O altă trupă căreia fckvd-19 i-a schimbat radical planurile. I-am văzut ultima oară la showul de final al Deermusic prima ediție când au fost printre finaliști. O colcăială de oameni în Expirat cum nu știu când vom mai prinde. Ce de oameni, ce de îmbrățișări, ce înghesuială la scenă! Hai c-o dau în melancolie și poate vreți să aflați ce mai zice Kings Are Overrated 😜.
Io : Tutto bene, all good?
KAO: Acceptabil.
Io: Ați mai apucat să vă conectați, să dați o repetiție chiar și pe skype/zoom?
KAO: De repetat n-am mai repetat, dar am tot lucrat la câte ceva… mai la o idee de piesă, idei pentru clipuri.
Io: Ce vi se pare cel mai greu în perioada asta din punct de vedere al vieții de trupă?
KAO: Că nu se mai poate cânta în felul în care ar trebui să se cante. E foarte fain că se organizează concerte online, dar după părerea noastră nu se compară cu un concert pe o scenă, cu public, cu tot ce trebuie. Sperăm că o să se poată face asta cât mai curând.
Io: Iese vreo piesă sau album din covidia asta?
KAO: Au ieșit câteva idei, dar nu ne grăbim cu ele având în vedere că avem un album gata, pe care n-am mai apucat să-l lansăm. Deocamdată ne concentrăm pe parte vizuală. Avem în plan pentru viitorul apropiat lansarea a două-trei piese, ca single cu tot cu clip.
Io: Care ar fi primul lucru pe care vreți să-l faceți ca trupă dupa ce ne liberăm?
KAO: Să ieșim… în oraș, la concerte, fest-uri, oriunde… cred că toată lumea vrea asta. Trebuie să facem și un plan cu cei de la SwanBoyMusic, să vedem cum reorganizăm turneul pe care l-am ratat de la toată chestia asta.
Io: Un mesaj pentru fani, prieteni, dujmani?
KAO: Stați safe, să ne revedem cât mai curând la concerte!
____________________________________________________________
Nothing in my way, piesa statement la care au lansat clipul în miez de izolare. Pe lângă mesajul transmis prin versuri mă impresionează imaginile din clip. Poate pentru că am fost acolo, la unul dintre ultimele concerte de dinainte de perioada asta. Cine știe când voi mai avea prilejul unei asemenea înghesuieli la scenă…