Meat&Grill: om la lună

 

Prin toamna lui 2018 dădeam cu urechea de om la lună proiectul lui Doru Pușcașu. A fost într-o Sacoșă cu prospături cu Timp pentru noi cred. Apoi a fost alături de Ana Coman printre pariurile CriticEyez pe 2019. Piesă după piesă mă convingeam că e mult mai mult decât arătase. La un concert din Duda mi-am permis să-i sugerez că poate ar merita încercată o aventură full band. La scurt timp a apărut Distanță de siguranță, probabil prima colaborare cu Dragoș Strat. Se puneau bazele a ceea ce azi a devenit o trupă de 4 lunatici alături de Adrian Maraloiu și Cătălin Constantin.

Prima dată când i-am prins full band a fost la început de 2020 când au adus Liniștea în Control. Cu sold out. Probabil anul avea alt traseu pentru ei, dar…

 

20200124_221203545523821.jpg

Control, lansare Liniștea – vezi recenzia aici

 

… dar pentru om la lună pandemia a funcționat mai degrabă ca un catalizator de stări și sentimente și a făcut ca din toată situatia, paradoxal, să iasă ceva neasteptat. Pentru mine, recunosc, piesele lansate de ei atunci și sesiunile de Live at Five s-au fost numărat printre lucrurile care m-au făcut să rămân optimist. Au fost oază de “ce-a fost înainte”.

Se pregătesc acum să-și lanseze primul album – DANS – pe care vor fi piese din acea perioadă  motiv numai bun să-i întreb ce i-ați întreba si voi, probabil 😉

 

oml

 

Io: Încep cu începutul. Care-i povestea numelui om la lună?

om: Om la lună este ceva cu care am rămas eu de demult. A fost o poezie scrisă într-o noapte cu eclipsă de lună la cabana Postăvarul, apoi eu am adaptat-o, am continuat-o și am transformat-o într-un cântec. Niște ani mai târziu, când m-am reapucat de muzică, am știut că așa vreau să continue drumul meu. Cu ceva foarte prețios din trecut, dar care înseamnă foarte mult și acum. E foarte multă frumusețe dar și neadaptare în expresia asta. Tradusă, ar putea să fie strigătul oamenilor care nu își găsesc locul. Visătorii aceia neintegrați în lumea obișnuită. Este strigătul salvator și semnalul că nu suntem singuri, mai sunt o mulțime ca noi. Trebuie doar să ne găsim unii cu alții. Eu i-am găsit pe ai mei, deci funcționează strigătul. ☺️

 

Io: După Liniștea din Control a venit liniștea din pandemie. Probabil aveați alte planuri. Exista un alt prim album sau o altă formă a lui?

om: Pentru noi, concertul din Control a fost o așa mare descătușare încât nu poți să îți imaginezi. Ne-a făcut foarte mult bine și ne-a dat încrederea că suntem pe drumul bun. Oamenii au făcut asta. Ne-au umplut de energie și emoție și ne-au motivat foarte tare. Planul nostru era să cântăm mult, să ajungem peste tot, să cunoaștem oameni noi și să descoperim locuri noi. Urma să luăm după noi un prim EP care conținea piesele deja lansate și câteva nelansate încă. Eram aproape să anunțăm lansarea, odată cu cântecul Pace, imediat după concertul de pe 11 martie din Expirat. Nu ne-a ieșit nici concertul, nici lansarea. Prin urmare primul album complet o să îl lansăm în toamnă, dacă lucrurile vor începe să se apropie măcar de normalitate. Dacă nu, vom vedea. Mi se pare că felul în care ne-am adaptat în urma a ceea ce s-a întâmplat ne dă încrederea că ne putem schimba planurile din mers. Să fim sănătoși și om vedea.

 

oml caran

 

Io: Cum de v-a ieșit geniala idee de a va reuni într-o vilă și să transformați într-o tabără de creatie ceea ce pentru alte trupe a fost timp mort ?

om: Cred că perioada asta de lockdown ne-a pus mințile la contribuție fantastic. A venit peste noi și cu bune și cu rele. Marea problemă a zilelor noastre e că nu reușim să stăm puțin să ne gândim dacă e bun drumul pe care mergem sau nu. Mergem înainte dintr-o inerție și mai vedem noi, dar uneori ne oprim târziu să vedem pe unde suntem. Pierdem ani, pierdem oameni, pierdem curajul. Ne pierdem și pe noi.

Acum dintr-o dată am avut timp, a fost pauza asta neașteptată. Îmi ardea mintea în fiecare zi gândindu-mă la muzică. Nu am lăsat-o nicio clipă. Așa că am găsit tot felul de metode să continuăm. Am început cu piesele cântate fiecare de la casa lui, am făcut clipul colectiv de la Pace, apoi mi-a venit ideea să ne mutăm împreună. Să trasformăm timpul ăsta în ceva câștigat. Și am fost și norocoși, ăsta e marele adevăr. Am avut unde să stăm (mansarda casei unde locuiesc era goală), cine să ne dea să mâncăm, familiile noastre au fost exrem de înțelegătoare și ne-au sprijinit. Nu cred că e o idee care nu a venit și altora, noi am fost pur și simplu norocoși și am avut și curajul să o urmăm.

 

Io: Pe mine clipul la Pace m-a făcut să lăcrimez. A avut un vibe de departe, dar împreună mai ales că recunoșteam o mulțime de oameni. Aici nu-i nicio întrebare ci doar o informație pentru voi ☺️.

Mulțumim foarte mult. Și nouă ni se pare minunat ce a ieșit, credem că s-a creat o legătură fantastică între noi toți odată cu clipul ăsta. E o mare mândrie că am reușit să îl facem așa și că am putut să adunăm laolaltă atât de mulți oameni dragi nouă. Le suntem extrem de recunoscători că ne-au urmat ideea. Am pus undeva bine momentul acela al lui “totul va fi bine”

 

 

Io: Am stat cu ochiul si urechea pe voi și am observat că ați fost foarte creatori. A fost datorită stării neobișnuite pe care am trăit-o  sau pur si simplu aveați nevoie de un bootcamp?

om: Un bootcamp la comun e visul oricărei trupe. Multe din albumele cele mai frumoase din istorie au fost scrise în perioade de izolare la comun undeva. Din timpul petrecut împreună se pot naște lucruri minunate, ca în orice relație. Sigur, a fost și perioada asta, am experimentat o mulțime de stări, unele mai rele, altele mai bune. Ne-am dat seama că e o perioadă foarte fertilă din punct de vedere creativ și că trebuie să o luăm ca atare. Asta a venit la pachet cu multe neajunsuri, pentru că ne-am lăsat duși în stări foarte rele ca să putem înțelege ce ni se întâmplă. A fost ca un întreg proces terapeutic, ne-am dus până la sursa problemei, am disecat fricile, am vorbit foarte mult despre asta. Și mai e ceva, cred că era singurul mod prin care puteam trece sănătoși la cap prin perioada asta, punându-ne stările pe hârtie.

 

Io: Ce piese s-au născut exclusiv din trăirile izolării?

om: Cele șase piese de pe EP-ul DANS au fost compuse exclusiv acum. Sunt noi și neauzite de nimeni. De când a început izolarea, la jumătatea lui martie, am început să pun idei și gânduri pe hârtie. Am scris despre toate stările pe care le experimentam. Și când băieții s-au mutat la mine am dezvoltat ideile acestea în cântece. În cele 15 zile am avut timp să le dezvoltăm, fiecare să își aducă aportul creativ, să ne gândim și răzgândim asupra direcției uneia sau alteia, și tot așa. Apoi când s-au ridicat restricțiile am intrat la Dragoș în studio și le-am înregistrat. Ne-am asumat de la început direcția experimentală din discul ăsta. Poate e o lipsă de coerență sau de stilistică, dar am vrut să păstrăm tocmai gustul acela de prima mână, de neșlefuit, de original, de trăit și spus așa cum am simțit. E o lipsă completă de cenzură de orice fel. Dacă nouă ne-a plăcut a rămas.

 

oml arena

 

 

Io: Cum s-a născut ideea lansării  în pandemie a primului vostru album? De ce nu mai așteptați?

om: Păi tocmai despre pandemie este vorba în el, despre ce trăm și simțim. E extrem de important să iasă acum. E relevant, e frumos, e de ajutor. Nu știm dacă va exista o perioadă post pandemie sau de fapt asta e noua realitate. Trebuie să învățăm să ne trăim viețile în noile condiții, nu putem să ne oprim cu toții. E mare nevoie de muzică, de concerte, de poezie.  Asta știm să facem și credem că o să ajute și alți oameni să își găsească propriile explicații la lucrurile trăite de ei acum.

 

Io: Voi ați cântat deja în conditiile post pandemice la Rocanotherworld? Cum a fost experiența? Cum se simte pe scenă distanța de siguranță?

om: A fost o experiență minunată și a fost imboldul de a face și noi o lansare pe viu. Au avut atât de multă grijă ca totul să meargă bine și toată lumea să se simtă în siguranță. Au fost extrem de responsabili. Și oamenii au apreciat asta și au respectat regulile, deși e foarte ciudat să cânți din public cu masca pe față. Astea sunt noile condiții, trebuie să trăim cu ele și să ne ducem viețile, în măsura în care se poate, cât mai aproape de ce știam înainte. Publicul e mai departe, stă jos, dar energia se simte în continuare. Nu mai vedeam zâmbetele largi, dar le deduceam din bucuria din ochi. A fost magic, o să ținem mereu minte seara aceea. Cred că am fost cel mai emoționat din viața mea pe scenă.

 

oml roca

 

Io: DANS? De ce dans? Piesele voastre mă duc spre zbor, spre emoție, nu prea spre dans?

om: Ne place foarte mult să dansăm, o să râzi dar așa e. Să-l vezi pe Adrian cu look-ul lui de rege viking dansând. E fabulos. Și tot discul te face să te miști. Chiar dacă sunt piese dense și triste pe alocuri, ritmul compensează mereu neajunsul din versuri. E un disc pe care îți vine să dansezi. Pe lângă acest aspect, mai e ceva. Am simțit toată perioada aceasta ca pe un dans. Cu perechile noastre, de unii singuri, în grup.

Am simțit mereu imboldul de a schimba mișcările, am simțit cum ne împiedicăm, cum ne călcăm pe picioare unii pe alții, dar am și simțit că am învățat mișcări noi, iar dintre cele vechi pe unele le facem și mai bine. Dacă am pune într-un cuvânt ceea ce am făcut, ăsta ar fi. Dans.

 

 

Io: Căte piese va avea DANS? Vor fi și piese neștiute încă?

om: Sunt șase piese, cele pe care le-am compus acum. Toate neștiute de public (cu excepția piesei Zid, lansată deja ca un preambul la album). Extrem de diferite între ele, dar formând o poveste foarte închegată.

 Știm că am rămas datori cu piese vechi pe care oamenii nu le găsesc nicăieri, dar o să ne revanșăm la toamnă. O să le punem pe toate pe un disc complet.

 

 

Io: Albumul va avea și formă fizică?

om: Da. Discul va apărea, pe lângă formatul digital obișnuit, și în variantă de CD. Și pentru colecționari o să facem în perioada următoare și o ediție pe vinyl. CD-ul se va găsi la lansare, la concerte apoi și va putea fi comandat și de pe site-ul nostru.

Io: Deci 31 iulie, Arena Tei și voi. Aveți emoții?

om: Emoții sunt mereu, dar ne dorim atât de mult să se întâmple acest concert încât bucuria și nerăbdarea sunt mult mai puternice decât emoțiile. Ne dorim să ajungem acolo, să vedem oamenii în fața noastră și să începem să cântăm. Și ne pregătim până la cele mai mici detalii pentru ca oamenii să se simtă în siguranță și să se bucure pe îndelete de ce o să vadă acolo. Purtăm o mare responsabilitate, atât noi trupa, cât și organizatorii, prietenii noștri de la Arena Tei. O să fie o mulțime de reguli de respectat, dar este singurul mod prin care putem duce concertul acesta la capăt. Și sunt absolut convins că o să merite și efortul și neajunsurile care vin la pachet cu restricțiile de acum.

 

Io: De final. La ce alt festival vă mai putem vedea vara asta dacă ne lasa covidul?

 

om: Din păcate toate festivalurile la care urma să mergem în vara asta s-au anulat. Ce va urma vom vedea. Ce e sigur este că noi o să încercăm în continuare să facem concerte, mai mici sau mai mari, toate pe aceeași idee de mare responsabilitate. Sperăm să ajungem cu discul și prin alte părți, în afara Bucureștiului. Așa că sper ca în vara și toamna asta să tot avem ocazia să vă invităm la dans.

 

oml dans

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s