Concert cu distanță de siguranță

Sfârșit de iulie, vineri, caniculă. Încă din tramvaiul 16 îți dădeai seama cine merge spre concertul celor de la om la lună, undeva parcă la capăt de București. Având bilet individual, unde primul venit e primul servit, am fost destul de punctual. Plus că mai aveam niște întâlniri stabilite pe acolo. Ce să-i faci, obiceiuri vechi 😜.

 

 

 

 

A fost pentru mine primul concert “mare” din noua ordine concertistică. Arena Tei e de fapt o parcare din complexul Romsilva, o oază de verde și liniște peste lacul Tei, pe care nu știu cine a avut inițiativa șă o transforme în spatiu de concerte în perioada asta. De salutat inițiativa. Încă de cum intrai auzeai cam la 10 minute vocea lui Doru (ca de Teleenciclopedia sau reclame, poate ar trebui să exploreze zona 😉 ) care anunța politicos regulile. Aia cu masca tot timpul te lovea cel mai tare. Am respectat-o la drumurile spre bar sau toaletă, dar trebuie să recunosc că m-am agățat de beri cât am putut să ciupesc timp pentru mine și să-mi validez mie faptul că e ok că nu purtam masca pe scaun 😏. Drinks have set me free ! Trebuie să remarc că majoritatea făcea cam ca mine, dar asta era singura abatere de la regulă pe care am observat-o. În rest foarte sigură treaba. Aerisit, trasee clare, distanțare la cozile din zona food&drinks plus, o chestie grea, n-a stat nimeni în picioare în timpul concertului.

Despre scenă și de bine si de rău. S-a auzit bine, s-a văzut bine, dar e neacoperită și spectrul ploii face practic imposibilă desfășurarea concertelor chiar și pentru o mică ploaie cu o oră înainte de show. Cred că e și destul de provocator pentru artiști să facă probele la ora 15 în plin soare de vară. Ar fi mers și orientată un pic altfel să fie centrată pe zona de scaune.

 

 

 

O surpriză mare și plăcută a fost trupa care a deschis seara, TREES Orchestra. Kraut rockerii cu piese de mesaj smart asumate au fost o bună alegere în opinia mea. Surpriza și mai mare a fost pentru mine, și cred că într-o bună măsură și pentru ei, urcarea pe scenă a violonistului Feras Sarmini, care din motive medicale cred, a lipsit ceva timp. Îmi place soundul lor așa. Și chiar dacă lumea orbecăia încă între reguli și căutat de locuri am surprins vreo câteva întrebari de genul “cine-s ăștia că sună tare bine”. Ca fapt divers, au si ei o piesă Pace și una Război pe care ni le-au și livrat. Am auzit la ei și cântece pe care nu le știu și ăsta e un semn bun. Aștept noutătile 😏 !

 

 

Pauza a fost prilej bun să fac refill, să trec pe la standul de merch – da, au merch în sfârșit! Am tricou de la ei!! – și să mă revăd cu oameni dragi si care mi-au lipsit perioada asta ( am dat de Corina de la Unveiled, Ana Coman, Dabija -Grimus, Kirk, Alexu și vocile lui interioare, Miluță și fotografiile lui surprinzătoare ( vezi aici), Daniel din Second Wave).

 

foto credit: Miluță Flueraș

 

Norii s-au așezat perfect și la ora 21 au început Valurile. om la lună și-a potrivit playlistul cu piesele mai cunoscute la începutul serii și la sfârsit, iar în miez au fost consecutiv cântate cele șase piese din DANS, EP-ul proaspăt lansat, EP-ul născut din dansul de trăiri și emoții al unei perioade ciudate din viețile noastre. Chiar de la prima piesă, Valurile, mi-am dat seama cât de greu îmi/ne va fi să stăm pe scaune după atâta perioada de neieșit pe la concerte. Și pentru ei intrarea în concert a fost stingheră. Aparent corect executate piesele de început, cu Pace și emoția ei amplificată de clipul făcut de noi toți în pandemie, totuși simțeam o încordare, un nefiresc față de ce știam eu despre ei sau cel puțin despre Doru. Nu reușeam să ne conectăm cu adevărat așa cum știu eu că se întâmplă cu trupa asta. Labirint, N-o să ne oprim, Distanță de siguranță – hmm cum sună titlul ăsta în noua normalitate! -…

 

 

… apoi notele de început de la Zid semn că începe experiența. Da, DANS este un album experiență, creat în timp relativ scurt, fără prea mult timp de versiuni, mix &mastering, un album a cărei misiune s-a născut ad-hoc aceasta fiind să documenteze muzical trăirile a patru băieți dintr-un fel de închisoare fizică, dar liberi să zburde creativ. Așa a apărut un DANS bipolar, cu alternanțe de sus-jos cum bine remarca și Gret. Deja cunoscutele Zid și Dans aflate la polul optimist sunt contrabalansate de aproape sumbrul După Război în care parcă și auzi târâitul lanțurilor, iar sirenele de final te îngheață. Greu de dus piesa asta. Apoi Descusută în stil eminescian-Coldplay cea mai plină de distors piesă de pe EP, cu un scurt pasaj post-rock pe final, în contrapartidă cu Far care încă din titlu îti dă de știre că e despre găsire și regăsire.

 

 

 

O piesă iese totuși din scenariu, Noapte bună. Am mers la concert cu temele nefăcute tocmai ca să-mi surpind reacțiile la prima ascultare. Ei, la Noapte bună a fost d-aia cu valuri pe sub piele și ciulit maxim de urechi. Aici am simțit și că ne-am legat în sfârșit iremediabil noi și scena. O piesă minimalistă, în care om la lună experimentează synthul, iar versurile aproape șoptite parcă-ți țipă în ureche. Dacă înțelegi despre ce cântă ei acolo, ești norocos. Îți dai seama că e despre un moment de maximă intimitate, probabil cel mai intim, e cel de dincolo de iubire. Aproape că i-aș ruga să mai exploreze zona asta. Iar linia de bass cu inserturile de solo bass sunt magnifice! Big up, Catălin!

 

 

foto credit: Corina Dumitrescu & Adriana Dumitrof

Da, apoi s-au dezlănțuit de parcă scăpaseră de toate emoțiile revederii. A fost cu Linistea cea prea puțin cântată, dar atât de bine știută de public, cu Doru solo și cântecele lui de urlat la lună și final cu Timp pentru Noi ca o concluzie.

A fost mai multă conectare decât mă așteptam de la un concert distanțat, cu masca pe față și temeri covidiene. Asta pentru că unii, om la lună, și-au pus sufletul pe tavă și ne-au invitat la dans. Mulțumesc!