Rocanotherworld post-pandemie

 

by Andrei Cătălin

 

 

Rocanotherworld s-a nimerit a fi primul festival post-pandemie din România și unul dintre evenimentele în stare să răspundă la întrebările: ˝au revenit lucrurile cât de cât la normal?˝, ˝se mai pot organiza festivaluri în lumea asta de distanțare socială?˝, ˝cât de mult o să se respecte regulile˝ și altele.

Un pic de context întâi. Iașul are 3 festivaluri principale: Afterhills, Rock˙n˙Iași și Rocanatotheworld.

Afterhills este încercarea de a avea un festival mainstream: sunt invitați artiști (semi-)cunoscuți, inclusiv internaționali, e scenă mare pentru artiștii mai mainstream, inclusiv DJ și sunt corturi nișate (alternativ, tehno, hip-hop, electro etc.), stand-up, activități și o tematică unitară a festivalului. Nu e la nivelul Untold, deși spre asta o să tindă, dar e ceva între Untold și Electric Castle după câteva săptămâni în Vaslui 😜.

Rock˙n˙Iași e mai mult cu metale, fiind organizat de fundația lui Crivăț de la Bucovina (sau în care Crivăț are o poziție importantă, nu le știu organigrama), dar are și aromă de alternativ, indie și orice se cântă cu chitară. În principal, acolo e un amestec de trupe românești cunoscute și respectate pe nișa lor (de obicei nișe mai extreme și nu nișe de Radio Guerrilla), câteva trupe locale și câteva din afară, câteodată destul de cunoscute, în trecut au fost Moonsorrow, Korpiklaani, Eluvetie, Fintroll, Napalm Death, Heresy, dar și trupe mai puțin cunoscute oarecum din zonă (Ucraina, Cehia, Polonia etc.).

Rocanotherworld a fost tot timpul și rămâne un festival mai chill, în zona de indie și alternativ, axat pe ideile de comunitate și de a fi diferit, curios și creativ. A fost creat de firma fondată de Ioan Dan ˝Roca˝ Niculescu, om de publicitate, branding și online, care a dispărut într-un accident rutier tragic, dar evitabil, pentru a-i cinsti memoria și a ajuta diferite cauze. Festivalul a început ca o adunare de prieteni și asta s-a văzut tot timpul, biletele au fost opționale (până anul acesta), atmosfera lejeră și prietenoasă, locul de desfășurare fiind pârtia de schi din Iași (da, Iașul are așa ceva, deși nu prea are iarnă ☺️), care e un loc suficient de izolat și rustic, dar și aproape de centru/Copou. Muzical, e tot ce vă imaginați că ascultă oamenii din publicitate, adică rock și pop de Radio Guerrilla & co, acel alternativ care e prea mainstream pentru underground și prea underground pentru mainstream, fiind definit destul de bine de numele agenției care se ocupă de majoritatea artiștilor invitați la festival: Overground Music.

Cum pârtia de schi ar fi pus niște probleme logistice suplimentare în aceste timpuri, anul acesta festivalul s-a mutat în pădure la Ciric, într-un loc cunoscut mai ales pentru petreceri EDM, The Secret, care e un loc suficient de secret încât sa nu poată fi găsit pe Google Maps sau pe pagina evenimentului, de a trebuit să am un schimb de mesaje cu organizatorii să pună și ei niște instrucțiuni unde să ajung. Rezolvând aceste mici inconveniente, mi-am luat bicicleta și, cum coboram râpele Țicăului cu gândul spre urcat râpele Morii de vânt, un nor mare și negru se aduna deasupra pădurii de la Ciric. 20 de minute mai târziu, eram aproape acolo, când a început să picure cu stropi mari, iar până am ajuns la intrare, a început o ploaie torențială în toată regula. Între timp, au început să cânte cei de la Adam˙s Nest, așa că mi-am pus rapid pelerina, am cumpărat niște jetoane și, ignorând toată zona de food truck-uri, suveniruri și fundații, am luat un loc aproape de scenă.

 

Adam˙s Nest în ploaie, publicul răsfirat

 

Cum încă suntem în stare de alertă, au trebuit făcute multe ajustări, iar organizatorii au făcut unele eforturi ca totul să fie cât se poate de legal. În primul rând, biletele au fost obligatorii, pentru a se putea limita la 500 de participanți, iar acestea s-au vândut fie individual (pentru toate 5 zile), fie în cercuri de 2 sau 4 persoane. Un cerc de persoane e un grup ai cărui membri au voie să interacționeze fără distanțare, iar între cercuri ar trebui menținută distanța legală de 2 metri, cum au avut grijă voluntarii să reamintească când mai treceau prin public și constatau vreo încălcare (am și filmat un astfel de moment când cântau cei de la Toulouse Lautrec). Astfel, spațiul din fața scenei a rămas gol, s-au pus niște scaune un pic mai în spate, iar în laterale s-au delimitat zone cu câte 2 bean bag-uri și o băncuță în care ar fi trebuit să stea membrii unui cerc. Am aflat asta rapid, deoarece locul pe care îl alesesem nu era legal, iar un voluntar a venit să ne mute de acolo în zona de care am amintit mai devreme. De asemenea, organizatorii au dat asigurări că zonele respective vor fi dezinfectate zilnic și au dat anunțuri repetate să respectăm distanțarea, să purtăm măști și să nu facem nimic ce ar duce la anularea zilelor următoare. Au fost și glumițe pe tema asta de pe scenă, de la ˝fiecare să facă pogo separat fără să se atingă de altcineva˝ la ¨mai țineți minte ce a spus poetul moldovean cu cercul vostru strâns˝ 😜. Per total, a fost cam aceeași atmosferă lejeră ca și la celelalte ediții, cu un pic de restricții de distanțare care nu au fost aplicate la sânge, ci doar periodic. Publicul a continuat să cânte, să danseze (pogo nu se putea face oricum pe nimic din seara aceea), dar mult mai aerisit ca de obicei.

 

 

Publicul în diferite ipostaze de distanțare socială între cercuri

 

Dacă tot am rezolvat cu aspectele de organizare și distanțare, de care toată lumea era curioasă, să ajungem la ce e mai important într-un festival: muzica. Au început Adam´s Nest, Iași indie darlings, care au reușit cu muzica lor melancolică să încetinească ploaia până s-a oprit de tot. Muzica lor oricum e numai bună pentru o zi ploioasă sau friguroasă, în care să stai cu cafeaua în mână și să te uiți pe geam. Au cântat și de pe EP-ul lor de debut care e în engleză, cât și piese mai noi, câteva ca Noul val, Viktoria II (să stingi lumina) sau Nu ne mai întoarcem fiind dovada clară că versurile sunt mai memorabile dacă sunt în română, iar muzica pare mai bună.

 

 

A urmat Toulouse Lautrec, care și-a început destul de cronologic set-ul cu Apartman și încă vreo 3-4 piese de pe Heroes, printre care și Domino și Porno, apoi au continuat cu piese de pe albumul Dejun pe iarbă, cum ar fi Aur sau Camera 203, iar Șmecherul din tine a anunțat intrarea în ultimul lor album (și cel mai bun al lor în opinia mea), X, de unde au cântat aproape tot. Nu țin minte dacă au cântat ceva de pe albumul pe care îl țin ascuns și nu îl lasă nicăieri pe streaming, Extraordinar, dar a fost extraodinar să aud live, în premieră pentru mine, un August în doi sau un La început.

 

Distanțare

 

A fost un show bun, la care lumea s-a dezmorțit după ploaie și starea de visare de la Adam´s Nest, singura problemă fiind lipsa de variație a muzicii, dar asta nu e neapărat ceva rău, Toulouse Lautrec are un stil care și l-a perfecționat ușor la fiecare album.

 

(la 2:11 se vede și cum organizatorii încearcă să mai țină oamenii distanțați).

 

Seara s-a terminat cu Robin and the Backstabbers, toată lumea plecând până în jur de 23:30. Au început cu Dansează Salomee și au trecut destul de echilibrat prin toate 3 albumele, inclusiv prin Arhagel˙sk, care a cam lipsit când au fost data trecută în Iași și au lansat Vladivostok. A fost o interpretare destul de standard, ceea ce nu e deloc rău pentru Robin, mai ales că la un moment dat schimbările de gamă, ritm sau de solo-uri, plus tranziții în alte piese erau ceva obișnuit la ei. Ce a fost aiurea, iar asta se aplică la toate trupele, e că locul din fața scenei a fost gol și a trebuit să văd concertul lateral și de la distanță, cu mici excepții în care am participat la o tombolă în care dacă reciclam 2 cutii/sticle, puteam să câștig o mască sau un energizant, când am reușit să fac și pozele de mai jos. Oricum, poze mult mai bune se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Public de la distanță

 

 

 

Per total a fost o experiență interesantă după atâtea luni în care am văzut muzică live doar prin streaming și pare un model de organizare care se poate aplica doar la evenimente mici, 500 este totuși un număr infim când vorbim de un festival. Poate n-a fost eliberarea la care speram, dar e tot ce este posibil în acest moment.