Băga-ți-aș muzzica în film | ZDA

by Teodora NECHITA



Gata, am dat REC! 2, 2, check, hai că ne auzim. 

T: Cum ești?

ZDA: Mi se pare așa amuzant că mă întrebi asta după ce am stat 2 ore să vorbim despre cum sunt. În secunda asta, X martie 2021, sunt fericită.

T: Dacă ar fi să alegi o piesă din repertoriul propriu care să fie folosită pe coloana sonoră a unui film..care ar fi acea piesă și cum ar arăta filmul?

ZDA: M-am gândit foarte mult la asta pentru că știam că e premisa interviului și din păcate orice variantă îmi vine în minte implică piese pe care nu le-am scos încă.  Totuși, aș vedea COX pe un film horror, dar varianta piesei ceva mai mellow, voce-pian.  Am în minte un film horror despre lucruri care chiar se întâmplă și sunt oribile. Un exemplu bun este Midsommar în regia lui Ari Aster, film pe care l-am revăzut fix seara trecută și mi se pare foarte tare ideea, pentru că vorbește despre varianta asta a lucrurilor aproape de realitate. Aici intervine și latura mea psycho pentru că ce făceau oamenii aceia în sătucul lor, pentru mine, avea sens. De ce să ne obidim când putem face loc vieții? Ca să revenim, Cox e clar melodia pentru un horror mai bine făcut, nu slasher movie sau paranormal activity type. Dacă mergi acum la cinematograf și te uiți la un film horror parcă nu te mai sperii atât de tare cum te sperii la un film ce te expune unei situații mult mai aproape de –posibil-.  Depinde foarte mult de cum se joacă regizorul, într-un film discutând despre un conglomerat de muzică, modul în care e filmat, scenariu, etc. Prin intermediul tool-urilor ăstora poți face ca o situație banală de tipul –furtul unui telefon- să devină ceva horror. De ce să nu facem filmele horror despre viață? Datorii la ANAF, relații toxice, faptul că mi-am dat toți banii doar pe COX, viața are și părțile astea.  Trebuie să ne scoatem din reflex asocierea horror-ului cu lucruri care nu s-ar putea întâmpla.

T: Antante este piesa mea preferată de la tine și asta pentru că dincolo de sound, m-a făcut să realizez că într-un fel sau altul, fiecare vârstă are jucăriile sale. Care sunt pentru ZDA jucăriile de acum, la 31 de ani?

ZDA: Drum machine-urile, laptop-ul.. practic music gear. Dacă îmi dai 2 minute, o să îți aduc ceva. Am acest ursuleț care are 31 de ani, realmente de când m-am născut. Nu mai dorm cu el în brațe, îl folosesc ca să îmi susțină coloana pentru că am ieșit din garanție și trebuie să folosesc acest tip de cârpeală pe principiul “să bagi niște șervețel sub masă”.. dar ASTA  e jucăria mea și sincer îți spun, dacă ar arde casa, ar fi primul lucru pe care l-aș lua.

Cât despre Antante, vreau să îți spun puțin din spatele poveștii. Piesa asta este o piesă făcută de ziua lui Alex Căliman. Cu Alex am început proiectul ZDA și am conturat nebunia care ajunge astăzi la urechile voastre. Aveam de multă vreme în minte conceptul ăsta care să încorporeze mai multe poezioare ale copilăriei.. și ca să înțelegi, vorbim de atât de multă vreme că eu încă lucram La Măruță. Undeva în 2017 mi-a trimis Dani de la Dl Goe o schiță care avea ceva extrem de interesant. Am păstrat chităruța și kickul și, de ziua lui Alex, după cum ziceam, i-am zis că vreau să stăm în casă și să lucrăm piesa. Totul a mers șnur. La finalul zilei aveam forma pe care o auzi acum. Ne-am propus să o scoatem de 1 iunie că suntem români și na, dacă e vara facem piesă de vară, știi ce zic? Cu o săptămână înainte de 1 iunie intru pe Facebook și văd multe share-uri: Micutzu-AnTanTe. MINI HEART ATTACK. Am vorbit cu oameni, am cerut păreri și a fost clar că nu o mai pot scoate pentru că ar fi părut o idee furată. How is this even possible? Mi s-a părut că e genul de moment în care Dumnezeu a deschis fereastra și a zis: Stai fă, nebuno! Am lansat-o doi ani mai târziu, deși proiectul ZDA strânsese destul material încă de prin 2017. După acest fail, am făcut prajituriculapte care fix despre asta este, tot ce mi s-a întâmplat după ce nu am putut să scot Antante.



T: Dacă  prăjiturile nu ar fi cu lapte…?

ZDA: Știi ce înseamnă prăjituri cu lapte?  Multă M*** de la viață. Nu știam cum să transmit asta așa că am decis să asociez viața cu o prăjitură, doar că e cu muuult lapte. Pun niște nume dubioase pieselor tocmai pentru ca nu oricine să se prindă. Iubesc randomness-ul.

T: Dacă vecinul ar fi un supererou.. ar fi unul pozitiv sau un villain? 

ZDA: Un villain, categoric. E clar că nu are brațe, are bormașini.. și când te lovește, te lovește cu dibluri. Îi mai și ies diblurile ca lui Spider-Man, din încheieturi, plus capacitatea de a scoate cu vocea sunetele pe care le auzi când dă cu bormașina. Are de asemenea puterea de a  provoca –zgâlțâială în perimetru- , ca să nu ne ducem până la cutremure. Cred că este un villain care ar putea deveni foarte ușor un vibrator.

T: Mi-am propus ca începând cu tine, acolo unde mă simt inspirată să vin cu o propunere de artist/ band cu care să asociez persoana intervievată, să fac următorul exercițiu: eu dau play unei piese și dacă te identifici în vreun fel, vedem în ce film am putea duce acea piesă. (Nas ne dagoniat-t.A.T.u)

ZDA: Iubesc  t.A.T.u! Clar, aș fi cea mică și brunetă! Nu au cum să nu îți placă, e de parcă ai asculta Prodigy cu voce de fată, ele de asta au spart. Aveai impresia că auzi Firestarter și intră deodată o voce suavă. Aș băga această piesă într-un film de genul Enter the Void, dar într-un stil și mai haotic. În general  beat-ul asta de DNB este haos, mai rapid, într-o zonă dark, dar eu îl asociez cu o experiență mult mai drug related. Încă mi-e greu să vorbesc așa mult despre filme pentru că am avut o perioadă în care m-am desprins de ele și am început să urmăresc obsesiv seriale. Oamenii tind foarte mult către seriale, cred eu, pentru că au nevoie de un ritm constant, de rutină. Imaginează-ți că serialul este o relație de lungă durată, iar filmul este un one-night stand.  Ce mă pasionează la seriale este că în cazul celor mai multe dintre ele, există o evoluție reală a personajelor, un exemplu foarte bun fiind Breaking Bad.

T: Care ar fi primul lucru pe care l-ar face cineva după ce ar ieși de la un film a cărui coloană sonoră este închisă de piesa –Algoritm-?

ZDA: Algoritm ar intra pe un film care să se lege foarte mult de ce se întâmplă în online, în final despre asta este piesa. Ca să înțelegi mai bine, proiectul ZDA are 2 etape. Prima este cea în care am lucrat cu Alex Căliman și am făcut piesele Antante, prajituriculapte și Sanchinuzda care sunt niște piese foarte ciudate, se simte că sunt –altceva-.  După această primă etapă am început colaborarea cu producătorul vieții mele, cum îmi place mie să ii spun, Vladimir Chopsticks, punând la cale un EP din 5 piese. A 5-a nu știu dacă va fi lansată în această formă.. dar okay, important e că aveam COX.  De aici ne-am gândit că trebuie să îmbrăcăm cumva treaba asta, așa că am decis că voi vrea să vorbesc prin muzică despre dependențe. EP-ul în sine poarte numele de Dependențe și ai prima dată MDLT, care vorbește despre nevoia de validare. Algoritm este tot despre validare, doar că cea extrasă din online. Sunt conștientă că la rândul meu caut cumva treaba asta, dar spre deosebire de alte persoane, știu că există un scop în spate. Eu îmi doresc să îmi cresc contul și să descopăr familia aia extinsă din online. Sunt extra atentă cu momentele pe care le livrez oamenilor pentru că vreau ca ei să înțeleagă de ce naiba mă urmăresc. Hai că iar m-am luat pe stilul Florin Piersic. Algoritm, film, nu? Dacă ar fi un film care să se termine cu piesa asta, ar fi un film dus în direcția The Social Network.

T: Care crezi că a fost reacția oamenilor care au devenit conștienți de paralelismul dintre Alina de pe TV si ZDA?

ZDA: Oamenii încă nu știu de ZDA. După ce am terminat povestea cu Măruță, am avut Facebook-ul închis aproape 2 ani și Instagram-ul cam la fel. Pur și simplu am dispărut și ai putea fi surprinsă sau nu, dar lumea chiar uită. Am fugit multă vreme de a spune că sunt una dintre veverițe și am făcut-o pentru că nu eram okay cu mine, considerându-mă un eșec și automat blamam toate experiențele avute înainte. Cea mai mare dorința a mea a fost să reușesc să fac ceva de la 0. Și… cred că am reușit.  În momentul în care am reapărut, am apărut cu un cover la Șatra se întoarce. Practic așa mi-am inaugurat redeschiderea contului de Facebook. Chestia asta m-a ajutat pentru că am fost văzută as a new person. Era veverița de la Măruță care cânta suav la pian și înjura. Whut whuuut? Dacă ceea ce am făcut eu în perioada aia de doi ani de hiatus ar putea fi asemănat cu ceva, acel lucru ar fi –am plecat pe munte-.. pentru că m-am rupt de tot.

T: Ruptura asta din online s-a simțit și în offline?

ZDA: Da, au fost oameni care au uitat că trăiesc, cât și oameni care m-au surprins. Un exemplu este chiar Sergiu Floroaia. Știi cum e atunci când oamenii nu au obișnuința de a-ți scrie, iar atunci când o fac, vin cu o nevoie la tine.. chestia asta se transformă într-o rutină, devine ceva normal. Eram în acea perioadă de pauză, mi-a scris.. și reflexul meu a fost “Ce-o fi vrând?”. Când colo, mi-a zis exact asta: bă, nu am mai văzut sau auzit nimic de tine și voiam să știu cum ești. În momentul ăla m-am blocat. M-am super bucurat, zdai seama.

T: Plecând de la MDLT, sunt curioasă de cum ar arăta lumea dacă ar exista această așteptare socială în urma căreia tipele ar trebui să facă primul pas într-un flirt?

ZDA: E o întrebare care are mai multe răspunsuri, depinde la ce anume ne raportăm. Trăim într-o perioadă în care oamenii se cunosc foarte mult pe internet, loc în care există un limbaj anume. Dai like la o poză, la mai multe, eventual poze mult mai vechi, reacts la story-uri. Am observat că și eu aplic treaba asta când văd că cineva nou vrea să mă cunoască. Dau Instagramul. Faza cu story-urile este destul de ofertantă pentru că îți da ocazia ca, în cazul în care nu cunoști pe cineva, să ai totuși un subiect de discuție cu persoană respectivă, an opening. În ceea ce mă privește, îmi place să fiu eu cea agățată pentru că par inabordabilă așa că dacă băiatul respectiv se aventurează.. ori nu își da seama în ce se bagă, ori chiar știe ce face.



T: Inabordabilă? Cred că unui om care te știe din online i-ar fi greu să creadă asta.

ZDA: Eu sunt foarte rigidă pentru că, de fapt, la bază, sunt un ursuleț pus în continuu pe bășcălie. Mi-am pus astfel un scut destul de puternic. Abia acum încep să fiu confortabilă cu mine și cu cei din jur. Și dacă par inabordabilă, e pentru că realmente sunt. Nu îmi impun treaba asta. Întotdeauna, când cunosc pe cineva, am instinctul de a porni de la premisa că persoana respectivă își bate joc de mine.. Apoi, în funcție de lucrurile pe care le spune sau le face, eu adaug și în cel mai bun caz atingem pragul 0 sau, DARE TO DREAM, mai sus. Dacă aveai interviul ăsta cu mine în urmă cu 3 luni, eram altcineva. Plecând de la modul în care mă port, până la modul în care vorbesc și, cel mai important, modul în care gândesc. Sunt recunoscătoare pentru această evoluție!

T: Dacă protagonista noastră nu are bani de uber, dar nici nu merge pe jos.. cum ajunge ea la destinație?

ZDA: Întotdeauna ai un tovarăș și dacă nu ai nici telefon..? Ai putea fi surprinsă, dar mie îmi place să merg pe jos, asta doar dacă am căști la care să ascult muzică, altfel nu discutăm. Funny fact, Gina și cu mine, când mergem pe jos, fiecare ascultă muzica ei. New level of intimacy.

T: Te provoc să alegi un singur vers (maxim 2) din Tic Tac pe care să le folosești într-o secvență de despărțire, eu una imaginându-mi că tipa îi lasă garcon-ului o scrisoare care să conțină acele versuri.

ZDA: Numai atunci se oprea Universul, te prindeam tactil și îți trăiam mirosul! 

T: Dacă ai lua toate piesele pe care le găsim pe platformele de streaming și ai compune fie profilul unui personaj, fie storyline-ul unui film.. ce ar ieși?

ZDA: Personajul sunt eu, un fel de Leeloo din The Fifth Element. Ceva ce e p-atât de fragil, p-atât de puternic. Poate sună narcisist, dar nu am scris decât despre mine. E tot ceea ce cunosc cu certitudine. Știu că am foarte multe de pierdut pe faptul că cel mai mult îmi doresc, în permanență, să transmit un mesaj cu muzica mea și, atunci când vrei să faci asta, automat trebuie să fie o piesă care să susțină mesajul, poate are prea multe vorbe, bla-bla. Clar nu e ceva pentru toată lumea. Vreau să transmit un mesaj pentru că sunt extrem de conștientă de faptul că am crescut pe melodii care mergeau pe ceea ce simțeam în momentul dat și pentru că versurile lor, modul în care au fost scrise, îmi ofereau soundtrack-ul vieții. Din păcate, cel puțin la noi în țară, masele sunt extrem de reticente la anumite stiluri de muzică și e și normal. Mainstream și underground battle. Oricât ai încerca să faci ceva care să placă maselor, oricum e doar părerea ta. Când ești atât de vehement și vrei să faci lucrurile în stilul tău, trebuie să îți asumi că poate o vei da în bară. Sunt okay cu asta. 

Și pentru că am închis povestea așa, trebuie să vă spun că radiez de recunoștință. Dacă în viața noastră plutește filmul, iar în urma spuselor lui ZDA viața fiecăruia e în sine un film, înseamnă ca trăim o poveste în ramă, așa cum ar trebui să funcționeze și sentimentul nostru de apreciere la adresa artiștilor. Pe “proiecția” viitoare⚡️

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s