Women in Music Business

Vă propuneam în 2021 prin martie o discuție cu Carina Sava coordonatoarea proiectului Women in Music Business Mentorship Program din cadrul MMB adică aceea parte din Mastering the Music Business care se ocupă cu îmbărbătarea femeilor care vor un drum în industria muzicală. Puteam s-aleg altă expresie, dar mi s-a părut interesant jocul ăsta de cuvinte care ar trebui să ne ducă cu gândul spre acel echilibru mult dorit.



Aici puteți citi cam care erau gândurile și planurile la început de drum. Carina a rămas implicată și-l duce mai departe. Cum? Când? De ce? Am zis să întreb 😊.

Io: Bună, Carina! Mă bucur să te regăsesc în același nobil proiect după un an și ceva, dar ce an!

Carina: Buna, Răzvan! Și eu mă bucur să stăm din nou de vorbă și, mai ales, mă bucur că povestea proiectului nostru merge mai departe.

Io: Prima promoție Women in Music Business Mentorship Program e deja lansată. Care au fost ecourile dinspre participante? A ajutat? 

Carina: Feedback-ul primit atât de la participantele alese în program, dar și de la doamnele mentor a fost extraordinar. A fost o primă ediție peste așteptările noastre din toate punctele de vedere. S-au legat prietenii și, mai ales, s-au pus bazele unor colaborări atât între participante, cât și între participante și mentori. 

Io: Continuați văd. Ce mentori vi se alătură anul ăsta?

Carina: Ne-am dorit ca la această ediție să aducem în program și mentori din alte sfere ale industriei pe care poate le-am atins mai puțin anul trecut. Astfel, ni s-a alăturat Gilda Comârzan de la Radio Guerrilla, care va acoperi zona de producție radio. De asemenea, Roxana Alexandru, co-fondatoare Romanian Artists Agency, va fi pentru prima data mentor, ceea ce mă bucură foarte tare pentru că Roxana are foarte multă experiență ca talent manager, mai ales în zona de TV și proiecte comerciale. De asemenea, Mara Ciama, managera Irinei Rimes, a Darei și a lui Vanotek, cu experiență atât în case de discuri, cât și în publicitate, va avea anul acesta prima experiență ca mentor. La fel de mult ca alăturarea celor 3 doamne ne entuziasmează și faptul că avem șapte doamne care își continuă alături de noi drumul în mentorship și ne vom baza pe experiența acumulată de ele anul trecut. 



Io: Apar lucruri noi în structura programului?

Carina: A fost foarte important pentru noi să ținem cont de feedback-ul primit după prima ediție, iar una dintre ideile care s-au tot repetat atât de la participante, cât și de la mentori a fost aceea că și-ar fi dorit ca programul să dureze mai mult. Așa se face că anul acesta proiectul se derulează din septembrie 2022 până în martie 2023, avem mai multe întâlniri de grup, dar și mai multe workshop-uri. Am ridicat miza și prin faptul că unele dintre întâlnirile de grup se vor ține în locații speciale și dezvălui doar două exemple: ne vor fi gazde studiourile Kiss FM și birourile echipei UNTOLD. 

Io: Înscrierea unde, cum, până când?

Carina: Înscrierile sunt în toi, mai e timp până pe 7 august. Formularul se găsește pe www.womeninmusic.ro.

Io: Anul trecut te întrebam dacă e vreo finalitate a programului aka concert/eveniment. Anul ăsta?

Carina: Noi vedem finalitatea programului putin altfel, cu obiective pe termen mai lung, în sensul că ne propunem să ținem aproape comunitatea de participante și dincolo de ultima întâlnire din proiectul propriu zis. Nu avem în plan niciun concert la final, dar ne bucurăm că proiectul va debuta în cadrul Mastering the Music Business, conferința noastră internațională din septembrie, unde vom anunța în premieră perechile din proiectul de mentorship din acest an.

Io: Women in Music Business Mentorship Program e o parte a MMB un alt program în care ești implicată. Care-i vibe-ul anul ăsta, când poate nu vom avea restricții. E vreo temă generală?

Carina: MMB revine la normal, 100% live, cu zeci de paneluri, prezentari, workshop-uri, cu recepții si multe showcase-uri. 



Io: Când va fi? Ce invitați apar pe line-up?

Carina: A șaptea ediție MMB va avea loc pe 6-8 septembrie la Hotel Caro din București. Am început să publicăm câteva dintre temele din conferinta, dar și speakerii și artiștii din festivalul de showcase. Ne entuziasmeazâ interviul pe care Dan Fințescu i-l va lua Olgăi Juverdeanu, din care sperăm să aflăm cât mai multe despre secretele din spatele succesului Global Records din ultimii ani. Vom avea un panel dedicat showcase-urilor din Europa la care avem confirmați agenți de booking de la Eurosonic, Reeperbahn, Future Echoes, Budapest Showcase Hub etc. Vorbim și anul acesta despre sănătate mintală în rândul artiștilor și profesioniștilor din industria muzicală, despre surse de finanțare, despre cum să-ți plasezi muzica în reclame sau jocuri (cu o invitată specială de la Sony/ Playstation). Avem case study-uri cu artiști, de la Spike, care va vorbi despre trecerea de la underground la mainstream, până la senzația momentului, Paulina

Io Am încurajat artiștii și nu numai să participe la MMB care e singura conferință practic adresată industriei muzicale de la noi. Cum facem/faceți să-i atrageți? 

Carina: Noi ne facem partea noastră: punem cap la cap sesiuni prin care artiștii pot învăța enorm de la invitați români și internaționali, încercăm să acoperim cât mai multe teme care ar putea fi de interes pentru ei. Le facilitam numeroase oportunități de networking, gândim constant acțiuni în cadrul evenimentului prin care vrem să-i ajutăm să interacționeze cu alți delegați, cum este de exemplu programul Meet the experts de anul acesta. Practic au ocazia să obțină câte 20 de minute de consultații gratuite de la aproape orice speaker din conferință, ba chiar suntem deschiși să aducem și alți experți pe care îi sugerează ei. N-au altceva de făcut decât să-și cumpere bilet și să vină la eveniment 😊.

Io: Succes și ne vedem curând la MMB!

Carina: Mulțumim frumos și pentru conversație, dar și pentru că ai acceptat invitația de a fi unul dintre speakerii noștri 😊.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s