Tocmai ce mă despărțisem de gașca băcăuanilor de la RAPAX și-mi lăsaseră o poftă de rock la purtător. Unde să dau eu un pic din plete? Deocamdată era pauză la scena din clubul meu imaginar. Ei, cu gândul ăsta eram când mă bate pe umăr Radu de la Sticks and Stones. Să nu-l recunosc după atâta timp.
Io: Yo! Long time no see, no hear! Ce faci? Care mai e treaba cu Sticks? Mai există?
Radu: Salutare! A trecut ceva, ce-i drept! Știi cum e… vremuri noi, obiceiuri vechi. Într-adevăr, Sticks and Stones e proiectul de rock din liceu, din Giurgiu, în care am învățat foarte multe unii de la alții și în care foarte multe emoții puternice și adolescentine (de la extaz la frustrări) au fost puse pe muzică. Am încercat foarte multă vreme să fac același lucru în alte contexte și să îmi placă la fel de mult rezultatul final. Pe alocuri am reușit, vezi THE PUTREDS, din care mă bucur extraordinar că am făcut parte, dar acolo era altă felie, alt vibe. Mișto, dar diferit. E greu cu rocku’.
Io: Aud că aveți lead vocals nou. Cine-i? E chimie acolo?
Radu: Da! Robert Pița, un băiat extraordinar. Pe lângă că ne-a plăcut foarte mult atunci când ne-a arătat Cuza (Penescu, tobe) cum cântă, s-a dovedit a fi un frate de-al nostru furat din maternitate, și ne-a fost foarte ușor să reluăm proiectul cu el. Ca idee, Bogdan (Mîșu), vechiul vocalist este în continuare parte din proiect, fiind primul basist din trupa asta, acum și pururea și-n vecii vecilor… în fine.
Io: Da’ ceva material nou se arată?
Radu: Se arată, sperăm prin primăvară. Merge un pic mai greu decât înainte, logistic vorbind, că ne-am făcut oameni mari și mai avem și joburi. Momentan Robert face naveta Brașov – Giurgiu/București, pentru că Covid, dar este o situație temporară pe care zic eu că am manageriat-o cu succes până acum, și care a adus niște material care ne-a întrecut așteptările. Alex (Mîșu, chitară) are oricum calculatorul tot timpul pornit și gata să dea Rec!
Io: Buun! Și ceva schimbări de stil? Zi-mi ceva de materialul nou. Hai să marketăm treaba 😜
Radu: De când ne-am apucat de proiectul ăsta (adică prin 2009, dar eram prea mici cât să ne ia cineva în serios în afară de prietenii noștri) am stabilit că suntem diferiți și că e prea multă muzică frumoasă pe pământul ăsta încât să ne impunem un singur stil. Inițial răspundeam cu gluma aia că “dacă nu știi cum ii zice, treci și tu rock alternativ”, din februarie, atunci când am reluat proiectul și cu Robert, am căzut de comun acord să-l numim rock alaskan. Explicația genului o să vină după primul milion de beri băute împreună. Cu piesele mai stăm un pic, dar promitem că o să vă placă! Dacă aveți chef să ne ascultați piesele mai vechi, albumul TAKE IT TO THE HEART e gratuit integral pe YouTube cu Bogdan la voce. Cu excepția lui Robert, suntem exact aceiași băieți, cu câțiva ani de experiență în plus.
Io: Ați avut ceva concerte anul ăsta?
Radu: Da! Și ce bucurie a fost! La Iasi, la Enduranch, “MS URF Point 0 – Schimb de experiență”, organizat de băieții de la trupa Molten Skin, a fost primul și singurul concert de anul ăsta, cu distanțare, cu DSP, cu frumos. A fost nemaipomenit să cântăm împreună pe scenă, mai ales în contextul de anul ăsta. Ne-a dat o poftă de treabă extraordinară și, lăsând falsa modestie, care știm cu toții că nu ajută pe nimeni, ne-a confirmat că o să iasă ceva foarte bun în formula asta.
Io: Ok. Deci când avem ceva nou de la voi? Să-mi dai semn să bag la sacoșa cu prospături 😉.
Radu: Sperăm cât mai repede, că și noi de abia așteptăm. Albumul prin primăvară și single-uri numaidecât!
Io: Ai mai văzut pe cineva pe aici?
Radu: Recent i-am descoperit pe băieții de la PURPLE CARAVAN din Craiova, care mi-au plăcut mult, Sorin e cel mai în măsură să vă spună mai multe.
Io: Hai spor!!
Radu: Mulțumim și roachenrol 🤘!
criticeyez.com 