am avut impresia că ascult o trupă mare care s-a regrupat și că probabil d-aia nu știam de ea.  Pe bune! De Rockabella zic. Așa că primul M&G pe 2020 merge la ei 😎.

Io: Unde și de ce ați stat ascunși până acum?

R: Mulțumim pentru compliment! Nu cred că am stat ascunși intenționat. Mai degrabă, am petrecut mult timp lucrând la muzica noastră, practic până când am simțit că ne reprezintă cel mai mult și abia atunci am început să căutam activ concerte și moduri de promovare. Când ești încă în căutarea unei direcții, e tare greu să fii coerent și vizibil.

Io: Numele trupei voastre e intrigant. În capul meu e o combinație de La belle du rock cu Rock’a’belle out of it, o combinatie de tough-gentle  music? Cum v-a ieșit?

R: Aveam un brief destul de clar, ca sa zic asa, pentru alegerea numelui. Voiam un nume care să indice exact ce ai zis și tu: tough-gentle, puternic și sensibil, care sa fie ușor de pronunțat și care să includă suprapunerea asta dintre feminin și rock’n’roll. Dacă ne gândim așa, nici nu putea fi alt nume decât Rockabella, nu?

Io: Cântați un art rock cu elemente de alternativ, psihedelic, uneori funk, cu multe pasaje la limita jam-ului, deci o nișă. Cui vă adresați? Care-i profilul ascultătorului pe care vi-l doriți?

R: Clar ne adresăm unui public pentru care muzica trebuie să însemne mai mult decât background noise. Atunci când compunem ne gândim la noi înșine, la prietenii noștri, la oamenii pe care îi iubim și admirăm – la tribul nostru. Sunt oameni care lasă muzica să intre și care, atunci când pun o piesă pe repeat, o fac pentru că se regăsesc în ea, se conectează cu noi și se simt văzuți. Știu, sună un pic pretențios, dar crede-mă, în ciuda statisticilor de pe social media, nu am reușit până acum să asociem niște date demografice cu oamenii cărora ne adresăm. Dar am reușit să asociem fețe, povești, suflete.

Io: Eu v-am văzut de 3 ori. O dată pe o scenă mare, cu puțini spectatori, de celelalte ori pe scene mai mici și public mai aproape. Unde vă simțiti mai bine?

R: Sincer, eu (Teodora)  mă simt cel mai bine imediat după ce cobor de pe scenă – oricare fi dimensiunea ei – și merg să vorbesc cu oamenii din public. La fiecare concert găsesc pe cineva, un chip și niste ochi cu care mă conectez și pe care îi caut după ce s-a terminat cântarea. Așa aflu de cele mai multe ori, ce înseamnă de fapt muzica noastră pentru cei care vin să ne vadă. Așa am ascultat niște povești incredibile despre oameni frumoși, curajoși și plini de suflet. Experiența unei scene mari e ceva special, grandios, dar e cumva, un miraj. Scenele mici vin cu o intimitate și o sinceritate de care o trupă care abia își găsește drumul are nevoie – ne trebuie cât mai mult din interacțiunea asta directă pentru că altfel nu vom ști să gestionam zeci de metri patrati de scenă și sute de decibeli, mai târziu.

Io: Se face anu’ de când a ieșit albumul de debut Clarobscur. E unul dintre albumele surpriză pentru mine pe 2019. Muzică, artwork și tematică. Simțiți că și-a atins potențialul în ascultători și like-uri aduse trupei?

R: Multumim! Clarobscur a fost un fel de experiement pe termen lung și am încercat sa exploram fiecare latura a productiei – concept, tematica, sound, artwork, comunicare. Vroiam sa invatam totul si să încercăm totul. Totodată, nu ne-am preocupat prea tare cu ideea de “vandabil” sau “marketabil”. Astfel că popularitatea lui crește încet, organic, prin oameni care simt că au descoperit CEVA, nu neaparat care consumă more of the same. Albumul a adus mult awareness către trupă dar are acum un fel de viață proprie – el conturează ce înseamnă Rockabella prin modul în care oamenii îl ascultă și îl împărtășesc dar mai are mult până să își atingă potențialul, dacă o va face vreodată.

rockabella 2

Io: E un fille rouge prin album al unei/unui ea/el pe la mijlocul vieții în vâltoarea evenimentelor și sentimentelor contradictorii. Eu cel puțin așa îl primesc și mă regăsesc în multe versuri. E un album terapie pentru voi? Sau pentru voi și noi?

R: E un fir narativ în album care transportă EU-ul din Clarobscur printr-o serie de transformări. Și ca în orice transformare, există un conflict între starea inițială și cea ulterioară, de acolo zecile de mici contradicții ascunse în piese. E un album trăit – și trecut prin niște terapie – înainte de a fi fost compus – și ne dorim foarte tare ca, prin regăsirea in versuri, cei care îl ascultă să se simtă văzuți, recunoscuți, mai puțin singuri. Trauma, de orice fel, este o trăire solitară, dureros de individuală, dar vindecarea e un proces de împărtășire.

Io: Steagul alb e extras de pe album și are cu un clip de exceptie. M-a furnicat de la prima vedere. Are o  poveste?

R: Ne bucură să auzim asta, pielea de găină is what we live for.
Ideea cantecului ne-a venit după ce, ca niște voyeuri ce suntem – am observat un conflict dintr-ăsta nevorbit, între doi oameni foarte dragi. Am cautat apoi în viețile proprii și am găsit același tipar – fronturile opuse, frustrări nespuse, acumulate pentru a fi folosite mai tarziu, când vor durea mai tare.

După ce am compus cântecul, am știut că ne trebuie o altă voce, în afară de a Teodorei, care să spună partea cealaltă a poveștii. Nu știam din prima că va fi Doru (n.b Doru TrascăuThe Mono Jacks), dar după ce am înregistrat cu el, am realizat că nici nu putea fi altcineva.

Videoclipul l-am muncit multă vreme, luni bune de pre-producție în care am tot modelat conceptul și scenariul. Chiar înainte de a decide că vom scoate Steagul Alb ca și single, știam că vrem un videoclip cu dans contemporan și îi aveam în vizor pe Alexandra Bălășoiu și Denis Bolborea – avatarurile noastre din videoclip. Interesant este că Alexandra apare și pe primul videoclip Rockabella –  piesa Motionless din 2014.

Și, pentru că in astfel de proiecte nimic nu e imposibil, am trăit experiența de a schimba echipa de producție cu o săptămână înainte de ziua de filmare – atunci a fost momentul când i-am cunoscut și ne-am îndrăgostit iremediabil de Leyah (regie) și Florin Marica (imagine). Oamenii ăștia s-au urcat în tren din mers – cum a zis-o chiar Florin – și au transformat ideile noastre nebune în realitatea unui videoclip de care suntem extrem de mândri.

Big shout out to R3 Film Rental care, literalmente, au făcut din noapte zi pentru acest clip, Bogdan Diaconeasca, fără de care nu aveam material pentru campania de promovare, și desigur, Doru Trăscău, pentru cine e el, on and off screen.

rockabella 1

Io: Love your merch! Cine vă ajută?

R: Merch-ul Rockabella este un pet project al Teodorei, solista noastra. Ea este cea care coordonează tot ce înseamnă branding pentru noi, iar conceptul merch-ului, selecția articolelor, design-ul lor, îi aparțin. Am avut ajutor din partea lui Lucian Margarit – Nevermind, care luat logo-ul nostru și l-a transformat dintr-un rough sketch în ce avem acum. Suntem super mândri să fim singurul band de la noi care folosește glitter în merch – BLACK GLITTER, ceea ce e cât se poate de Rockabella!

Io: Pe ce scene de festival autohton v-ar plăcea să ajungeți? Eu vă văd la ArtMania.

R: ArtMania, ar fi bestial! Și Electric Castle e pe wishlist.

Io: Eu am obiceiul să pun câteva pariuri la început de an pe trupe și pentru 2020 voi sunteți unul din pariuri.  Ceva planuri? Album nou? Turneu? Rezoluțiile artistice pe 2020 că tot se poartă 😛

R:  Adevărul e că suntem în “laborator” de ceva vreme pentru noul material. Cu siguranță vor fi piese noi lansate anul asta, sperăm și un nou videoclip.

Albumul următor va fi tot unul concept (pentru ca playlisturi face și Spotify-ul, chiar mai bine decât noi 🤣. Avem deja o bună parte din piese compuse, dar nu vrem să ne grăbim să intrăm în studio până nu suntem siguri că alegem cele mai bune cântece pentru acest album – nu doar ce e nou și ne place. Deci nu știm încă dacă va fi și un album în 2020 – vedem cum decurg lucrurile.
Rezoluția pentru 2020 e să devenim mai activi în interacțiunea cu tribul nostru, cu oamenii care ne urmăresc și ne ascultă. Ne gândim la tot soiul de metode prin care muzica Rockabella să însemne mai mult decît următorul titlu din playlist și lucrăm la câteva proiecte în direcția asta.

Io: Pe final… o trupă de la noi cu care v-ar plăcea să împărțiți scena?

R:  Nu una ci două! Și cu ambele vom avea ocazia să împărțim scena anul asta, așa că suntem super entuziasmați! byron și The Mono Jacks. Mai multe, coming soon!

Io: Chiar ultima… ce shot preferați și unde vă place să-l beți ?

R: Părerile în trupă sunt împărțite la acest capitol – de la o tequilla cinstită, la un B52 de ți se lipesc buzele de pahar, la unul (sau mai multe) Jaggerbomb de nu mai simți că afară sunt -5 grade.

Dar avem în minte o soluție ca să încheiem această dispută, doar că nu pot sa îti zic mai multe acum… 🙂

rockabella 3

One thought on “Meat & Grill: ROCKABELLA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s