Londophone

Acesta nu este un necrolog ci un semnal de alarmă. M-am trezit cu un mesaj de la Vlad că gata, se închide Londophone. Păi nu era închis, am zis. Se închide DE TOT, mi-a răspuns. Am trecut apoi să-mi iau un cablu rămas de la unul din concertele organizate acolo și m-au trecut toate stările. Nostalgie, furie, tristețe, disperare, dezamăgire, zâmbet…

Pandemia și condițiileei au făcut ca povara unui spațiu nefuncțional, dar la care plătești chirie, să nu mai poată fi susținută oricât de binevoitor și inventiv ai fi.

Londophone împlinea zilele astea 11 ani. Mai exact pe 30 noiembrie. Eu l-am vizitat intens de prin 2014. Devenise un simbol al undergroundului bucureștean și nu numai. Era un club de underground după toate definițiile și canoanele. Aspect, muzică, prețuri, oamenii care-l vizitau. Pe mica scenă improvizată, practic o parte din camera centrală, au trecut o grămadă de trupe mici sau mai mari, de la noi sau de pe afară. De la punk la fado, de la post-rock la muzică de taraf, de la trap la balcanice. Ultimul meu concert acolo a fost PARTIZAN cu Laura Brat la voce pe 7 martie. Tot acolo am dat de Aida și Noi, Alexu and The Voices Inside, Ana Coman, Via Dacă, We Singing Colors, Corina Sîrghi, Delta pe Obraz, Control 13, TBA, The Amsterdams, Uniforma, 20 Secole Vulpe, Richter Invoid, Familia Jeff, Țagoi, Interludic, Dl Goe, Poetrip, Elvis Romano, Spectrum, Crossfinger și tot așa.

Nu era doar despre muzică zeama de acolo. Multe seri de literatură, de la noi sau de pe afară. Discuții pe teme sensibile din zona socialului, artei sau filmului. Era un cuib de nebunii undergound-intelectuale care s-a format în timp și acum a dispărut subit. Oare? Am o vagă impresie că spiritul lui va continua prin noi și prin amintirile pe care le-a creat.

Un semnal de alară totuși trebuie tras. În situația asta sunt probabil toate cluburile/cuiburile de underground din București sau din țară. Odată cu ele se poate dărâma o cultură crescută organic, sănătos, departe de metehnele consumerismului. Dispariția acestor locuri va duce la un efect în avalanșă care (ne) va afecta artiștii cât și publicul lor. Ne permitem oare ca după ce că ne lipsesc decenii întregi de exprimare artistică de underground s-o mai luăm încă o dată de la zero? Aș zice că nu. Oricum ar fi, momentul e dificil. Eu n-am soluții, dar m-aș băga la susținerea oricărei idei ar putea ține, conserva, aceste locuri. Poate aveți voi. Eu mă duc să plâng un pic…