Dăm un shot? Luisa Cube

Antract la concertul din clubul meu imaginar. În penumbra unui colț zăresc un păr blond aplecat peste o foaie pe care schița ceva. Mă apropii să nu deranjez și încerc să trag cu ochiul. Nu văd mai nimic, dar o recunosc pe Luisa Cube.

Io: Heeei! Ce faci aici? Nu trebuia să fii printr-un atelier de creație din Italia? Te trage dorul de România?

L: Mă cam…ia de cap și de inimă dorul de “viersul” românesc. Vorbind de asta, tocmai lucrez la o animație a unei piese în limba italiană. Cu un google translate și câteva explicații ale autorului am înțeles metaforele versurilor, cu toate astea, deși simt piesa, deși am găsit unul sau mai multe înțelesuri ale ei, totuși limba italiană nefiindu-mi nici mamă nici tată, există o barieră pe care mi-e greu să o explic. Oriunde aș fi probabil mi-ar fi dor oricând de limba română și de cei ce o vorbesc Frumos.

Io: Îmi place stilul tău. E naiv și smart. Te-ai gândit să te bagi la videoclipuri?

L: Din 2017 mi s-a înșurubat bine bine în gândul ca arta pe care o produc să se intersecteze cu muzica. Zis și făcut, cu pași mici am început să caut să înțeleg cu ce am fost înzestrată, cu ce am dobândit și ce anume mă tot frământă. De ce am nevoie de această intersecție. Haha! Nu am priceput nimic. Dar e și asta ceva! M-am prins că am nevoie sa tot caut. Așa că am hotărât să caut într-o singură directie deoarece statistic cred ca e mai profitabil să te ții de un drum decât să tot bâjbâi. Așa că: Să cânte pictura! Mă las în bătaia vântului, dar mă tot uit după un singur far/ un singur punct de sprijin. Ascultarea diferitelor muzici și pictura a fost cu mine mai tot timpul de când eram mică. Au fost singurele porniri constante din viață mea. Spre finalul acestui an, înnotând printre valuri și nori am auzit așa: om la lună! M-au pescuit urgent cu versurile melancolice și blândetea cântecelor lor până în acel punct în care mi-am făcut curaj să le și spun. Apoi am mai cugetat un pic si am prins din nou curaj și i-am spus lui Doru că mi-au intrat în gânduri într-un mod anume.
Smart…(am o poveste lungă și întortocheată legată de acest cuvânt despre care încă mi-e greu să vorbesc deși îmi doresc să mă împac cu el) cu “naiv” m-am înțeles, acum las liberă această trăsătură de caracter și în ceea ce pictez, ilustrez, desenez. Uite de exemplu, în ultima animație finalizată Noapte bună: Om la Lună, am făcut ghidat/intenționat acest lucru: Probabil această perioadă fiind atât de aspră am simțit nevoia de blândețe, liniște, iubire.

Io: Nu pot să creeed!! Este piesa mea preferată de pe noul lor albumul! Zi-mi cum de s-a întămplat colaborarea asta magică?

L: Este o piesă literalmente minunată! Nu este prima oară când parcă plutește o magie în jurul a ceea ce lucrez. Este tare plăcut sentimentul deși cred că e un pic “nebun”. Pe scurt: Am trimis un mesaj lui Doru Pușcașu în care am precizat că mi-ar face mare plăcere să-și cedeze o piesă pentru o animație. Nu mă puteam hotărâ pe care să o aleg deoarece îmi placeau mai multe. Doru, probabil instinctiv, văzând-mi câteva schițe animate, mi-a propus melodia Noapte bună. Apoi o zi sau două, am ascultat piesa de zeci de ori, am despicat-o în mai multe idei. Am trimis apoi lui Doru cum văd și simt această piesă într-o cutie, într-o formă oarecum matematică sau ca o pungă cu piese puzzle. Apoi a venit chiar de la el magia, cheia acelui puzzle de care aveam atât de mare nevoie pentru firul narativ al poveștii clipului. Tin minte acel moment parcă revelator, s-a născut în minte aproape tot ce am făcut. (Nu mi se întâmplă foarte des asta, e magic când înflorește așa ușor momentul creativ.)

Io: Sunt curios cum transpune un artist ca tine ce aude în ce se vede. Cum a fost procesul creativ pentru piesa celor de la om la lună?

L: Cred că am răspuns la o parte din această întrebare mai devreme. Pot aici intra în intimitatea unor detalii. Îmi place întrebarea deoarece nu am un răspuns pe limbă, mă face să mă gândesc. Așa ca la psiholog. Hehe, uite nu m-am gândit niciodată că un interviu poate fi ca o ședință sau chiar mai multe de psihoterapie.
Am lucrat ca designer de interior mulți ani am cunoscut multe tipare de oameni și am ascultat sute de dorințe. Cred că am învățat în acea perioadă un lucru foarte fain. Să mă las inspirată de beneficiari/clienți… casele erau ale lor, ei trebuiau să locuiască acolo nu puteam să le spun eu că moda e verde dacă ei simțeau că au nevoie de roz. Cumva același lucru fac și acum. Încerc să găsesc esența piesei, apoi o reconstruiesc cu uneltele mele. Probabil din cauza asta prefer textele cu multe metafore unde sunt lăsată să zburd cum vrea mintea și imaginația mea.
Îmi închipui că emoția unui cântec se lipește pe diferite imagini adunate în timp de care nici nu sunt conștientă. Apoi se întâmplă un proces care mă uimește in continuare. Încep să fac diferite conexiuni între diferite lumi. Îmi închipui cum un sunet arată ca un clopoțel sau ca bătaia a două lemne de exemplu sau îmi închipui cum ar arăta sunetul “x” dacă e curbat sau zig zag, roșu sau verde. Apoi mai e textul pe care încerc să îl înțeleg din diferite unghiuri. Îmi pare rău că nu știu nimic despre muzică, probabil aș putea să fac mai multe conexiuni.
Când lucrez la ceva sunt cam pierdută pe un tărâm magic, nu tot timpul frumos, uneori foarte chinuitor, nu-i o lume chiar de dorit, cu toate astea ea e singura lume care după ce mă aruncă sus în aer știu sigur că mă prinde înapoi în aceleași brațe, nu am încotro, trebuie să-i suport și reacțiile adverse.

Io: Tu ai mai colaborat și cu alte trupe la videoclipuri?

L: Prima colaborare cu muzica a fost pentru coperta albumului Gloria: The Mono Jacks. Este prima poveste magică! Apoi abia, am pornit cu clipurile. Pe undeva prin aprilie-mai în acest an (2020) am început primele intenții animate. Aveam o idee foarte micuță în minte, îmi trebuia un suport muzical la care singură habar nu aveam cum să-l fac, așa am dat absolut întamplător peste Cari Tibor. Tibor a compus peste 40 de cântece în periada lockdown-ului. Una din acele piese este pe această primă intenție animată.

Apoi Bodark au fost următorii curajoși să-și lase muzica pe mâinile mele. Îi tare mulțumesc pentru asta lui Vali Mihnea.

Mai am câteva schite care încă nu și-au putut găsit lumina. Cu piesa Noapte bună: om la lună cred ca am mai făcut un nou pas important în evoluția mea ca animator. S-au potrivit foarte frumos stelele în acea perioada, probabil se simte acest lucru și din ceea ce a ieșit.

Io: E nevoie să rezonezi cu melodiile sau nu?

L: Da! Nu! Nu știu!? Cu siguranță dacă o piesă mă face să plâng, să râd, să plutesc, să gândesc, să o simt cumva cum numai eu știu, viața (și moartea 😄) e mai plăcută.
Ascult și sunt curioasă de muzici din toate zonele de la punk la clasică și de la lăutărești la ce știu mai ce… cam orice, dar nu oricum.
Deși lucrările mele sunt destul de raționale, totuși caut tot timpul ca orice imagine să ofere diferite emoții. Așa că, probabil forma fiorului cântecului are multe de spus.
Îmi închipui că pot lucra și pentru ceva ce nu-mi place. Dar nu stiu sigur, nu am încercat încă niciodată, poate fi un exercițiu interesant. Uite tocmai mi-ai dat o temă 😉.

Io: Cu ce artist/trupă de la noi sau de afară ți-ar plăcea să colaborezi? Pe ce melodie?

L: Din Romania am un mare fix pentru The Mono Jacks. Din cauza piesei Gândurile am pornit în direcția pictură/ilustratie+muzică, fără să știu unde vreau să ajung. Mintea mea produce obsesii, foarte multă vreme nu am știut ce să fac cu această minte. Am observat apoi că pot să-i dau chiar și obsesii ca pe o hrană, cumva ghidat, cu meniu “bio” (glumesc). The Mono Jacks s-au nimerit să fie cei ce au descuiat nevoia de a-mi intersecta arta cu muzica, pe care abia mai apoi mi-am dat seama că fierbea oricum de mult. Așa că vorba aia, prima iubire nu se uită niciodată. Deci, The Mono Jacks mă încăpățânez să rămână primii în orice meniu.

Apoi ar trebui sa-mi fac o lista:

Violin Song: Lucian Ban este o piesa care m-a fermecat. Cum caut muzica de genul acesta, cum se numește? E Spectacol!

Acum caut o voce pentru o animație ca un fel de musical. Nu știu încă foarte clar ce caut din acest motiv probabil nu găsesc. Sunt sigură că v-a veni la momentul potrivit și dacă nu merge asta vin alte gânduri. Nu am nimic bătut în cuie.

Am chef deasemenea sa lucrez ceva vesel, foarte colorat, dar și cu o anumută profunzime. De foarte curând, mi se pare interesant Mika dacă e să mă gândesc mai departe de Romania. Caut ceva ce să-mi placă, dar cumva să nu fie din registrul meu cel comod.

Cred că ceva colorat si smart 😉 ar putea merge cu Fără Zahăr (Mi-e drag graiul lor câ mă ia cu fior din copilăria mea suceveană) Doar că nu nu știu dacă pot gândi o rețetă bună în care ironia să predomine și să nu dea în chici. Hmm…dar uite e o idee care merită “momente”

Nu cunosc multă muzică, sunt cam dezordonată în căutări, dar uite mai citesc de la tine diferite nume din Romania 😉

Aș merge cândva și pe ceva mai agresiv gen Rammstein, dar în acest moment nu simt nevoia să deschid acea ușă. Sper să nu se umple prea tare camera nervilor.

Fir-ar, nu mai stiu! Mi-ar placea să lucrez pe mai multe muzici. Vreau multe ca toți copiii care cred că pot zbura. Sper să mă lase viața să pot continua 😊.

Io: Un gând pentru 2021?

L: Pff, nu știu! Gandurile mele sunt tare încâlcite, obositor de contradictorii deseori. Nu cred că pot da un răpus care să merite a fi citit. Dar ca să răspund totuși, fără să mă tot alint atâta, aș spune ceva genaral: Cred că “lumea” are infinit de multe culori/nuanțe. Mi-ar plăcea să nu se uite acest lucru. Mi-ar plăcea cumva să pot să-ți împrumut culorile mele, tu să mi le împrumuți pe ale tale mie sau altcuiva. Și uite așa tot punându-ne în culorile celuilalt să învățăm poate să ne iubim mai mult, să trăim mai sănatos. Am avut și am tot timpul senzația că ceva nu e în regulă în lumea asta. Nu prea știu exact ce e bolnav sau dacă boala e doar în mintea mea, probabil fiecare generație are bubele ei.

Io: Mi-a plăcut să te întâlnesc în clubul meu imaginar. Să ai penelul inspirat!

L: Bucuriasă de întâlnire! Să ne auzim/vedem cu bine! Mulțumesc mult!