Veni, vidi, wow!

Încep cu ceva între sugestie și perdaf. Pentru sănătatea curiozității voastre și implicit pentru păstrarea tinereții spirituale alegeți să descoperiți lucruri noi, artistic vorbind, în fiecare lună. De exemplu, dacă vedeți un eveniment, o cântare cu trupe noi pe care nu le-ați văzut live faceți nebunia și dați click pe buy ticket. Poate nu de fiecare dată, dar cu siguranță veți da peste bijuterii care vă vor face să exclamați wow!



Așa am făcut eu duminică seara. Proaspăt sosit din Expiratul Vămii am descins în Expiratul de București la ultimul concert Ruta A5 organizat de Swanboy Music și având drept invitați Sea Section și Black Water. În caz că nu vă zic (încă) nimic numele astea luați de citiți și puneți-le pe lista de must see pe următoarea perioadă. De Sea Section vă zic eu, iar de brasovenii de la Black Water colega Adriana Dumitrof. Am văzut că vă plac scrierile la patru mâini 😜.

Prima oară i-am văzut în Have a Cigar pe la început de 2019 când veniseră pentru întâiași dată să cânte în București la Nesemnații de la Guerrilla. Cred că încă mai erau la liceu o parte din ei. Apoi la sfârșitul anului trecut au avut primul lor concert în Control (vezi aici cum a fost) cu tot cu lansarea albumului de debut Vertical Issues. Întretimp au intrat în familia Swanboy Music unde a fost și rafinat albumul de debut. O trupă foarte tânără. De fapt unul din membrii de bază, Andrei, chitaristul si backing vocals, n-a putut ajunge din cauză de bac & restricții covid așa că pe acoperiș lângă Armand s-a aflat pentru prima oară la un concert live, Mihai, care s-a mulat perfect pe rolul său și ca dovadă pare c-a intrat deja în band cu acte în regulă. A trecut proba live-ului cum s-ar zice.



Izolați în Sala mare, la cele două ferestre care dau spre terasă, erau tobele lui George și locul bassului Adi, care a cântat practic în genunchi, pe pervaz, de parcă-l trăgea muzica afară la noi 😊. În setupul ăsta și cu o terasă care ar fi meritat să fie mai plină au început aparent timid după felul și portul lui Armand cu câteva cuvinte de bun venit. Când au început să cânte a fost cu totul altceva…



Stilul lor ar putea fi definit ca un alternativ experimental, dar simt că nu-i destul de clar. Este un fel de experiență adolescentină pură trecută prin tristețea rebelă a grungeului, înnobilată cu măiestria art-rockului și împănată pe ici-colo cu post-rock, ambiental și space rock. Uite, de exemplu Gemini, prima piesă din show și de pe album, pare plecată din celebrele patru note ale piesei One de la Metallica care capătă un drum al lor, original, din 2020. Vocea lui Armand mă duce undeva în constelația Cobain, Bellamy, Molko. Sper să nu atârne prea greu comparația asta pe umerii lui. Am remarcat că duce vocea și solo de chitară simultan ceea ce nu văd la mulți de pe la noi.



Versurile sunt din spectrul depresiv, dar felul cum sunt cântate poate deveni o terapie cui pe cui. Tot ce trebuie să faci e să reușești conectare cu ei și muzica lor. Am fost tentat să le reproșez lipsa de mișcare scenică, dar cred că e mai ok așa. Probabil că ar încurca mai mult spectatorul în a ajunge Acolo unde vor ei să-l ducă.

Au avut și surprize. Prima a fost o nouă formă a piesei Bad Scenario care pe album sună destul de punk, dar mi-a plăcut mai mult ce-am auzit live. Sper s-o dea pe undeva așa să nu se piardă. Apoi a venit Ana Coman pe scenă pentru o nouă versiune, rockizată, a piesei Contratimp. A zguduit bine piesa Armand și iaca noua versiune ce bine sună. Doar Ana trebuie să pună pielea de Joan Jett și să dea drumul la voce 😜.



O altă surpriză a fost coverul după Inhibition de la Dot Hacker ocazie cu care am aflat și eu de unde li se trage numele și, parțial, stilul. Final cu bis și piesa Incorigibil, pe care recunosc nu o știam, deci și ea se poate încadra la capitolul surprize cu versuri în română. S-a dat și clip la ea filmat chiar acolo, la Halele Carol.



Surpriza finală, lovitura de grație a fost merch-ul tată. Habemus merch! Bravo, Swanboy! Așa se face.



Un concert epuizant de frumos și surpizele nu se opresc aici. Adriana? …

Mulțumesc, Răzvan! Fac eu ce fac și tot la brașoveni ajung. Și am și păreri 😄.

De data asta victimele sunt cei de la Black Water, și nu îmi pare deloc rău. Dacă pe băieții de la Sea Section, care sunt și mai proaspeți pe piață, am mai avut ocazia să-i văd live și știam la ce să mă aștept, pe Black Water i-am descoperit relativ de curând și m-au cucerit de la prima ascultare, dar eram foarte curioasă să văd cum sună și live. 

Cred că și lor le era puțin dor de București, că sunt scumpi la vedere și s-a făcut vreun an și jumătate de la ultima vizită, așa că entuziasmul era viu de ambele părți. 


Ca să vă dau puțin background, băieții ăștia s-au adunat prin 2015, în formulă de 2, între timp s-au mai înmulțit, au scos un album de 4 piese, în 2017, sub numele de Heartbeats, iar acum lucrează la cel de-al doilea material, care va purta numele de Ocean of Scars.



Concertul a început cu Hollow, o piesă de pe albumul nou, care s-a pricopsit, așa la început de săptămână și cu un clip nou, și a continuat cu White Powders, unde Marius Muntean, care e și veteranul formației, worked his magic la keyboard și, alături de vocea lui Yokko (Ionuț Constantin), au reușit să dea un vibe foarte pronunțat de Depeche Mode, vibe care a continuat să fie prezent și pe parcursul următoarei piese, Together as One.

A urmat apoi Beyond the sea, o piesă atmosferică, compusă de Cătălin Ciolan, basistul trupei, piesă pe care Yokko s-a retras în spatele scenei, între copaci, și-a aprins o țigară, și ne-a lăsat să ne bucurăm de ce magie știu să facă băieții cu instrumentele. Și-au făcut. 

A 5-a piesă din aceasta seară a fost Castaway, o piesă care se bucură și de un videoclip, și care îl pune foarte bine în valoare pe Teo Ardeleanu, chitaristul din trupă. Acum eu nu o să vă mint, dar primul lucru care mi-a sărit în ochi, sau mai bine zis în urechi, în momentul în care m-am lovit de formația asta, a fost chitara. Nu știu dacă sunt eu mai sensibilă la instrumentul ăsta, dar îmi doream tare mult să îl văd pe Teo în carne și oase, cântând fix piesa asta. Și s-a întâmplat. ❤

Castaway a fost urmată de un strigăt de bucurie că au revenit pe scenă, semn că toată lumea s-a relaxat, și apoi de On Faded Hills, o altă piesă în care chitara își face foarte bine simțită prezența, alături de clapele lui Marius și vocea lui Dave…uhmmm…Yokko. 

Dintr-un vis a fost încă o piesă în timpul căreia Yokko s-a retras și s-a bucurat alături de noi de ce știu colegii lui să facă mai bine. 

Și după atâtea piese noi, era momentul și pentru o piesă mai cunoscută. Aceasta a fost Burning Fire, și a fost și singura piesă de pe albumul scos în 2017.

Ultima piesă din set a fost Earth Above Us, care e și prima colaborare oficială în noua formulă.

Toata nebunia asta a fost urmată de vizionarea în avanpremieră a clipului piesei Hollow.



Acum ce îmi place mie la Black Water e că nu e nici despre voce, nici despre versuri, nici despre unul, ci despre experiență/atmosferă/feeling și despre toți, pentru că, într-un mod poate mai ieșit din comun, ajungi să-i cunoști pe fiecare în parte. Cel puțin în cazul meu ordinea a fost: chitara, keyboard, bass, tobe (btw, nu am zis nimic despre Ionuț, dar el a fost cumva omniprezent și foarte bine așezat), și abia apoi am aflat cine e vocea trupei. 

Acestea fiind spuse, pe băieți îi găsiți și pe bandcamp, și dacă vreți să aflați de concerte cum a fost acesta, pe lângă CriticEyez, vă puteți abona la newsletterul pe care îl trimit în fiecare joi pe această temă. Mă puteți urmări și pe facebook sau instagram, dar acolo în mod uzual subiectele abordate sunt post-eveniment. 😊.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s